Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
25°C

Județul Olt vrea să-și schimbe numele. ”Vorbim de o reparaţie morală”

Județul Olt vrea să-și schimbe numele. ”Vorbim de o reparaţie morală”

Senatorii și deputații de Olt și-au propus să schimbe numele județului. S-a format în acest sens un grup de iniţiativă, format din reprezentanţii unor asociaţii, ai autorităţilor judeţene şi locale, dar şi parlamentari din toate partidele. Ei vor să adauge la numele judeţului Olt a denumirii de Romanaţi, ca şi reparaţie istorică, scrie Gândul.info. Din grupul de iniţiativă fac parte reprezentanţii unor asociaţii din Caracal, dar şi prefectul judeţului Olt, Silviu Neacşu, preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, primarul din Caracal, Liviu Radu, viceprimarul Octavian Stănescu, alături de senatorii Paul Stănescu, Renică Diaconescu( ambii PSD), Simina Mirea (PNL) şi deputaţii social-democraţi Florin Iordache, Marius Iancu, Alexandru Stănescu şi Dan Ciocan.

De asemenea, iniţiativei de adăugare a numelui de Romanaţi la cel al judeţului Olt au aderat şi episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Sebastian.

Senatorul Paul Stănescu a afirmat că modificarea numelui judeţului în Olt-Romanaţi ar întări identitatea sa cultural-istorică. ”Vreau ca această întâlnire să nu fie politică sub nicio formă, ci una civică. De aceea am invitat şi toţi parlamentarii de Olt, senatori şi deputaţi din toate partidele. Au venit o parte, dar cu toţii sunt de acord cu demersul nostru. Ceea ce am început noi astăzi este un proiect care ne-am dori să aibă o finalitate. Totul a pornit de la o idee care s-a propagat în mintea multora dintre noi. Nu vrem să schimbăm denumirea judeţului Olt, ci să adăugăm şi Romanaţi. Eu cred este o chestiune profundă să facem acest lucru pentru că, în primul rând, vorbim de o reparaţie morală pentru toţi cei care au locuit într-un judeţ cu o istorie importantă, atestat în 1496, pe timpul domnitorului Radu cel Mare. Eu cred că identitatea cultural-istorică a judeţului nostru se va întări foarte mult”, a afirmat parlamentarul.

El a adăugat că schimbarea nu îi va afecta pe cetăţeni, în sensul că aceştia nu vor fi nevoiţi să-şi schimbe actele de identitate sau numerele de înmatriculare ale autoturismelor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

17 comentarii

sibian100%

Acum 8 ani

Iar Sibiu sa se numeasca Valcea 2!
Raspunde

ToTo

Acum 8 ani

:-))))) NEW Vâlcea, pare mai modern, ca si asa am auzit ca zonei de blocuri de langa Kauffland i se zice ”VÂLCEA NOUĂ ” :-)))))
Raspunde

Johnbaston

Acum 8 ani

Adevarul e ca din pacate este o stire care trebuie prezentata in Turnul Sfatului SIBIU... ca sa o poata citi 40% din oltenii romanați :)))
Raspunde

Ciorogar Vasile

Acum 8 ani

La Sibiu puteți săi schimbați numele în Oltsib 40 la sută sunt olteni
Raspunde

el

Acum 8 ani

Ziceti "Rom" forma scurta de la Romanati! Ca tot olteni sunteti...ar fi bine sa va schimbati naravul nu parul!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Jr.

Acum 8 ani

Eu sunt oltean si cand mama m-a nascut mi-a spus ca daca invat pot merge oriunde ca ma descurc, se pare ca voua dragi sibieni v-a spus ceva de genul " copile daca esti prost stai acasa!"
Raspunde

vasile

Acum 8 ani

Draga Jr. Oltean Remaniat - Noi stam acasa ca aici ne simtim bine.Tu esti cel care nu te simti bine la casa ta.Fii sincer dece ai plecat?! :-)
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

sibian100%

Acum 8 ani

Mama ta mai bine facea avort si eram si noo sibienii mai fericiti!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Wss

Acum 8 ani

Vrem deportarea rromanistanilor
Raspunde

Cisnadian fara acte

Acum 8 ani

Evita sa "gandesti"! Esti "obosit"
Raspunde

Luca

Acum 8 ani

Atat ii duce mintea ,ca sa lupte pentru olteni ca nu au apa canal drumuru ca sunt analfabeti nu se lupta ,ei stiu doar sa dea ajutoare sociale si atat
Raspunde

...

Acum 8 ani

pana sa va romanati, mai bine va civilizati.....
Raspunde

Nica Valeriu

Acum 8 ani

Hai băi Oltenilor,că asta este șmechereală POLITICĂ,NU civică.CLAR.Dar iubiții vorștii de senatori și deputați de ce NU vor nu au inițiativa de a revenii la vechea HARTĂ ADMINISTRATIVĂ-TERITORIALĂ din 1938 atunci când mai existau și județele:MUȘCEL,TREI SCAUNE,FĂGĂRAȘ,TÂRNAVA MICĂ,TÂRNAVA MARE,TURDA.ROMAN,BAIA,PUTNA,TECUCI,CÂMPULUNG erau în Moldova.DE CE băi Oltenilor se agrează tot harta admninistrativă adoptată de COMUNISM ????
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus