O postare publicată de o tânără stabilită în Honduras, care se gândește să se mute la Sibiu, a stârnit discuții și păreri împărțite printre sibieni. De o parte se situează cei care o încurajează pe Ana să aleagă orașul pentru revenirea în România, iar de cealaltă parte se află cei care spun că întoarcerea în țara noastră ar fi o greșeală și îi spun că ar fi bine să aibă bani puși deoparte.
Postarea publicată pe Reddit de Ana, o româncă care trăiește în Honduras și care se gândește să se mute la Sibiu a strâns mai multe comentarii pozitive și negative despre România și despre Sibiu.
Ana este plecată din România de 18 ani și de un an locuiește în Honduras. A stat 10 ani în Anglia și 7 în Spania.
„Vreau să mă întorc în România, de loc sunt din județul Hunedoara, dar nu mai am pe nimeni acolo, iar Sibiu e orașul meu preferat și mi-ar plăcea să locuiesc acolo.
Planul meu e să caut chirie pentru vreo două luni și să văd ce aș putea să lucrez, iar dacă nu am succes probabil o să merg din nou în Anglia sau într-o țară nouă. Am studiat Jurnalism în Anglia și am avut multe joburi, dar cele mai durabile au fost de profesoară de engleză în Spania și în domeniul mașinilor electrice in Anglia. Ce mă sfătuiți voi în legătură cu mutatul la Sibiu, ce aș putea lucra, unde se fac tatuaje bune, orice informație interesantă?”, a scris Ana în postarea ei.
Intrare liberă la Brukenthal, programul Anii Drumeției și papanașii, printre recomandări
O parte dintre comentariile făcute pe rețea îi dau alternative Anei pentru petrecerea timpului liber, dar și idei în ceea ce privește găsirea unui loc de muncă în orașul nostru.
„În fiecare joi din prima săptămână a lunii este intrare liberă la Muzeul Brukenthal.
Anii Drumeției este un proiect al Consiliului Județean care promovează turistic județul Sibiu. Sunt drumeții în natură cu ghid. Dacă îți place hikingul, foraging și alte tipuri de activități în natură, poți plăti 60-100 de lei pentru o tură cu grup ghidat (uneori cu fotograf) in munții Cindrel, Făgăraș și Lotrului. Au pagină de Facebook și site. E o modalitate bună de a cunoaște localnici.
Cafea bună de la: Stravaganza, Meron, EROS. Dar sunt și altele foarte bune. Opțiunile sunt bogate aici. Restaurant de cartier bun căci cele din centrul istoric sunt scumpe: restaurant Cabana Valea Aurie (localizat în Valea Aurie). Sau Dobrun. Papanași buni se făceau în Joyme, acum nu mai știu cât timp. Am mâncat papanași foarte buni în Dobrun. Lumos și Charlie’s pentru brunch”, se arată într-un comentariu.
Un alt utilizator al platformei îi sugerează Anei un posibil loc de muncă.
„În Sibiu sunt multe firme care caută persoane vorbitoare de limbi străine, în special engleza sau germană care plătesc decent, cu puțin noroc se pot găsi și chirii la prețuri mai decente. Și eu și soția ne-am mutat înapoi în Sibiu după câțiva ani de muncit în străinătate”, scrie acesta.
„Eu am făcut greșeala să mă mut în România”
De partea cealaltă, sunt cei care îi spun Anei că nu ar fi bine să se întoarcă în România și, implicit, în Sibiu.
„Și eu fac parte din diaspora, am locuit în Portugalia. Brazilia, Spania și în alte țări. Sincer îți spun să nu vii în România, oameni aici se comportă foarte urât. Eu am făcut greșeala să mă mut în România (județul Sibiu) anul trecut și sincer mi-a ajuns”, scrie un comentator.
„Sincer nu recomand să te întorci, mare lucru nu s-a schimbat. Părerea mea ca cineva care a locuit mulți ani în afară și s-a întors de aproximativ un an: Vino dacă ai pus ceva consistent deoparte și ai șanse să câștigi bine aici”, mai arată un altul.
„Am avut mereu sentimentul că, dacă mă voi întoarce vreodată în România, Sibiul va fi casa mea”
Deși planurile nu sunt încă concrete, Ana a declarat pentru turnulsfatului.ro că Sibiul i-a rămas în suflet după o călătorie pe care a avut-o în Transilvania.
„Am plecat din România acum 18 ani, inițial pentru facultate în Anglia, unde am studiat jurnalismul, apoi am locuit în Spania, iar în prezent trăiesc în Honduras.
La început, mă întorceam mereu în vacanță la Petroșani, orașul meu natal. După ce le-am pierdut pe bunica mea, care m-a crescut, și pe mama mea, am decis să descopăr și alte locuri din România. Într-o călătorie de două săptămâni prin Transilvania am descoperit Sibiul și m-am îndrăgostit de arhitectura, oamenii, mâncarea și împrejurimile sale. Am revenit de mai multe ori în vacanță și am avut mereu sentimentul că, dacă mă voi întoarce vreodată în România, Sibiul va fi casa mea.
Acum, după 18 ani și trei țări, am decis să mă întorc. Și abia aștept să mănânc papanași în centrul istoric”, a transmis Ana.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ooo, ce duios! Ce articol inteligent!
Da, e o axiomă că sașii sunt cinstiți. Or fi fost infiltrați niște suveraniști.
Matrozul chior mai da cate un semn de prezenta! Vedem si noi asta”mai base”! Nu trebuie sa mai pierdem vremea…
Nu exista… La sasu’ ala din Avrig ii ca-n Jermania! Sigur asta e o intoxicare pesedisto-suveranista de latrina3!
Joe, nu o mai domnii pe țurcana ca nu merita! A avut noroc cu Stolojan care a „lansat-o” pe scena…










Lasă un răspuns