Toată lumea este de acord că apele din județul Sibiu sunt ceva mai bine îngrijite decât în cea mai mare parte a țării, dar dacă ieși la pescuit pe malul Oltului e imposibil să găsești un loc fără sticle de plastic, pungi, sticle de bere, conserve sau cutii din plastic de la momeli. Majoritatea sunt aruncate de pescari, aceiași care apoi se plâng că e mizerie pe malul apei. Filiala Pescarilor Sibiu și-a propus ca de anul viitor toți pescarii să iasă obligatoriu la făcut curățenie. Despre această problemă, dar și despre braconaj, pește, legi sau spirit civic am stat de vorbă cu președintele Filialei Pescarilor Sibiu, Romeo Stoicescu (foto stânga).
Reporter: Zilele trecute ați fost la București unde ați prezentat aleșilor problemele majore cu care se confruntă pescarii sibieni. Vă întoarceți cu vreo concluzie optimistă de acolo? R. S.: Ne-am întors foarte optimiști, atât europarlamentarul Norica Nicolai, cât și președintele ANPA (Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură - n. r.) s-au arătat foarte deschiși la problemele ridicate de noi și chiar intenționează să ne susțină în ceea ce privește anumite intervenții legislative sau implementarea unor zone de protecție. Pentru noi, acestea au fost mari probleme în anii trecuți.
Rep.: Concret, despre ce zone de protecție e vorba? Cum ar trebui să arate la Sibiu, pe râul Olt, aceste îmbunătățiri? R. S.: Cred că suntem singura asociație care a venit cu propunerea, în fața întregii comisii, ca fiecare asociație care gestionează un tronson de apă să fie obligată ca o suprafață de 5 sau la 10 la sută să fie declarată zonă de protecție a peștelui, în care toate activitățile de pescuit, sub orice formă, să fie interzise. Propunerea noastră a fost bine primită.
Rep.: Filiala Pescarilor Sibiu are constant acțiuni împotriva braconajului, cred că sunt zeci de kilometri de plase scoase numai anul acesta din Olt. Se simte în vreun fel tot efortul ăsta? R. S.: Din păcate, lumea trebuie să înțeleagă faptul că noi nu ne îndreptăm acțiunile de control doar asupra braconierilor sau doar asupra pescarilor. Pentru noi, toată lumea trebuie să respecte legea, de la pescarul recreativ până la braconierul care pescuiește ilegal. Vrem ca toată lumea să pescuiască legal, așa avem toți de câștigat. Dacă avem pește și pescarii vor fi mulțumiți.
Rep.: Cât de ”sănătoase” sunt apele din județul Sibiu? Se mai prinde pește, sunt civilizați pescarii sibieni? R. S.: În România persistă o mentalitate destul de greșită, o mare parte a pescarilor merge la pescuit ca să prindă pește pentru a-l mânca. Diferența dintre noi și pescarii din Europa este că ei merg să se relaxeze, pescuiesc din pasiune, nu pentru a mânca. Avem foarte mulți pescari care vin la noi și se plâng spunând că și-au achitat taxa de pescuit pentru un an de zile și n-au prins pește de banii plătiți. Asta denotă că nu merg la pescuit pentru un hobby.
Rep.: Pe de altă parte nu-i putem condamna, e dreptul lor să ia peștii dacă depășesc limitele legale. În schimb, în Germania sau în Franța nu prea pleacă nimeni acasă cu găleți de peștișori. R. S.: Dacă toți ne dorim ape ca-n Germania, toți trebuie să respectăm legile și regulile ca-n Germania. Trebuie să respectăm natura, cantitatea de pește legală pe care avem voie să-o ducem acasă și este obligatoriu să respectăm dimensiunile minime de reținere a peștilor. Dacă mâine vrem să prindem pești trebuie să ne gândim că ieri am plecat cu găleata de peștișori, pentru câinele și pisica de acasă. Sunt foarte mulți pescari, din Sibiu și alte părți, care rețin pește sub dimensiune. Probabil nu înțeleg că pot fi sancționați, dar o să începem sancționarea lor și pe linia asta. Cum spuneam, trebuie să gândim ca-n Germania dacă vrem ape ca ale lor.
Rep.: Și cu toate acestea, principala problemă nu sunt pescarii nemulțumiți că și-au plătit permisul și n-au prins pește, ci marii braconieri. R. S.: Dacă privim din punctul acesta de vedere, într-adevăr, braconierii sunt o mare problemă. Însă la fel de mare problemă o reprezintă și pescarii care braconează sub diverse forme: hâță, parașută și alte ustensile interzise. Braconierii care întind zeci de kilometri de plase pe an au fost, sunt și cred că vor mai fi o problemă atâta timp cât justiția din România nu va lua alte măsuri, mult mai drastice decât cele pe care le iau acum. Dacă un braconier se duce într-o noapte, bagă un kilometru de plasă și câștigă câteva mii de lei din pește, instanța îl scapă foarte ușor. Nu știu cum, că nu sunt jurist, dar niciunul nu prezintă pericol social și toți scapă cu o amendă administrativă de câteva sute de lei. De multe ori m-am gândit că poate instanța așteaptă să ne dea în cap, pe malul apei, ca să-i catalogheze pericol social. Ei nu văd că prin braconaj au de suferit mai mulți oameni, prin peștele furat, decât unul care primește o bâtă în cap? Apoi, este normal ca un braconier, în timp ce dosarul lui se plimbă prin instituții, să meargă în continuare la furat. În România oricine merge la furat și vede că își acoperă amenda din ce fură, se duce și a doua oară. Dacă le-ar da amenzi mari și le-ar confisca mașini sau bunuri sunt convins că nu mai trece pe baltă pe urmă. Problema e în Justiție. Nu e treaba noastră, sunt alții care se pricep mai bine. Noi luptăm să avem pește în apă. Motiv pentru care nu mai avem niciun interes să consumăm toate resursele pentru a prinde un braconier care să scape cu 500 de lei amendă. Drept pentru care intervenim cât de repede putem și după cum puteți vedea în filmările pe care le facem, eliberăm toți peștii vii și distrugem plasele. Fără nicio altă implicare a altor instituții. Doar Jandarmeria ne sprijină.
Rep.: Cum stă Sibiul în comparație cu alte asociații din țară? R. S.: Ca să spun sincer, tristețea cea mai mare este că la întâlniri de genul celei de săptămâna trecută de la București au participat doar reprezentanții a trei asociații din toată țara.
Rep.: Nu există interes, există alt interes, nu sunt administratori de ape...? R. S.: Sunt administratori, cum am primit noi invitația au mai primit și alte vreo 70 de asociații. Nu știu, poate că dezinteresul este mare, fiecare asociație trebuie să vadă care este interesul ei, dar într-adevăr, a fost foarte trist.
Rep.: Din discuțiile cu alți pescari, cât de bogate mai sunt apele județului nostru în comparație cu restul țării? R. S.: Aici fiecare vede lucrurile foarte subiectiv, eu aș spune că stăm relativ bine deoarece avem foarte mulți oameni din alte județe care vin și pescuiesc în apele noastre și care spun că la ei nu mai există pește. E foarte trist. Asta arată ce mai reprezintă pescuitul pentru conducătorii asociațiilor. Realitatea este că doar pescarii pot schimba situația, n-o va schimba nimeni altcineva. Nimeni nu trebuie să aștepte să vină președintele sau premierul să schimbe mentalitatea pescarilor, ei trebuie să ia atitudine. Sensul informației și al comunicării nu mai trebuie să fie unic, de sus în jos, ci și invers. N-ar trebui să existe o relație de subordonare între ANPA, Asociația Generală și asociațiile județene, ci ar trebui să existe un parteneriat. Toți ar trebui să avem același țel: protejarea resursei acvatice.
Rep.: În ideea asta, există deschidere din partea sibienilor să anunțe când văd fapte de braconaj sau să participe la acțiuni de ecologizare a apelor? R. S.: Nu, în ceea ce privește acțiunile de ecologizare nu sunt deschiși. Fiecare pescar spune că de ce să adune el gunoiul după alt pescar? Întrebarea noastră este: dacă toți spun că adună gunoiul altora, atunci cine face mizerie? Avem un proiect ca începând din 2017 fiecare pescar membru al asociației noastre să participe la două zile de ecologizare, acțiuni pe care le organizăm noi. În caz contrar, în anul următor va fi obligat să plătească pentru asta.
Rep.: Nu vă e teamă că se vor supăra pescarii? R. S.: De ce să se supere? Că facem curat după ei? În Sibiu sunt patru-cinci mii de pescari, au pretenția ca șase oameni să-i verifice și la permise, să combată și braconajul, să adune și gunoiul? Ar fi foarte simplu, așa cum am și impus în regulament, ca fiecare pescar să-și curețe locul de pescuit. Dacă cinci mii de oameni ar curăța zece metri pătrați pe mal, am avea ape incredibil de curate. E atât de simplu să pui cutiile de râme, rolele de nailon sau resturile de mâncare într-o pungă și să le duci acasă. Dar ține de mentalitate. Trist este că ei, care se duc în natură să se recreeze, nu mai văd mizeria din jurul lor. De fapt, aceasta este diferența dintre noi și Germania. Eu l-aș întreba pe fiecare pescar din Sibiu dacă în Germania își permite să arunce punga de la mămăligă unde vrea el?
Rep.: Ce alte noutăți mai aduce anul 2017? R. S.: Legislația este pe punctul de a se schimba, trebuie să apară un nou ordin privind pescuitul recreativ. Apoi, poate o ușoară majorare a tarifelor, undeva la 10-15 lei. Și un regulament mult mai drastic pentru că toți vrem să fim cu adevărat în Uniunea Europeană. Aș vrea ca toți pescarii să știe că fiecare avem dreptul să sesizăm o ilegalitate, în calitate de persoană fizică sau de reprezentant al unei asociații. De fapt, o asociație de pescari asta înseamnă, o uniune. Asociație nu înseamnă o mână de oameni care să încaseze banii ca să te lase să pescuiești. Pescarii ar trebui să înțeleagă că sunt o comunitate și asociația este a tuturor. Toți ar trebui să avem același interes, să existe pește cât mai mult în apă. Dacă fiecare ar prinde la dimensiunea legală, în cantitatea legală și ar contribui la combaterea braconajului sunt ferm convins că lucrurile ar merge mult mai bine și într-un final, tot ei, pescarii, ar fi mai mulțumiți. No fish… no game!
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Agenția Națională , În România , Uniunea Europeană Guvernului P , În Sibiu , Dezvoltare Centru , Norica Nicolai , braconaj , Pescarilor Sportivi Sibiu , Filialei Pescarilor Sibiu , Pentru Sibiu , Filiala Pescarilor Sibiu , Asociația Generală , Doar Jandarmeria , Romeo Stoicescu , specii de pesti , asociatii de pescari , prohibitie , curatenie rauri
Vizualizari: 2425
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Adi Gliga
Acum 8 ore
Calitate nu cantitate
Acum 9 ore
Pastor Marginas
Acum 9 ore
Nemo
Acum 9 ore
Ion Iliescu