Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

ACTUALIZARE Primele analize medicale arata ca fetita nu s-a nascut in vreun spital

Turnul Sfatului
16

ACTUALIZARE 4

Medicii din cadrul Spitalului Clinic Județean Sibiu au anunțat în această dimineață că fetița abandonată are 3600 de grame și a fost supusă unor analize amănunțite, ale căror rezultate vor fi aflate în scurt timp. Cert este că fetița nu s-a născut în vreun spital sau în prezența unor medici specialiști.

Publicitate
Publicitate

”După cum a spus doamna doctor Olaru (Secția Neonatologie) la consult s-a constatat că fetița avea cordonul ombilical secționat neprofesionist, deci nu s-a născut nici în Spitalul Județean, nici într-un alt spital. Cordonul ombilical era tăiat la distanță și legat cu ață. Copii care se nasc în spital sunt în evidența spitalelor și cordonul se taie într-un anumit fel și se prinde cu clame”, a declarat dr. Radu Chicea, specialist în cadrul Spitalului Județean Sibiu.

ACTUALIZARE 3:

Polițiștii sibieni au vizualizat imaginile înregitrate pe camerele de supraveghere de la intrarea în spital, însă femeia este greu de recunoscut.

”Poliția a vizualizat aseară imaginile. Apare o persoană care intră în spital cu o punga în mână și iese la scurt timp fără ea. Dar este foarte greu să spunem că ea este cea care a abandonat copilul. Imaginile sunt probe în dosar și, dacă o să avem date concrete, o să le facem publice, dar fără o confirmare nu putem acuza pe nimeni”, a spus Luciana Balteș, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

ACTUALIZARE 2: 

„Ieri, 12 ianuarie, în jurul orei 18:15 între uşile de la intrarea în Polisano 2, a fost găsită o fetiţă de aproximativ o zi, cu stare generală medie, era îmbrăcată, nu avea tegumentele murdare, era palidă şi cu tensiunea normală. Copilul era mobil şi echilibrat cardio-respirator. I-au fost acordate primele îngrijiri, a fost igienizată toaleta bontului ombilical şi i s-a pus pansament steril. Fetiţa a fost alimentată şi între timp s-au anunţat organele abilitate”, a declarat dr. Ovidiu Gligor, din cadrul Spitalului Polisano.

În cursul serii bebeluşul a fost transferat la Spitaulul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

Publicitate

„În continuare, copilul rămâne la Maternitatea Spitalului Județean Sibiu pentru a primi îngrijiri medicale necesare unui nou născut. După ce starea de sănătate îi va permite, bebelușul va fi externat din spital. În prezent ancheta este în curs de desfășurare. Dacă în urma anchetei mama copilului abandonat va fi identificată, DGASPC Sibiu va institui măsura de plasament în familie extinsă (copilul va putea fi încredinţat tatălui, buniclilor). În cazul în care mama nu va fi identificată DGASPC Sibiu va institui măsura de protecție în regim de urgență la un asistent maternal profesionist”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Sibiu, Andreea Popescu.

ACTUALlZARE: ”Mămica ei a abandonat-o… într-o pungă în holul clinicii Polisano”, a scris pe pagina personală de Facebook una din asistentele Clinicii Polisano, care a și postat câteva imagini cu fetița abandonată.

Anunțul a stârnit valuri de indiganare în rândul mamelor din Sibiu, mai multe oferindu-se să strângă donații pentru micuța abandonată sau chiar să o ia acasă pentru a o putea alăpta. 

”Doamne ferește… ce se întâmplă cu ea? Se poate adopta?”, a scris una dintre mămici pe rețeaua de socializare.”E un îngeraș de copil! Doamne oare ce se va alege de soarta ei? Ea nu are nicio vina!!!”, a scris o altă mămică. ”Poți numi femeia ce i-a dat viață oricum numai MAMĂ NU!”, a completată o altă mamă.

Se pare că mama fetiței ar fi explicat într-un bilețel lăsat în punga în care a abandonat copilul că motivele pentru care vrea să renunțe la ea sunt de ordin financiar și că nu și-ar permite să o întrețină.

”Nu stiu, nu îndrăznesc sa judec…. Însă, în ziua de azi, când sunt atât de multe metode contraceptive, să nu fii capabil să te protejezi, mi se pare de-a dreptul stupid… Rămân gravide, nasc, apoi renunța la copil, de parca ar fi un sac de haine vechi… Mi-e milă de puiul ăla mic, să dea D-zeu să ajungă într-o familie care să o iubească mult….”, a scris o altă mămică din Sibiu.

Știre inițială:

O fetiță de câteva zile a fost găsită în această seară pe scările Spitalului Polisano de către un doctor. Bebelușul e în stare bună de sănătate și a fost internat în spital. Fetița era băgată într-o plasă. Poliția și Inspectoratul de Protecție a Copilului au demarat o anchetă pentru a o descoperi pe mama care și-a abandonat copilul. 

foto: facebook

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

16 răspunsuri

  1. Avatar @@@
    @@@

    Daca nu poate sa o intretina, ce alta hotarâare ar fi putut lua? Bine ca n-a omorât-o. Atatia oameni doresc sa adopte un copil. Poate are noroc si va fi adoptată de o familie iubitoare, care sa o poată ingriji și să=i ofere educatie.

    0
    0
  2. Avatar eduard
    eduard

    Doamna asistenta incalca dreptul la viata privata si risca un atac la siguranta sugarului publicand fotografii pe internet. Pozele deja au fost share-uri de peste 100 de useri.
    E ilegal !

    0
    0
  3. Avatar @2
    @2

    Te plătește Vîlsan? Dar inconștienta care l-a abandonat, n-a comis nici un atentat???? Cu angajații de la DGASPC Sibiu, acel copil nu va fi niciodată adoptat. Vor avea ei de grijă.

    0
    0
  4. Avatar lako
    lako

    Asta-i articolul lui Deleanu, pentru ca dezacordul incepe din titlu!

    0
    0
  5. Avatar mihaela
    mihaela

    De ce zici ca a incalcat asistenta vreun drept?dar oare de ce nu ganditi ca femeia ,prin gestul ei a vrut sa faca un bine sufletelului,poate asa o vede cineva pe micuta ,si vine sa o adopte sau sa o ia vreun asistent maternal!!!dar cateaua care a lasat-o ca pe cartofi inte-o sacosa nu a incalcat niciun drept???

    0
    0
  6. Avatar bebelusa
    bebelusa

    nu bebelusu…

    0
    0
  7. Avatar joseph
    joseph

    Are moacă de sădeancă…

    0
    0
  8. Avatar @4
    @4

    Da, dezacord: bebeluș și să o ajute … pe bebelus să o ajute? Poate se gândea la mama … să o ajute pe mama sa-si creasca bebelusul. Mai multă atenție, doar sunt ziaristi.

    0
    0
  9. Avatar @@@
    @@@

    Atunci mama nu-i chiar de condamnat. Bine caq n-a omorât-o. Mai bine s-o dăruiasca cuiva care își doreste copil …

    0
    0
  10. Avatar iq
    iq

    la cat timp o femeie se poate da jos din pat dupa ce a nascut si sa si plece in oras pe piioarele ei? a 2a zi? nu prea cred. ceva nu se leaga. sau avem de a face cu o superwomen.

    0
    0
  11. Avatar un sibian
    un sibian

    @10: si la cateva minute, daca este vorba de o nastere pe cale naturala!! Mai informeaza-te inainte sa comentezi!! Gandeste-te la altceva: a nascut singura, cel mult cu o moasa.

    0
    0
  12. Avatar un sibian
    un sibian

    „Atatia oameni doresc sa adopte un copil. Poate are noroc si va fi adoptată de o familie iubitoare, care sa o poată ingriji și să=i ofere educatie”… ba voi chiar sunteti batuti in cap??? De aia sunt pline toate orfelinatele tzarii, ca toata lumea isi doreste copii!!! Voi nu vedeti ca varsta medie la care au copii oamenii care ii pot si intretine este din ce in ce mai mare??? mai nou e la moda sa faci copii la 30-35 de ani…

    0
    0
  13. Avatar @12
    @12

    DA, LUMEA FACE MAI TÂRZIU COPII DECÎT ACUM 30 DE ANI DIN MAI MULTE MOTIVE. Acum există mijloace contraceptive si hotărasti tu cand faci copii, nu natura…Acum 30 de ani, o treime dintre mirese erau gravide la nunta lor. Apoi, nu mai există stabilitate. Nu ai un loc de munca, nu ai locuinta, nu-ti permiti sa platesti o chirie. Acum 30 de ani, ti se dadea loc de munca si, după ce faceai un copil, si locuinta. Si apoi, acum sunt si alte tentatii: o cariera, distractii, calatorii… Intai gusti din toate distractiile, apoi te asezi și faci si un copil.

    0
    0
  14. Avatar doina
    doina

    ce sa spun, nu ai loc de munca, nu ai locuinta dar iti arde de distractii si de alte…….lucruri in urma carora sufera altii, un suflet nevinovat, numai o minte bolnava poate gandi asa, o fiinta egoista si dezmatata care asteapta de la altii sa/i rezolve problemele(atunci primeai de toate)pune osul la munca , nu astepta de la altii, auzi, gusti din toate distractiile, vai de capul tau, mai bine nu comentai

    0
    0
  15. Avatar @doina
    @doina

    Mai bine nu comentai tu, pt. ca n-ai înteles nimic din ce ai citit.Pe vremea comunistilor primeai loc de munca si locuinta, acum chiar daca muncesti greu obtii un imprumut si greu platesti ratele. Nu e vorba sa stai sa primesti de toate, ci de faptul ca multi care muncesc nu reusesc sa-si faca o locuinta. In ceea ce priveste distractiile, m-am referit la cei care au o situație, dar prefera sa se distreze, sa calatoreasca si sa faca mai târziu copii. Eu nu sunt o fiinta egoista si dezmatata, matale esti o persoana care nu intelege ceea ce citeste si interpreteaza după ureche si apoi jigneste pe altii.

    0
    0
  16. Avatar @doina
    @doina

    Si e vai de capul tău, Doino! Era vorba despre faptul ca acum oamenii fac copii la vârste mai mari si încercam să explic de ce. Matale ai auzit de controlul nasterilor, de conditii economice si altele? Sigur, nu, altfel nu săreai repede cu jigniri: minte bolnava, egoist, dezmatat… Cred ca esti o frustrata…

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate