ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a pus la finalul săptămânii trecute piatra de temelie pentru o nouă biserică în comuna Jina.
Conform reprezentanților Mitropoliei Ardealului, noua biserică va fi construită ”într-un zonă mai îndepărtată a satului, locuită de aşa-numiţii “băieşi”, foşti mineri veniţi din Munţii Apuseni la Jina în urmă cu 200-250 de ani pentru a sprijini grănicerii în activităţile lor”.
În urmă cu trei ani a fost înfiinţată o parohie în această parte a satului şi s-a amenajat o capelă într-o fostă clădire a şcolii de aici. Pentru că spaţiul liturgic din actuala capelă nu răspunde nevoilor pastorale, parohia şi autorităţile locale au demarat procedurile pentru ridicarea unui locaş de cult într-o grădină oferită de Primăria Jina. Locaşul de cult va fi ocrotit de Sfântul Ierarh Nicolae şi de Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei.
”La finalul slujbei de punere a temeliei, IPS Mitropolit Laurenţiu i-a felicitat pe credincioşi pentru prezenţa lor în număr atât de mare la slujbele religioase şi i-a îndemnat pe toţi să sprijine lucrările de zidire a bisericii din Parohia Jina III. Mai apoi, Părintele Mitropolit a explicat rânduiala slujbei ce se săvârşeşte la punerea pietrei de temelie a unui locaş de cult”, a mai transmis Mitropolia.
Foto: Mitropolia Ardealului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
11 răspunsuri
-
Numele de baies ar veni de la baie, adica mina. Dupa comportament si ocupatii acesti baiesi se aseamana cu rudarii. In sat sunt denumiti atat baiesi cat si tigani, deci joseph cam are dreptate. Nu cred ca au avut nimic in comun cu granicerii. Faptul ca se face o biserica mai aproape de locuintele lor este un lucru laudabil. Probabil ca pocaitii i-au cam dezamagit, deoarece ajutoarele s-au cam gatat. Doamne ajuta !
-
baiesi in Ardeal, lingurari in Moldova, rudari in Oltenia. Baiesii sunt si in Ungaria si in Croatia, etc…sunt romi care si-au pierdut limba si care dupa ce scot aurul din mine ??? fac linguri, cosuri, lopeti si multe alte lucruri din lemn…unii mai si fura, altii mai si cersesc, iar altii cu inele false se imbogatesc, dar cei mai de treaba baiesi trudesc, muncesc si cu folos contribuie la dezvoltarea Marginiimi. Cei mai multi dintre baiesi sunt oameni de isprava. bravo lor si foarte bine ca vor avea o biserica.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Tara arde si baba se piaptana! Ne si intereseaza pe noi nustiuce comunitate nemaiauzita din Pakistan! Si noi suntem vai…
Bine, băă! 3.3 meleoane (plus proiectarea) pentru a zugrăvi pasajul…
N-o sa poata fi aplicata legea , cine sta sa numere balcoane? Ale gagicilor, poate…
Psd, pnl, tot dracu ala e.
Asta zic „autoritatile”, din 1918 incoace. Lol.












Lasă un răspuns