Marţi,
08.10.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Ilie Carabulea a fost arestat preventiv

Omul de afaceri sibian Ilie Carabulea a fost arestat preventiv, alături de Marian Mîrzac, suspectat că era interpusul lui Carabulea, în Autoritatea de Supraveghere Financiară. Procurorii DNA l-au reţinut marţi pe omul de afaceri, iar ieri l-au prezentat în faţa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a admis cererea procurorilor, iar împotriva lui Ilie Carabulea, ca şi împotriva lui Mîrzac, a fost dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 29 de zile.

Prin aceeaşi hotărâre a instanţei, Radu Mustăţea, membru în CA al Carpatica Asig, a primit interdicţie de a părăsi ţara timp de 30 de zile.

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Ilie Carabulea, Marian Mîrzac şi Radu Mustăţea au fost reţinuţi, marţi seară, de procurorii anticorupţie.

Direcţia Naţională Anticorupţie a precizat că Ilie Carabulea este cercetat penal pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, cumpărare de influenţă, în formă continuată, dare de mită, în formă continuată, folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la uz de fals.
Soţia ministrului Finanţelor, Laura Elena Chiţoiu, director al Direcţiei Avizări din cadrul Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF) la data faptelor, este urmărită penal, fiind acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Marian Mîrzac, fostul director general al Carpatica Asig, în prezent membru neexecutiv în cadrul conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară, este acuzat de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, două infracţiuni de luare de mită, din care una în formă continuată, trafic de influenţă, în formă continuată, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.

În cazul lui Mustăţea - membru în CA al Carpatica Asig şi preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România -, anchetatorii precizează că acesta este urmărit penal pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, complicitate la dare de mită, complicitate la luare de mită, complicitate la cumpărare de influenţă, toate trei în formă continuată, complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în vederea obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi uz de fals.

În acelaşi dosar este urmărit penal şi Ovidiu Ioan Cezar Giurgea, funcţionar la Autoritatea de Supraveghere Financiară, care este acuzat de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un interes patrimonial sau nepatrimonial.

Potrivit anchetatorilor, în perioada mai - iunie 2013, Carabulea, Mîrzac şi Mustăţea, împreună cu alte persoane, au constituit o asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

"Prin iniţierea, respectiv, constituirea acestui grup infracţional, Carabulea Ilie şi Mîrzac Marian au reuşit, în mod fraudulos, în perioada mai - decembrie 2013, să tergiverseze şi să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) faţă de societatea de asigurări deţinută şi controlată indirect de Carabulea Ilie, astfel încât să nu reiasă deficienţe grave. În acest scop, cei doi au recurs la cointeresarea financiară a mai multor funcţionari din cadrul A.S.F. Un alt obiectiv urmărit a fost acela de a menţine societatea, în mod fraudulos, pe o poziţie convenabilă în topul reclamaţiilor privind activitatea acesteia pe anul 2013 şi, implicit, creşterea artificială a gradului de încredere în raport cu potenţialii clienţi", arată anchetatorii.

DNA susţine că Ilie Carabulea l-a promovat, susţinut şi cointeresat financiar, în mod constant pe fostul director Mîrzac Marian (care a ocupat această funcţie în intervalul 16.05.2012 - 23.04.2013), pentru a fi ales în conducerea ASF. "Din poziţia de membru neexecutiv în cadrul conducerii ASF, ocupată cu începere din data de 24 aprilie 2013, Mîrzac Marian a făcut demersuri pentru a asigura protecţia societăţii de asigurări deţinute în mod indirect de Carabulea Ilie şi pentru a evita suspendarea autorizaţiei de funcţionare de pe piaţa asigurărilor din România, până la remedierea deficienţelor", mai arată procurorii anticorupţie, citaţi de Mediafax.

Potrivit DNA, finanţatorul grupării infracţionale constituite, Ilie Carabulea, l-a desemnat ca intermediar în relaţia cu Mîrzac Marian, pe Mustăţea Radu care avea rolul de a comunica rezultatele demersurilor infracţionale ale lui Mîrzac, precum şi informaţii confidenţiale obţinute de la acesta din urmă.

Anchetatorii susţin că în schimbul acestor foloase, Mîrzac, având calitate de membru al Consiliului de conducere al ASF şi atribuţii în sensul supravegherii şi controlului legalităţii funcţionării societăţilor de asigurări, a reuşit să influenţeze concluziile a două controale dispuse de autoritatea susmenţionată, să coopteze diverşi funcţionari cu funcţii de conducere şi execuţie din cadrul ASF în grupul infracţional constituit şi să divulge informaţii care nu erau destinate publicităţii în scopul favorizării societăţii de asigurări.

DNA a mai arătat că în perioada martie - aprilie 2013, un funcţionar cu atribuţii de conducere al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (devenită ulterior ASF), a ignorat concluziile unui raport de control întocmit de către funcţionarii instituţiei care evidenţia deficienţe grave la societatea de asigurări, nereguli ce ar fi impus obligatoriu o majorare de capital în cuantum de 15.000.000 euro şi suspendarea autorizării de funcţionare, până la remedierea deficienţelor.
Surse judiciare au declarat marţi, pentru Mediafax, că în acest dosar sunt suspectate de fapte de corupţie 11 persoane.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

32 comentarii

La Piovra

Acum 10 ani

Asta e ,greșelile,lăcomia de bani și batjocura la adresa multor angajați trebuiau plătite de acest șmecher în ale ingineriilor financiare,cum e vorba aia-”ulciorul nu merge de multe ori le apă...odată tot se sparge”,nu am de ce să mă bucur de răul altuia ,în același timp mă bucur că Dna-ul și celelalte instituții de control și-au făcut treaba în acest caz și au demantelat această adevărată bandă de hoți de la ASF,CARPATICA ETC ,hoți care tot timpul s-au crezut Dumnezei pe pământ și care credeau că șpaga și basnii murdar pot cumpăra totul...ei bine,s-au înșelat amarnic...acum să plătească cu vârf și îndesat.
Raspunde

gainari

Acum 10 ani

acum astep ca dna s-a se ocupe si de mati tunari ai tari nu de firfirici ,si aici ma refer la marile deturnari de fonduri spre primariile portocali in guvernarera boc ,bani dati cu dedicatie la primariile ,cluj ,brasov ,craiova ,tg mures ,ploiesti ,pinalti ,suceava etc ,si deschiderea anchetei la mega tunul tras de guvernu ,nastase si continuat de guvernu boc la afacerea BECHTEL cred ca s-a gasit contractul original la ce servici secrete avem ,bine platite din bani publici ,neam saturat s-a ne aratati numai gainariile
Raspunde

@2

Acum 10 ani

Așteaptă tu mult și bine aceste anchete la boc,la Cluj,la Brașov și ăn general la portocalii escroci și penali,până mai este chiorul bețiv la butoane anchetele vor curge în toate direțiile, numai spre PDL niciodată.așa că mai lasă placa asta învechită că oricum e în zadar momentan,iar asta cu,Carabulea nu e chiar o găinărie,te pomenești că tu -l ai ca idol și pe acest proaspăt pârnăiaș,nu numai pe săsălău!
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Băi, e cel mai nasol lucru să te tot uiți în ograda vecinului! <br> Pentru mine, cel mai important lucru este curățenia Sibiului. Și mă bucur că și din acest capitol suntem un exemplu.
Raspunde

@4

Acum 10 ani

Curățenie pe la primăria orașului,pe la forumul german,pe la retrocedări ilegale,pe la băieții cu ridicările auto ilegale,pe la sifonările din festivaluri și circ estival,pe la firmele”prietene”ce se ocupă cu asfaltarea(distrugerea)străzilor...CÂND??dacă e să fie curățenie,atunci să fie totală,nu parțială...oricum n-au intrat zilele-n sac...e timp destul...cum e o vorbă...Dumnezeu nici nu se grăbește,dar nici nu întârzie.
Raspunde

@ joseph

Acum 10 ani

Bai, cum le mai dai tu cotite, mai rar ca tine bibicule! Pai Sibiu a ajuns EXEMPLU PENTRU CORUPTIE, nu pentru \"curatenie\"! De curatenie s-a ocupat DNA Bucuresti, nicidecum autoritatile de la Sibiu corupte si ele de Carabulea! Ati si uitat de fostul prim-procuror Apostu, corupt si el de Carabulea, fapt pentru care au fost condamnati si au facut inchisoare impreuna?
Raspunde

@La Piovra

Acum 10 ani

unul intra, altul iese ***adevarul.ro/locale/sibiu/sibiu-camatari-razvan-marginean-1_52e904f2c7b855ff56e6cebe/index.html
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Lucrurile sunt simple, dar mintea ta contorsionată le vede cotite. <br> Din moment ce scandalurile au ieșit la iveală înseamnă că structurile corupției din Sibiu pârâie din încheieturi, deci nu sunt atât de puternice ca prin alte județe. Chestie care pare o oază de normalitate într-o țară scufundată în corupție. <br> Mai deschide-ți și tu ochii, mintea și inima aia haină!
Raspunde

@joseph

Acum 10 ani

Euncred ca ai scris ce ai scris pentru sibieni...nu cred ca ai vreo speranta sa nu ii distezi pe ceilalti.. Acum nu stiu ce faci cu zecile de sibieni getbeget care plang ca , Carabulea dadea de lucru la 1000mde sibieni... Cat priveste Sibiul primul la curatenie...tin sa iti amintesc ca mandria Sibiului Bursa ..s a prabusit cu surle si trambite si pierderi pt toti romanii...si sa asteptam sa vedem ce se intampla cu Carpatica...cand o sa inceapa sa chitaie depunatorii... Pai mai mari hoti ca la Sibiu care sa devalizezez economiile fraierilor de romani nu am vazut...La asta chair sunteti campioni nationali...la hotii financiare...si handicapati.. In mare masura e vina romanilor...ei v au dat bani si nas..unei comunitati de infractori prin origine..si mai nou infractori prin osmoza.. Si te mai si mirai tot timpul de ce nuevoluati si de ce nu va fi niciodata Sibiul oras civilizat si cinstit
Raspunde

unu\'

Acum 10 ani

Turnule nu fi chitra:anunta-i si pe cei de la Tribuna si,de ce nu,da-i un mail si Mitropolitului(pate mai pune de o dojana)!
Raspunde

@joseph

Acum 10 ani

Ba, tu esti prost gramada sau doar faci pe prostul? Scandalurile au iesit la suprafata gratie structurilor anticoruptie nationale! Sibiul nu are niciun merit, Sibiul si-a protejat coruptii taman prin anormalitatea sistemului local. Orasul este corupt pana in maduva oaselor, in frunte cu idolul tau, primarul, care facea afaceri cu Carabulea pe banii nostri!
Raspunde

carambulea

Acum 10 ani

de ce a fost arestat carabulea? ptr ca din seria ilegalitatilor si ptr ca automobil de 80 000 de euro. ***www.youtube.com/watch?v=lAiLrILFCPQ
Raspunde

josephina

Acum 10 ani

inceputul sfarsitului...eu tocmai mi-am transferat banii din contul de la banca carpatica...asa e ...sibiule un oras corupt...cu valorile date peste cap...invatamantul , desi nu pare mare sursa e corupt pana in maduva oaselor... asa ca ...
Raspunde

gasca de la bloc...

Acum 10 ani

Sper sa se intinda ancheta asupra tuturor, sa nu uitam ca de cand lumea omul lui Carabulea la manarii prin Bucuresti e Cindrea! Cand i se pune latul si acestui nenorocit, si din asta scapa???
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Scandalurile au iesit la iveala din cauza ca vreo cativa din Sibiu au reclamat. Dar tu esti prea fraier ca sa stii asta. <br> 13, daca ai putut fi atat de fraier incat sa depui bani la carpatica....
Raspunde

josephina 4

Acum 10 ani

tu n-ai bani de paine josephino dapai la banca fato.. fraieri mai sunteti nu e bine sa ai o centrala de banca sau asigurari in orasul tau .. e mai bina la Bucuresti fraierilor sa ramana banii acolo... salarii tot... parca va forteaza Carabulea sa lucrati la el
Raspunde

@ joseph

Acum 10 ani

Bai propagandist nenorocit, nu mai manca rahaturile pentru care esti platit! Nu a reclamat nimeni de la Sibiu fiindca toate interceptarile s-au facut la Bucuresti, deoarece acolo si-a facut Carabulea manariile prin oamenii lui. Care sunt aia cativa din Sibiu care au reclamat? Voi, postacii lui Klaus? In Sibiu nu stia nici dracu de neregulile de la Carpatica Asig! E coruptie mare la Sibiu, dar nu a avut nimeni interesul sa o starpeasca. Si arestarea lui Apostu s-a facut prin DNA Alba. La fel si acuma, au venit procurorii de la Bucuresti fiindca autoritatile locale sunt pe o mana cu mafiotii.
Raspunde

@joseph

Acum 10 ani

Berbecut ce esti de ce crezi ca dna l-a propus spre arestare tribunalului bucuresti. Pt ca este vb de dna bucuresti nu dna sibiu. Cei din sibiu au ajuns la un nivel de coruptie cum rar vezi in tara. Iar la chitoiu e f probabil sa fi ajuns via johannis
Raspunde

josephina

Acum 10 ani

josephino nr. 4 nu as lucra la Carabulea neam veac...am bani suficienti..ma multumesc cu cat am si nu duc lipsa zilei de maine...fato...lumea asta e cruda...
Raspunde

Il capo

Acum 10 ani

Carabulea arestat a doua oara si SFETNICUL lui Nicolae Nan nici macar deranjat. Just justice.
Raspunde

Eu, sibianul

Acum 10 ani

Mai joseph, cum le dai tu cotite si invartite... degeaba, zangane lanturile si la usa idolului tau... mai devreme sau mai tarziu, depinde cu cine lucreaza mana in mana, va ajunge si el pe la capitala in alte scopuri decat turismul (atat de des invocat de el pentru sifonat banii publici) sau statul la usa USL...
Raspunde

@16

Acum 10 ani

Eu zic sa preia in cazul asta municipalitatea din Sibiu...toate golurile de la Carpatica Asig....am vazut ca e vorba doar de 86 mil ..deci nici macar o suma mare.... Vad ca, viteza de inchidere a conturilor e fff mare azi..si la fel pentru ajutorarea institutiei financiare respective fiecare sibian sa fie obligatprin hotarare de Consiliu local sa isi faca un cont de minim 2500 de euro la Carpatica si poate asa le salvati....si nu sustineti Bucurestiul corupt... Propun ca Joseph impreuna cu agramatul sa isi faca un cont de cel putin 100000 de euro fiecare ...si in felul asta sa fie declarati cetateni de onoare ....hihihi
Raspunde

Eu, sibianul

Acum 10 ani

@22: elucubratii... cam asa poate fi caracterizat textul tau... cred ca nici tu nu intelegi ce vrei, recitind ce ai scris... lasa ca primaria Sibiu are golurile ei, nu trebuie sa le preia pe ale altora, are grija johannis-sens-giratoriu...
Raspunde

@23

Acum 10 ani

Imi pare rau nu esti un.sibian.adevarat ci unul din Valea Larga..daca nu ajuti singurul om de afaceri adevarat din Sibiu
Raspunde

sibiu

Acum 10 ani

si daca isi inchide carabulea firmele si raman 3000 de oameni fara loc de munca atunci ce mai ziceti ??? tot asa|??? a facut el ce a facut dar a dat si de lucru la oameni....
Raspunde

@18

Acum 10 ani

Ba berbecule ar fi super daca nivelul de coruptie al tarii ar fi la niveiui Sibiului.BA LA VOI COLCAIE CORUPTIA DA NU VA CONTROLATI.Voi de ani de zile sinteti cu lupa pe Sibiu,iar voi furati cu vagoanele-becthel,bancorex,cel mai mare miliardar roman facut din bani publici,petrom,la primaria cluj,deturnari de bani publici etc..etc,voi controlati Sibiu,ati haituit si jefuit judetu asta de peste 70 de ani,O SA RASPUNDETI ODATA DE CE ATI FACUT JUDETULUI ASTA-STATI LINISTITI.
Raspunde

@26

Acum 10 ani

Pana atunci nu uita sa-ti iei medicamentele ....sanatate!
Raspunde

@26

Acum 10 ani

Sau daca nu ai medicamente poate o lingura de cheag de oaie te linisteste putin
Raspunde

@26

Acum 10 ani

Apropos locul 2 pe tara la handicapati crezi ca l-ati obtinut pe merit sau din cauza coruptiei de la comisiile din sibiu?
Raspunde

@26

Acum 10 ani

Scuze rectific in loc de \" din cauza\" : - datorita
Raspunde

@30

Acum 10 ani

Nu e nevoie să rectifici nimic,oricum ești dus rău cu bidonu,marș la somn loază!
Raspunde

@31

Acum 10 ani

Asa se spune pe voi la stana? Ca nu prea inteleg
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus