Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Procurorul Boțoc se pensionează. Cazuri celebre nerezolvate

Turnul Sfatului
5
botoc-tocq

Procurorul criminalist Ioan Boțoc s-a pensionat. Decretul a fost semnat astăzi de președintele Klaus Iohannis, însă CSM i-a acordat pensionarea procurorului sibian cu data de 15 februarie, adică de ieri.

Publicitate
Publicitate

Toate dosarele pe care acesta le avea în lucru și care încă nu au fost soluționate vor fi preluate de un alt procuror.

În cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a fost desemnat un alt procuror criminalist, respectiv Nicolae Ihora. „Domnul procuror s-a mai ocupat de domeniul criminalist. Nu înseamnă, însă că, dacă avem un procuror desemnat, ceilalți procurori nu se pot ocupa de acest aspect. Dacă, Doamne ferește, avem într-o zi 3-4 cazuri de omor, trimitem 4 procurori la cercetări. oricare procuror este, din punct de vedere legal, competent în acest domeniu”, spune prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Olivian Oană.
Ioan Boțoc a cercetat cele mai multe dintre crimele petrecute în județ, în ultimii ani. Printre cele mai celebre se numără cel al taximetristului Gheorghe Mare, ucis în timpul unei curse. Acesta a fost găsit asfixiat în portbagajul mașinii sale. Cei patru tineri care l-au ucis au fost reținuți la scurt timp.

Publicitate

Procurorul lasă, însă, și câteva cazuri nerezolvate. Printre acestea se numără celebra crimă a cărei victimă a fost jandarmul care se afla în post, în fața Consulatului Germaniei la Sibiu. Marius Paliuc a fost ucis în mai 2012. O asistentă care mergea la muncă, la Spitalul Județean, a descoperit trupul jandarmului, căzut într-o baltă de sânge, lângă gheretă. Dosarul nu a fost lipsit de controverse. O familie din Sibiu i-a acuzat pe anchetatori că au montat aparatură de supraveghere și ascultare în apartamentul lor, iar procurorul Ioan Boțoc a recunoscut măsura luată.

Cea mai veche crimă rămasă nerezolvată a fost, de asemenea, cercetată de Ioan Boțoc. În noaptea de 10 spre 11 martie, în anul 2002, un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost ucis, iar trupul i-a fost abandonat pe drumul judeţean care leagă Sibiul de Ocna Sibiului. Criminalul nu a fost descoperit, iar anul viitor, crima se va prescrie.

Ambele dosare vor fi preluate de Nicolae Ihora, care s-a mai ocupat de partea criminalistică a Parchetului de pe lângă tribunalul Sibiu și în perioada 1991-1996. Ihora a absolvit Facultatea de Drept la Cluj, în 1978 și a fost, aproape 10 ani, avocat, înainte să treacă la procuratură.

Ioan Boțoc are 63 de ani și a îndeplinit funcția de procuror timp de peste 21 de ani.

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

5 răspunsuri

  1. Avatar rewer
    rewer

    Ce fălci are. . .trai bun

    1
    0
    1. Avatar Vasile V. Vasile
      Vasile V. Vasile

      Bag de seamă tu ești slab ca țâru, să nu zică careva că duci un trai bun, că te rușinezi…

      0
      0
  2. Avatar Matyas Andrei
    Matyas Andrei

    Bravo a fost un procuror foarte buni ca si nea TITI DUMITRSCU tort procuror criminalst(d-zeu sa-l ierte)

    0
    0
  3. Avatar dancp
    dancp

    cazurile ramase trebe rezolvate cu celeritate !

    0
    0
  4. Avatar procuror în funcție
    procuror în funcție

    Să mă ierte familia decedatului de la Consulat, dar cred că acolo a fost vorba de o crimă pasională între gay…

    1
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate