Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Contractul de închiriere a clădirii Liceului de Artă prelungit doar cu un an

Traian Deleanu
2
sibiu-liceu-arta-muzeu-istorie-hqdq

Proprietari ai clădirii în care funcționează Liceul de Artă din Sibiu, reprezentanții Parohiei Evanghelice CA din Sibiu au mai fost de acord cu prelungirea contractului de închiriere a clădirii către Primărie doar pe perioada unui an.

Publicitate
Publicitate

Negocierile pentru prelungirea contractului clădirii de pe strada Alexandru Odobescu, de la numărul 2, au avut loc în contextul discuțiilor deja vechi despre mutarea Liceului de Artă într-o altă clădire. Mutarea este cerută de reprezentanții Parohiei Evanghelice care vor, astfel, să ofere clădirea spre închiriere tot Primăriei, dar pentru a fi utilizată de Colegiul Național „Samuel von Brukenthal“ (care, prin extinderea activității și în clădirea de pe str. Al. Odobescu, ar elimina astfel cursurile de după-amiaza).
”Termenul pentru care se încheie prezentul contract de închiriere este de 1 (un) an de zile, începând cu data de 30.06.2017 până pe data de 30.06.2018, cu drept de prelungire prin acordul părților, prin încheierea unui act adițional”, se arată în draftul de contract, care urmează a fi supus dezbaterii consilierilor locali în ședința de joi. Potrivit draftului de contract, chiria ar urma să fie menținută la nivelul a 14.000 de lei lunar. Clădirea închiriată are 21 de săli de clasă, o sală de balet și peste 20 de birouri, ateliere sau încăperi cu altă destinație. În martie 2012, clădirea cu o suprafață construită desfășurată de peste 2.000 de mp și un teren aferent de peste 2.700 de mp a fost retrocedată Parohiei Evanghelice.

Anteriorul contract de închiriere al respectivei clădiri a fost semnat pentru o perioadă de doi ani și jumătate (cu 30 iunie 2017 termen de încheiere), perioadă în care reprezentanții Primăriei Sibiu erau așteptați de proprietarii clădirii să găsească o altă clădire care să găzduiască Liceul de Artă din Sibiu.

Publicitate

În ianuarie a acestui an, primarul Astrid Fodor a prezentat schițele unei noi clădiri, ce ar urma să fie construită în spatele Colegiului Economic de pe strada Oituz. Investiția a fost aproximată la 6,6 milioane de euro, iar atunci primarul Astrid Fodor anunța că lucrările ar trebui să înceapă din acest an și să se finalizeze anul viitor. Deocamdată Primăria Sibiu nu a lansat procedurile de achiziție a serviciilor de execuție a noii clădiri.

 

Cauți un loc de muncă sau vrei un job mai bun? Pe turnulsfatului.ro/locuridemunca ai de unde alege. Starbucks, Continental, Stefanini, Wenglor, Takata, Compa, RSK Development, Dream Personal Logistik GmbH, CGS, Trigo Industry Services, Fântânița Haiducului, Harting, Compa, Soma, Kulinarium, Expertarom, Astra Film, Visma, Schunn Service, RUD, Euroconf, DISTRIB SRL, Hilton, Flaro, SmileCredit, Carrefour, Marquardt, GLS, Marlex Duo Company, Standard 8, Einstein și alții angajează acum.

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar Khostel
    Khostel

    Sunt si alte locuri. Fostul liceu pedagogic la fel a fost luat si acum se prabuseste….ar trebui sa puna impozite pe paragini incat sa ii linisteasca

    8
    0
    1. Avatar Thom
      Thom

      Sunt cazuri diferite. Cazul de aici, Arte-Brukenthal, se stie clar ce se vrea.
      La Pedagogic, harababura. Au apartinut de catolici, expropriati de comunisti, retrocedati catre greci-catolici, biserica si cladirile tin acum de ambele (catolici, greco-catolici), Si se face exact un mare nimic. Copilul cu doua mame …

      6
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate