Luni,
18.08.2025
Ploi Usoare
Acum
19°C

Directorul CNM Astra despre cainii comunitari din Dumbrava Sibiului: "Ii punem in interiorul gospodariilor!"

De ce cresc anul aceasta prețurile de intrare în muzeu? De ce nu putem merge în Dumbrava Sibiului cu animale de companie? Când vor fi amenajate locurile pentru picnic și când vom avea internet wireless? Doar câteva întrebări la care răspunde directorul general al Complexului Național Muzeal Astra.

 

Reporter: De ce ați decis creșterea tarifelor de intrare în muzeu?

C. Ș. A.: Am luat această decizie nu numai pentru că tarifele de intrare n-au mai suferit schimbări din 2007, ci mai ales pentru că paleta de servicii pe care noi o oferim s-a diversificat foarte mult. Numărul evenimentelor pe care noi le punem la dispoziția publicului vizitator cred că s-a triplat. Iar în 2015 va fi un număr mult mai mare de evenimente culturale în Dumbrava Sibiului decât anul trecut. Toate acestea presupun costuri. Costuri de funcționare, costuri pentru materiale, costuri de întreținere și așa mai departe. Plus de asta, întreținerea generală a muzeului este destul de costisitoare, noi neavând voie să angajăm personal. Trebuie să externalizăm serviciile. Și salariul minim pe economie a crescut de la an la an, iar numărul de supraveghetori a scăzut, noi fiind limitați de buget. Având în vedere toate acestea, era nevoie de o mărire minimă a tarifului de intrare. Mai mult decât atât, am făcut și o analiză destul de bine întemeiată înainte de a lua această decizie. Ne-am uitat spre alte instituții de cultură din zonă, să vedem ei cum funcționează și ce servicii oferă. Cetatea Făgărașului are tariful de 15 lei de persoană. Ori noi considerăm că serviciile pe care le oferim, nu doar vizitarea muzeului, sunt mult superioare. Tariful de vizitare de 17 lei propus pentru o persoană adultă în momentul de față presupune și accesul la toate evenimentele care se desfășoară în muzeu. Că vorbim de concerte de muzică populară, că vorbim de ateliere meșteșugărești, demonstrații culinare sau tot felul de alte evenimente, toate sunt incluse în oferta respectivă.

 

Rep.: Dar sibienii cunosc prea bine muzeul, ei pentru astfel de evenimente vin.

C. Ș. A.: Pentru publicul sibian este abonamentul de familie. Considerăm că nu este scump 70 de lei pe an. Îți garantează accesul la orice eveniment al muzeului, în orice perioadă a anului, pentru patru persoane. Mie îmi este greu să cred că este foarte, foarte scump. Și bineînțeles că au rămas celelalte facilități. Pensionarii care au pensie mai mică de 700 de lei intră gratuit, cei care se încadrează cu pensia între 700 și 1000 de lei au tarif preferențial, angajații din instituțiile cu care avem colaborări primesc facilități, grupurile mai mari de 20 de persoane iar au facilități. Mai mult, am scos nu doar taxa de la popicărie, care era oricum o greșeală, să pui taxă în taxă, dar am scos și taxa de fotografiere.

 

Rep.: Pe mine nu m-a întrebat nimeni niciodată de ce fac poze.

C. Ș. A.: Da, gândiți-vă că la nivelul la care a evoluat aparatura mobilă în ziua de astăzi această taxă poate părea depășită. Avem telefoane care fac fotografii la un nivel mai bun decât un aparat de fotografiat. Dar pentru profesioniști am crescut taxele, indiferent că vorbim de nunți, botezuri, evenimente speciale, filmări. Am avut multe evenimente și când am făcut o analiză, ce costuri avem noi cu personalul și utilitățile necesare pentru un eveniment, toate arătau un beneficiu minim pentru muzeu, undeva la 30 de lei. Acum am stabilit niște tarife clare pentru evenimentele dedicate. Sunt tarife pe care le practică orice instituție care se respectă. Deci nu am venit cu o creștere de tarife ca să ne îmbogățim. Considerăm că această creștere ajută la o mult mai bună dezvoltare a muzeului și o diversificare a serviciilor pe care le oferim.

 

Rep.: În momentul aceasta, am voie în muzeu cu bicicleta?

C. Ș. A.: Cum să nu?! Dar după un anumit program. Dimineața, în timpul sezonului, de la 8:00 la 10:00 și după masa de la 18:00 la 20:00. În extrasezon orele diferă puțin.

 

Rep.: Cu animale de companie e permis accesul?

C. Ș. A.: Deocamdată nu. Până nu rezolvăm definitiv problema altor animale pe care le avem în muzeu. Adică avem câini vagabonzi și n-am găsit până acum o soluție ca să scăpăm total de ei. Tot timpul au grijă alții să-i aducă înapoi. În timp, câți mai sunt în muzeu, o să-i punem în interiorul gospodăriilor. Le facem fiecăruia o cușcă, îi punem în lanț, paznicii au grijă de ei și seara îi lasă liberi.

 

Rep.: Scăpați de expresia ”sat fără câini”.

C. Ș. A.: Oamenii care ne vizitează și vor să-i hrănească, ceea ce oricum se întâmplă și acum, o vor putea face dar într-un mod mai organizat. Aceasta este singura variantă pe care am găsit-o în momentul de față! Nu sunt foarte mulți câini dar încercăm să evităm să-i mai vedem alergând pe alei sau atacând pe cineva, Doamne ferește! Și ca să fiu sincer cu tine până la capăt, sunt și buni pentru muzeu acești câini. În special noaptea avem multe vulpi în muzeu, suntem înconjurați de pădure și sunt atrase. Noaptea câinii alungă vulpile, care sunt purtătoare de rabie și multe alte boli. Până la urmă, ne-am gândit că așa funcționa orice sat autentic din care noi ne inspirăm. Fiecare țăran avea în curtea casei un câine, pe care îl îngrijea și care avea beneficiile lui.

 

Rep.: Șantiere în desfășurare mai sunt anul acesta?

C. Ș. A.: Anul acesta finalizăm proiectul ”Patrimoniul deschis”. Mai exact clădirea de la poarta principală se va termina, în luna octombrie, urmând ca până în luna martie a anului viitor, când este programată vernisarea și finalziarea proiectului să fie terminate expozițiile, galeria de artă populară, cafeneaua care este prevăzută acolo, dar și birourile administrative, la mansardă. Alte șantiere, deocamdată nu o să prea avem pentru că bugetul este destul de mic anul acesta, pe investiții, dar au fost lucrări majore în anii trecuți. O să fie doar lucrări punctuale. Și mai sperăm ca undeva în luna mai-iunie să înceapă și proiectul introducerii internetului wireless. Aici lucrările nu-s foarte mari.

 

Rep.: Când vom avea internet wireless?

C. Ș. A.: În momentul de față proiectul este destul de avansat și șansele sunt destul de mari ca la vară vizitatorii să beneficieze și de această facilitate. Mai trebuie găsite unele soluții de ordin financiar, dar șansele de implementare sunt foarte mari. Ne mai lovim doar de proceduri și birocrație.

 

Rep.: Când o să pot să vin la picnic în muzeu?

C. Ș. A.: Asta poți face și acum. Avem mulți vizitatori care vin cu mâncare de acasă, se așează la umbră și stau de povești. Nu avem nimic împotrivă. Noi intenționăm chiar să amenajăm niște locuri de popas iar în momentul de față oscilăm între două variante. Fie găsim rapid o linie de finanțare și îi dăm drumul foarte repede, fie îl integrăm într-un proiect mai mare de amenajare peisagistică a muzeului și va mai dura puțin în acest caz. Încă n-am luat o decizie. Așteptăm bugetul, așteptăm Programul Operațional Regional și pe urmă vom lua o decizie clară.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

6 comentarii

sandu

Acum 10 ani

solutia aste una singura.....CARAGEA seful de la centru de dresaj...datii prostului putere si o sa vedeti surprize.... o sa faca evaziune ...
Raspunde

un sibian

Acum 10 ani

La muzeul in aer liber Astra s-a investit mult si se va investi in continuare. Nu-I totul perfect dar e unul din putinele locuri unde mergi cu placere! Felicitari si succes mai departe!
Raspunde

nic

Acum 10 ani

nu dati voe celor ce au caini,caci nu vom mai putea sta pe iarba de rahatul lor ,caci nu am vazut unul cu lopatica si faras,printre blocuri nu pot sta pe iarba din cauza cainilor de apartament,cai comunitari nu prea mai sunt,aloo,primaria,politia comunitara cand o sa respectati lega sa-i puneti la punct.
Raspunde

@nic

Acum 10 ani

Noi strangem dupa cateii nostri si suntem mai corecti decat ortografia ta, tovarase! :)
Raspunde

@ nic

Acum 10 ani

mergi cat mai repede la un doctor....poate te mai poate ajuta...la ce doctor?...evident un psihiatru!
Raspunde

posesor catel

Acum 10 ani

Sunt destul de multi posesori de caini care aduna dupa ei, ideal ar fi ca toti sa faca acest lucru. Problema este ca o parte din romani nu pot fi educati, doar constransi. Autoritatiile ar trebui sa-si faca treaba, sa amendeze pe cei care nu aduna mizeria cateilor. Si eu am caine, adun dupa el oriunde merg, chiar si in spatele blocului. MA INTREB SI EU OARE CAND VOM PUTEA MERGE SI NOI UNDEVA CU CAINII LA PLIMBARE? In Muzeu nu ai voie, in parcul sub arini nu ai loc de biciclete, role, carucioare si nebuni care te injura ca mergi cu potaia acolo chiar daca nu stie ca esti printre cei responsabili si sti ce inseamna cresterea si ingrijirea unui catel.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus