Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Tecău şi Rojer au încheiat anul pe primul loc în clasamentul echipelor, Mergea şi Bopanna pe şapte

Tecău şi Rojer au încheiat anul pe primul loc în clasamentul echipelor, Mergea şi Bopanna pe şapte

Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda) a încheiat anul 2015 pe primul loc în clasamentul echipelor de dublu, cu 7.810 puncte, în timp ce cuplul Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India) a terminat pe poziţia a şaptea, cu 4.435 de puncte, a anunţat, luni, site-ul atpworldtour.com. potrivit Mediafax.

Ambele perechi au urcat câte un loc în această ierarhie.

În clasamentul individual de dublu, Tecău a urcat trei poziţii şi a încheiat anul 2015 pe locul secund, după brazilianul Marcelo Melo, cu 7.420 de puncte. Şi Mergea a urcat trei poziţii în această ierarhie şi ocupă locul 11, cu 5.290 de puncte.

Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 2, a câştigat Turneul Campionilor la dublu, după ce a învins, duminică, în finală, cu scorul de 6-4, 6-3, cuplul Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India, nr.8).

La simplu, cel mai bine clasat român este Marius Copil, care a urcat un loc, de pe 165 pe 164, cu 318 puncte. Adrian Ungur a urcat de pe locul 170 pe 169, cu 305 puncte, iar Victor Hănescu a coborât de pe 277 pe 278, cu 183 de puncte.

Primele zece poziţii în clasamentul ATP de simplu sunt ocupate de următorii jucători:

  1. Novak Djokovici (Serbia) 16.585 puncte
  1. Andy Murray (Marea Britanie) 8.670
  1. Roger Federer (Elveţia) 8.265
  1. Stan Wawrinka (Elveţia) 6.865
  1. Rafael Nadal (Spania) 5.230
  1. Tomas Berdych (Cehia) 4.620
  1. David Ferrer (Spania) 4.305
  1. Kei Nishikori (Japonia) 4.235
  1. Richard Gasquet (Franţa) 2.850
  1. Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) 2.635.
Sursă: Mediafax

Foto: www.dcnews.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus