Artilerist si fermier

de col. (r) Victor Neghină 

 În aceste două ipostaze, cu 74 de ani în urmă, sublocotenentul Emil Ghibu a participat la cel de-al Doilea Război Mondial. În prezent Emil Ghibu este decanul de vârstă în cadrul Asociației Naționale a Veteranilor de Război, filiala ”Traian Moșoiu” Sibiu în cadrul căreia a fost avansat onorific până la gradul de colonel în rezervă.

Sublocotenentul Emil Ghibu a continuat tradiția tatălui său care în 1919 a fost mobilizat în Divizia 16 Infanterie comandată de general de divizie Alexandru Hangiu din localitatea Cacova, județul Sibiu. Cu această divizie, încadrat în Regimentul 9 Infanterie din Alba Iulia a participat la luptele de pe Mureșul mijlociu din iulie 1918 până la 8 august 1919, perioadă în care prin lupte pline de jertfă a alungat de pe teritoriul Transilvaniei trupele comunistului Belacuhun, care au făcut mai multe tentative de a anula actul istoric împlinit la 1 decembrie 1918. Tradiție cu care fiul său, aflat acum la vârsta de 100 de ani, se mândrește cu ele și trăiește cât va mai avea viață sentimentul că a luptat pentru același ideal pentru care s-a jertfit și tatăl său.

Sublocotenentul Emil Ghibul a văzut lumina zilei la 2 februarie 1916 în comuna Cenade, județul Alba. Într-o familie de plugari și mulți copii cărora părinții le-au dat o aleasă educație în spiritul dragostei de patrie, credință în Dumnezeu, și pasiunea pentru învățătură, dar și cu îndeletnicirea muncii agricole. A absolvit școala primară în comuna natală. La terminarea cursurilor a urmat liceul din Alba Iulia după care, din pasiune pentru agricultură și la îndemnul părințiilor, a urmat facultatea de agronomie din Cluj-Napoca. După absolvirea facultății a fost selecționat să urmeze cursurile școlii de ofițeri în rezervă din Timișoara, în specialitatea artilerie grea pe care a absolvit-o în 1939 cu gradul de sublocotenent în rezervă. După absolvirea școlii a fost repartizat în regimentul 7 artilerie grea, din Timișoara, comandat de colonelul Vasile Danacul. În regiment i s-a încredințat comanda unui pluton de artilerie. Regimentul făcea parte din Armata a 4-A Română. La 22 iunie 1941 regimentul se afla pe malul de vest al Prutului cu misiunea de a sprijini ofensiva Diviziei 10 infanterie în acțiunea de forțare a Prutului și ducerea luptei pentru eliberarea teritoriilor răpite de Uniunea Sovietică (Basarabia, Nordul Bucovinei și ținutul Herței). În această funcție a îndeplinit misiunile încredințate de comandantul de regiment afirmându-se ca un bun curajos și destoinic comandant al militarilor din subordine. ”Proiectilele pornite din gurile de foc ale plutonului meu si-au atins întotdeauna țintele, fapt pentru care am fost evidențiat, fiind citat pe Ordinul de Zi al regimentului dar și al Armatei”. 

Pentru modul cum a condus plutonul în luptă și exemplul personal în pregătirea de foc a acțiunilor ofensive a subunităților din eșalonul 1 al Armate a 4-a, a fost decorat cu medalia ”Bărbăție și Credințe cu spade” și cu cea mai mare decorație ”Ordinul Mihai Viteazul cu spade”, gradații din plutonul meu la rândul lor au fost decorați cu medalia ”Bărbăție și Credință”.

”După trecerea Nistrului, am primit ordin să mă prezint la Statul Major al armatei a 4-a care mi-a încredințat o misiune. După ce mi-a mulțumit călduros pentru modul exemplar cum am condus plutonul în luptele purtate pe teritoriul Basarabiei, mi-a încredințat o nouă misiune. Respectiv am fost scos din dispozitivul de luptă, am predat comanda plutonului sublocotenentului Panaitescu Gheorghe, iar eu am fost avansat la gradul de Locotenent și mi-a încredințat misiunea să înființez o fermă agrozootehnică pe suprafețele agricole a trei colhozuri cu misiunea să continui producția de furaje pentru aprovizionarea cabalinelor din dotarea armatei a 4-a, să asigur și cantități corespunzătoare de produse lactate pentru aprovizionarea ostașilor, dar și cu produse de carne”.

”În perioada în care a urmat, până în preajma lunii august 1944 când frontul de Răsărit se apropia de Basarabia, am primit ordin ca toate atelajele și trupa, rezerva de semințe și furaje să le îmbarci pe o garnitură de tren (aproximativ 10 vagoane) cu destinația Teremia din Banat. Având aceeași misiune de a produce furaje, produse lactate și carne pentru Armata a 4-a. Am reușit ca printr-o muncă zi lumină, uneori și noaptea să transportăm spre front furaje, lactate și carne în cantități mult apreciate de șefii mei. Această misiune de șef de fermă agrozootehnică mi-a fost răsplătită, pentru strădaniile depuse și performanțele realizate, cu avansarea la gradul de locotenent, iar la sfârșitul campaniei de Vest am fost avansat la alegere la gradul de căpitan și trecut în rezervă. Pentru modul cum mi-am îndeplinit misiunea în aprovizionarea cabalinelor cu furaje, și a trupelor cu lactate și carne, am primit și decorațiile”, povestește Emil Ghibu.

”După război m-am stabilit în Sibiu, unde mi-am înjghebat o familie, din care a rezultat doi copii, un băiat și o fată care am reușit să le formez un viitor – băiatul inginer, iar fiica profesoară.  După revoluția din decembrie 1989 cei doi copii ai mei și cu cei doi nepoți au emigrat în Suedia stabilindu-se în orașul Stockholm. Acolo cei doi nepoți s-au căsătorit si si-au format familii durabile având câte 2-3 copii eu devenind străbunicul acestora, iar ei nepoții, strănepoții și stră-strănepoții mei, cu care mă mândresc. Nu cu mulți ani în urmă iubirea mea cea dintâi și cea de pe urmă m-a părăsit plecând în lumea veșniciei. De la moartea soției în fiecare an când copii au vacanțe vin și le petrec aici la Sibiu. Eu îi desfăt cu povești din viața mea și din Război.

În cadrul asociației Veteranilor de război am Fost avansat onorific până la gradul de colonel în rezervă, în 2005 am primit Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial – 1941-1945 – de asemenea mass media locală, ca pe alți veterani de război, nu a uitat nici această de mine. 

După război, în iunie 1945, am părăsit ferma din Termia și am revenit la Sibiu unde autoritățile județene mi-au încredințat funcția șef de ferme în localitățile Slimnic, Noul Român, Roșia și Nocrich. La 62 de ani s-a pensionat. După pensionare cu sprijinul unui fost coleg de facultate a mai prestat muncă de secretariat în cadrul Băncii de stat din Sibiu”, încheie povestea Emil Ghibu.