Americanul Ashton Eaton, recordmanul lumii la decatlon, și etiopiana Genzebe Dibaba, deținătoarea recordului mondial la 1.500 m, au fost desemnați atleții anului 2015 de către Federația internațională (IAAF), joi, la Monte Carlo, potrivit Agerpres.
Eaton, în vârstă de 27 ani, campion olimpic în 2012, și-a îmbunătățit propria performanță la decatlon, cu ocazia Campionatelor Mondiale de la Beijing, desfășurate în luna august, unde a cucerit medalia de aur cu 9.045 puncte.
Etiopiana Genzebe Dibaba (24 ani) este sora lui Tirunesh Dibaba, triplă campioană olimpică la semifond și atleta anului 2008. Ea a stupefiat lumea atletismului pe 17 iulie, la Monte Carlo, când a reușit să stabilească un nou record al lumii la 1.500 m, cu timpul de 3min.50sec.07/100, îmbunătățind astfel performanța deținută din 1993 de către chinezoaica Qu Yunxia, ale cărei metode de antrenament au fost alimentate din plin de acuzații de dopaj.
Dibaba, care a devenit campioană a lumii la 1.500 m la Beijing, în vara acestui an, mai are în palmares trei recorduri mondiale în sală.
Desemnarea atleților anului este anunțată, în mod normal, cu ocazia Galei anuale a IAAF, însă aceasta a fost anulată în 2015 din cauza atmosferei foarte apăsătoare din jurul acestui sport și a conducerii sale, ca urmare a dezvăluirilor privind dopajul organizat din Rusia, făcute de Agenția Mondială Antidoping.
Sursă: Agerpres
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Monte Carlo , Campionatelor Mondiale , Etiopiana Genzebe Dibaba , Americanul Ashton Eaton , Gala anuală a IAAF , Agenția Mondială Antidoping , Qu Yunxia , Tirunesh Dibaba
Vizualizari: 962
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Cornel Sibianul
Acum 10 ore
Ada
Acum 11 ore
Ioan Rotar
Acum 11 ore
Rotar
Acum 12 ore
EVREU