Sâmbătă,
18.09.2021
Parțial Noros
Acum
19°C

Studenta la Universitatea din Leeds: ”A durat pana sa le spun profesorilor pe numele mic”

Georgiana Epure, o tânără optimistă și energică, fostă absolventă a Colegiului Național ”Octavian Goga” și fostul președinte al Consiliului Județean al Elevilor Sibiu, a ajuns să studieze Relațiile Internaționale în Anglia, după numeroasele activități de voluntariat care au făcut-o să își schimbe planurile de viitor.
 
Reporter: În primul rând, cum este să mergi la facultate în Anglia? Ai avut probleme în adaptare?
Georgiana Epure: Nu pot să zic că am avut probleme în a mă adapta. M-a ajutat mult felul în care am fost crescută, să fiu deschisă la nou și să accept provocările și faptul că încă din școala gimnazială am fost plecată de acasă foarte des, mai întâi în cantonamente și turnee de volei, apoi la conferințe și ședințe ale Consiliului Național al Elevilor (CNE), în calitate de președinte al Consiliului Județean al Elevilor Sibiu, apoi ca Secretar al Departamentului pentru Educație și Comunicare CNE, când călătoriile erau aproape săptămânale, mai ales către București pentru întâlniri cu reprezentanții Ministerului Educației Naționale.
La început, am avut un pic sentimentul că mă pierd în mulțime. Universitatea din Leeds are peste 30.000 de studenți, din peste 120 de țări. Nu a durat mult, însă, să îmi găsesc locul. Universitatea are servicii pentru studenți pe care nici nu mi le puteam imagina, inclusiv o linie telefonică 24/7 pentru cei care se simt singuri. Mici momente care mă dau de gol că nu sunt „de-a lor” am mereu. A durat un pic până mi-a intrat în reflex să mulțumesc șoferului de fiecare dată când cobor din autobuz și să le spun profesorilor pe numele mic. Încă mai zic, mai ales când sunt luată prin surprindere sau sunt emoționată, „mulțumesc” și „scuze” în română.
 
Rep: Cum te-ai hotărât să mergi la facultate în Anglia?
G.E.: Unul din rolurile mele ca Secretar Executiv CNE era să mențin relația cu organizațiile partenere și să creez noi parteneriate. UK Study Romania a fost unul din acești parteneri. Lucrând împreuna cu UK Study, echipa de acolo a reușit să îmi doboare câteva mituri pe care le aveam despre studiul în UK, în principal despre finanțarea studiilor, cazarea, part-time job-uri pentru studenți etc. M-au încurajat să aplic și până la urmă am căzut pradă tentației de a vedea dacă mă acceptă vreo facultate. În ianuarie 2013 am primit oferte de la toate cele 5 universități la care am aplicat. Văzând că am suportul familiei, am decis să  îmi continui studiile în UK.  

Rep: Spune-mi puțin despre parcursul tău? Cum ai ajuns să studiezi în Leeds?
G.E.: Am absolvit Colegiul Național „O. Goga” Sibiu, profilul științe ale naturii intensiv engleză. Până în clasa a XI-a eram sigură că vreau să studiez medicina. Biologia a fost una din materiile mele preferate încă din școala generală. În ultimul an, însă, mi-am lărgit ariile de interes: științe biologice, științe ale comunicării, științe politice, drept. Neștiind exact ce vreau să studiez, am dat testul de admitere de la Facultatea de Biologie de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca. După examenul de bacalaureat, urma să dau teste de admitere și în București pentru alte facultăți care mă interesau, dar după ce am văzut că am întrunit condițiile impuse de  Universitatea din Leeds am ales să studiez în UK. În Anglia am aplicat la 5 universități, toate în top 100 din lume. În final am ales Universitatea din Leeds pentru programul pe care îl are pentru Relații Internaționale, faptul că este o instituție de cercetare, și datorită flexibilității cursului care îmi permite să îl modelez după interesele mele academice și profesionale.

Rep.: Experiența ta de voluntar te-a ajutat în alegerea unei cariere?
G.E.: Activitățile din afara orelor de curs mi-au „zguduit” planul meu de studiu și al unei eventuale cariere, pe care îl pregătisem înainte de a intra la liceu. Cu fiecare activitate de voluntariat în care eram implicată mi se confirma faptul că depinde de fiecare dintre noi cum arată lumea noastră, fie că e familia, comunitatea școlară, locală sau țara în care trăim. Experiența din Consiliul Național al Elevilor, interacțiunea cu factorii decidenți din sistemul educațional și ONG-urile de tineret m-au învățat ceva ce nu am găsit în niciun manual: cum funcționează, pe bune, societatea noastră. Asta mi-a hrănit curiozitatea de a învăța și de a mă implica și mai mult, de a testa, nu doar de a accepta limitele societății. Așadar, am decis să dau un „zoom out” și să văd cum funcționează comunitatea internațională. Mereu am simțit că am o înclinație de a contribui la dezvoltarea comunității din care fac parte, acum am ocazia să studiez și să îmi dezvolt competențe care să mă facă într-adevăr capabilă ca acțiunile mele să aibă impact și să îmi „aliez” forțele cu alți oameni care sunt ambițioși și optimiști ca mine.

Rep.: Ce vrei să faci după ce vei termina studiile în Anglia?
G.E.: Și mai multe studii. Îmi doresc să continui cu un Master tot în relații internaționale, apoi să mă specializez printr-un doctorat. Vreau să mă pregătesc serios pentru o carieră de succes într-o organizație internațională precum Organizația Națiunilor Unite sau Uniunea Europeană sau în ONG-uri internaționale, precum Centrul Global pentru Responsabilitatea de a Proteja. Interesul pentru acest domeniu, intervenții umanitare și responsabilitatea de a proteja, se datorează unei burse primite la terminarea primului an de facultate. Până îmi voi termina ciclul de licență lucrez împreună cu unul din profesorii mei într-un centru de cercetare pentru studii de securitate de la universitate, Intervention and International Society. Vara trecută m-am concentrat pe criza umanitară din Republica Centrafricană, iar vara aceasta urmează să îmi continui cercetarea.

Rep.: Te vei întoarce în România?
G.E.: Asta e întrebarea pe care mi-o pun de când am pășit în primul avion spre Anglia. Sunt doi ani de atunci și cu fiecare reîntoarcere acasă sunt din ce în ce mai convinsă că după terminarea studiilor și dobândirea unei experiențe solide de muncă în politici internaționale, mă voi întoarce în România să contribui, cum pot, la dezvoltarea societății. Sună ceva atât de măreț când spun asta cu voce tare, însă știu că nu sunt singura care gândește așa. Suntem o „armată” de tineri români, de-o parte și de alta a granițelor, care ne dorim ca țara noastră să ne semene mai mult: mai multă decență tradusă prin corectitudine față de noi înșine și cei din jurul nostru, în primul rând, și prin respectarea legilor. Sunt, bineînțeles, și cutume sociale pe care trebuie să le domolim cu o înțelegere mai bună a libertăților și drepturilor omului și respectarea acestora.

Rep.: Ai rămas la curent cu ceea ce se întâmplă în Sibiu?
G.E.: Bineînțeles. Nici nu aveam cum să mă detașez de viața orașului în care am crescut și în care m-am implicat prin numeroasele proiecte din timpul liceului. Sibiul este doar la un click distanță. Citesc cu mare interes știrile locale și despre activitatea ONG-urilor din oraș. E simplu să fiu la curent cu se întâmplă în oraș, în primul rând deoarece părinții și fratele meu sunt tot în Sibiu. Apoi, mulți dintre prietenii mei au rămas acasă și sunt implicați în diverse forme în comunitatea sibiană. De asemenea, făcând parte din Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen, țin strâns legătura cu membrii organizației și contribui, cum pot, de la depărtare, la proiectele pe care le derulează.

Paula Văleanu

de Paula Văleanu

Cultură
Telefon:
0751 057 240

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus