Preşedintele ANAT, Alin Burcea, spune că va propune viitorului guvern implementarea programului “Prima Piscină”, prin care să fie construite aproximativ o sută de piscine acoperite pe litoral, fapt ce ar duce la mărirea sezonului, dând ca exemplu staţiunile din Bulgaria.
Alin Burcea a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Mamaia, că una dintre problemele cu care se confruntă litoralul românesc este numărul scăzut de piscine, transmite News.ro
“Una dintre problemele pe care le are litoralul este că nu sunt suficiente piscine. Şi în afară de asta dacă dorim să crească sezonul, vedeţi cât e de cald în mai, numai că apa e rece. Uitaţi-vă la bulgari, ei au 1,3 piscine per hotel pentru că au toate hoteluri noi, sunt hoteluri la bulgari care au şi piscină descoperită şi piscină acoperită”, a afirmat preşedintele ANAT.
El a mai spus că doreşte ca viitoarea guvernare să se implice în realizarea acestui proiect.
“Ceea ce dorim noi de la viitorul guvern. (...) Am spus că trebuie să-i pui o denumire să fie atractivă, «Prima Piscină» i-am spus noi, în sensul unei confinanţări, deci un prioiect naţional. Dacă reuşim să facem în doi ani o sută de piscine acoperite, nu numai în Mamaia, pe tot litoralul e un succes? E un succes. Se poate? Se poate. Dacă statul co-finanţează 30-40.000, sunt nişte sume derizorii 3-4 milioane. Gândiţi-vă ce ar însemna să avem piscine acoperite în mai şi septembrie”, a afirmat Alin Burcea, citat de news.ro
Burcea a afirmat că în urmă cu zece ani, când a fost la Albena, în Bulgaria, a fost surprins să constate că hotelurile erau pline la jumătatea lunii aprilie şi că oamenii petreceau mare parte a timpului în cele patru-cinci piscine acoperite.
Preşedintele ANAT susţine că doreşte să aibă discuţii cu formaţiunile politice pentru ca viitoarea guvernare să implementeze programul “Prima Piscină”.
foto sxc
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Prima Piscină , Alin Burcea
Vizualizari: 1389
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Adi Gliga
Acum 11 ore
Calitate nu cantitate
Acum 11 ore
Pastor Marginas
Acum 11 ore
Nemo
Acum 12 ore
Ion Iliescu