În decursul acestei săptămâni, la nivelul județului Sibiu s-a înregistrat o creștere majoră a umărului de îmbolnăviri cu infecții respiratorii sau gripă. Astfel, de la 758 de cazuri câte s-au înregistrat săptămâna trecută, acum sunt cu 333 mai multe. Conform Direcției de Sănătate Publică Sibiu, aproximativ 34% dintre cazuri s-au înregistrat la grupa de vârstă 15-49 ani.
Chiar dacă în ultimele săptămâni numărul infecțiilor respiratorii era în scădere, în această săptămână, numărul acestora a crescut cu 44%. „În cadrul Sistemului de supraveghere de rutină a infecţiilor respiratorii şi a gripei, la nivelul județului, în săptămâna precedentă (17.04.2017 – 23.04.2017) a crescut mult numărul de IRA (1091) cu circa 44% faţă de cazurile din săptămâna precedentă (758), așa cum era așteptat în perioada următoare Sărbătorilor Pascale”, arată reprezentanții DSP Sibiu.
Și numărul pneumoniilor a crescut de la 196 la 233, majoritatea înregistrate la persoane cu vârste între 15 și 49 de ani. Cu toate acestea, „ponderea scăzută a internărilor cu infecţii acute respiratorii (1.10%) și lipsa internărilor cu gripă indică faptul că majoritatea formelor de boală au fost ușoare”, mai transmit reprezentanții DSP.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1590
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
V.
Acum 5 ore
Coste s
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Sibian