Un sibian a relatat pentru Turnul Sfatului cum a decurs întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis, pe vârful Negoiu. Jovial, cu mult bun simț și deschis în a vorbi cu oamenii întâlniți pe munte, așa îl descrie sibianul pe președinte.
Klaus Iohannis s-a aflat sâmbătă într-o excursie în Munții Făgăraș, el fiind fotografiat de un grup de turiști chiar pe platoul de pe vârful Negoiu. ”Era în formă. A stat cam o jumătate de oră pe vârf. Era jovial, iar cei de la SPP nu stăteau lipiți de el ca în filmele americane. La coborâre vorbea cu ceilalți turiști pe care îi întâlnea pe traseu. Era în elementul său acolo”, povestește sibianul care a anunțat că dorește să rămână anonim.
Președintele s-a lăsat fotografiat de turiști, dar cu o singură condiție. ”Când a ajuns pe vârf, noi eram deja acolo. Ne-au rugat doar cei de la SPP să nu facem poze până când își schimbă hainele și își ia hanoracul, pentru că vântul era mult mai intens pe vârf decât pe traseu. Toată scena a fost de un foarte mult bun simț și naturală. Cred că ar fi fost extrem de dificil să explici unui străin că acela este președintele României”, a mai spus sibianul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
26 de răspunsuri
-
-
-
-
dintotdeauna (de cel putin 25 de ani de cind bat eu crestele fagarasilor…) pe moldoveanu si pe negoiu dar si pe alte virfuri, s-au aflat steaguri atit de-ale noastre cit si ale altor tari. multi turisti, atit romani dar si straini, aduc cu ei steaguri si stegulete si le pun pe stilpii care marcheaza virfurile mai importante. in 1990 pe moldoveanu era un steag „cu gaura”. anul asta pe negoiu nu era decit un steag tricolor care se vede la marginea pozei. nu stiu de ce stilpul de beton proaspat renovat este taiat din imagine (poate pentru ca poza este facuta de pe partea opusa fetei pe care se afla placuta cu numele „negoiu 2535 metri….).
-
-
-
Buna! Nenea, voi toti de „pe-aci” cata minte trebuie s-aveti de-l criticati pe Presedinte ? Daca nu-l
respectati ca reprezentant al unei institutii a Statului Roman, macar respectati-l ca pe un concitadin de-al vostru, ca tot va bateti cu „caramida-n chiept” cat de buni-s sighienii…Ca boi ce sunteti – macar fiti consecventi, consecventa fiind ultimul argument al boului -si sustineti-l pana „la capat” ca nu-s nici doi ani de cand va imbulzeati la vot… -
Numai ca romanii nu e atat de prosti precum ii credeti. Iohanis, care tine un echipaj din politia locala la poarta inca de cand era primar pretextand ca a primit amenintari telefonice, care e pazit de spp si el si sotia peste tot… nu le-ar veni sa creada, romanilor daca l-ar vedea circuland ca un demnitar din (spre ex.) Suedia, nu pazit ca si Putin.
-
Buna! Nenea, eu nu-mi permit sa cred nimic, ca nu frecventez aceeeasi „biseareca” cu voi.
„Dovezile” le furnizati voi insiva…Daca e asa cum spui, nu-nteleg cum l-ati putut vota?
Ar trebui sa pricepeti ca procedurile de securitate ale oricarui stat european specifica obligativitatea SPP sa-l pazeasca pe Presedinte si familia sa. Indiferent ca se numeste Johannis, sau altfel!
-
-
-
Nu stiu daca in vreo tara europeana se vede vreun sef de stat atit de relaxat ca Ciolhannis al nostru si Carmen. Ai doare nici macar in fund de lumea asta. In New-York au murit oameni, iar ei se catara in munti si joaca tenis, in loc sa trimeata condoleante in SUA. Omul asta este mai putin decit un zero barat. Romania este o tara cu probleme majore si nu se misca nimic in tara asta pe plan economic, politic, social, si ei se relaxeaza in munti sau pe gazon.
Alte sotii de presedinti de tara se implica in viata sociala, pun bazele unor fundatii, etc., iar Carmen joaca tenis.
Adevarul este, ca nici nu meritati mai mult. -
-
-
Nu a fost votat sa se catere prin munti, ci sa faca treaba. Afara sa numeasca citiva ambasadori si sa decoreze citiva insi nu a facut nimic in jumatate de mandat.
Unde-i lucrul bine facut? Bine facute sunt doar plimbarile si vacantele. Bine facut este lupta sa ca sa-si pastreze casele, indiferent ca le-a pierdut definitiv in instanta.
Sa stea la Cotroceni si sa faca treaba. De asta este presedinte si de asta a fost votat si nu sa fie intr-o vacanta neterminabila pe banii prostilor.
-
-
Exemplul conteaza…oameni printre oameni…cîti dintre comentatori au fost macar pina la cabana Negoiu…sa bea un ceai cu rom de la nea Serban…nu sa urce pina pe virf…de astfel de gunoaie nici muntele nu are nevoie…deci lasatil in pace sa se destinda dl. Presedinta acolo unde cei din nationalitatea etnica de care apartine au sapat marea majoritate a potecilor in stinca din munti zonei noastre cu multi ani inainte de a vexea romani cu alta treaba pe munte decit oierit si exploatare lemnoasa
-
Sa stii ca in tineretea mea am marcat potecile, faceam atletism si handbal la scoala si mergeam zilnic intre 2-4 ore/saptamina la antrenament. Pe atunci mergeam si simbata la scoala, cum multi stiu. Nu exista Duminica sa nu ma catar si eu pe munti, iarna sa merg la schi sau sama dau cu patine. Patinoarul pe atunci era un stadion care se umplea cu apa care ingheta.
Mare scofala ca Johannis si altii se lefaie in locurile pe care eu si altii le-am marcat, am carat ciment, material de constructii in spate ca sa facem cabane, etc.
Este, a fost si va fi mai departe un zero barat, chiar daca este presedinte.
-
-
Un „hobby” altfel decat cel al altor presedinti sau prim ministri… Sa ne amintim de Base cel cu sticla sau de Adrian Nastase cel cu vanatoarea…
E un „hobby” la care iti demostrezi taria psihica si fizica… Avem nevoie de politicieni cu pasiuni din astea pentru ca inseamna ca sunt niste oameni cu obiceiuri „sanatoase” si cu tarie de caracter…
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Am 2 ….. dar ma descurc, stai linistit Am prieteni nu trebuie sa vina Salvamontul.
Toată povestea asta parcă ar fi inspirată din Simfonia Nr 4 de Charles Ives. Adică o creație în mai multe…
… in fine … mama si tata gestiunii „la stat” si nu oriunde … la alcool …. pe vremea comunistilor…
No, draga Livia , ase i la Sighi demult, avem echipa galbena si are imnunitate ……face ce vrea ei ….no….noi…
Revin , nu s a aprobat precedentul pt limbaj licentios !?…adica sa reformulez …miroase a mireasma puternica de … cea…













Lasă un răspuns