Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

Conducerea județului a participat la adunarea aeroporturilor din România. ”Am purtat discuții”

Conducerea județului a participat la adunarea aeroporturilor din România. ”Am purtat discuții”

Daniela Cîmpean, președinta Consiliului județean Sibiu, și directorul general al Aeroportului internațional Sibiu, Marius Gîrdea, au participat zilele trecute la Adunarea generală a Asociaţiei aeroporturilor din România.

La conferința organizată timp de trei zile la Băile Felix au participat și reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, ai SRI, Poliției, Autorității Aeronautice Civile Române şi ROMATSA, dar și alți președinți de consilii județene și directori de aeroporturi din România, informează reprezentanții autorităților județene din România, într-un comunicat de presă emis de CJ Sibiu. Oficialităților li s-au alăturat și reprezentanți ai companiilor aeriene și agenți economici din țară și din străinătate, cu activitate în domeniul aeroportuar, mai precizează sursa citată.

”În cadrul conferinţei s-au prezentat prioritățile aviației civile din România în următorii patru ani, probleme legate de siguranța aviației, noile cerințe aduse de legislația europeană în domeniu, și anumite aspecte cuprinse în proiectul Noului Cod Aerian Civil. De asemenea, participanţii au discutat despre securitatea în domeniul aeroportuar, în contextul actualelor amenințări teroriste, precum și despre strategiile comerciale și de marketing pentru aeroporturile din România. În cadrul sesiunilor de dezbateri, reprezentanții companiilor aeriene Blue Air și Ryanair au susţinut prezentări despre importanța parteneriatelor dintre operatorii aerieni și aeroporturi în vederea dezvoltării traficului aerian”, comunicat CJ Sibiu
Aspectul ”îmbucurător”

„Am purtat discuţii cu companii aeriene prezente în vederea unor potenţiale operări de pe Aeroportul Internaţional Sibiu. Totodată, vreau să evidenţiez un aspect îmbucurător şi anume că în cadrul Master Planului General de Transport, adoptat prin Hotărâre de Guvern, Aeroportul Internațional Sibiu este prioritizat, pentru perioada 2014-2020, pe poziţia întâi, fiindu-i alocaţi 38 de milioane de euro, sumă destinată continuării procesului de modernizare a infrastructurii aeroportului, respectiv extinderea terminalului de pasageri, modernizarea pistei de decolare-aterizare și a suprafețelor de mişcare, dezvoltarea infrastructurii, echipamentelor și utilajelor necesare pentru asigurarea standardelor de securitate și sigurantă, precum şi pentru asigurarea conectivității aeroportului”, a declarat Daniela Cîmpean, potrivit comunicatului emis de instituția județeană.

cimpean-la-intalnirea-aeroporturilor

Sublinierea președintei Consiliului Județean Sibiu este prezentată cu alte cifre în varianta finală a Raportului privind Master planul pe termen scurt, mediu și lung. Documentul publicat de Ministerul Transporturilor prevede – în dreptul Aeroportului Sibiu – investiții necesare cu o valoare estimată la 54,74 de milioane de euro. Bani care, însă, nu sunt alocați, ci care trebuie atrași de către Aeroportul internațional Sibiu ”fie din fondul de coeziune fie din fondul european de dezvoltare regionala (FEDR) sau alte surse atrase ținând cont de funcția scor aferentă acestuia”. În afară de investițiile la pista de aterizare-decolare, raportul respectiv face referire și la extinderea terminalului Aeroportului sibian cu minim 460 de mp. Documentul citat clasează aeroportul sibian în categoria ”aeroporturilor regionale”, alături de cele din Oradea, Baia-Mare, Târgu Mureș, Brașov (deocamdată nefinalizat), Suceava, Bacău și Tulcea.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Anonymus

Acum 7 ani

pai si sa intelegem este sau nu aeroportul din Sibiu, International? dupa cum se vede din harta pusa in articol numai cel din Cluj ar fi international aici in Ardeal. Care este realitatea? poate aflam si noi dintr-o continuare a articolului ca de batut cu pumnii in piept ca avem aeroport international suntem buni dar realitatea se pare ca sta total diferit si aeroporturi cum sunt cele din Cluj, Iasi si chiar Targu Mures au mai multe destinatii si zboruri decat la Sibiu...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus