După ce timp de două ore s-au rugat în tăcere în biserică, o parte din enoriașii veniți să își declare susținerea față de fostul preot au lovit jurnaliștii, pentru a-l feri pe Cristian Pomohaci de camerele de luat vederi.
Cele aproximativ 200 de credincioși veniți să își arate susținerea față de Cristian Pomohaci au ieșit din curtea Catedralei Mitropolitane din Sibiu, cu aproximativ jumătate de oră înainte de finalul ședinței în care Cristian Pomohaci a contestat excluderea sa din rândul preoțimii.
Credincioșii, veniți ca la un semnal, au blocat trotuarele din fața și de vizavi de clădirea în care s-a desfășurat judecata preoțească, înconjurând jurnaliștii care așteptau, de asemenea, ieșirea lui Pomohaci. În ciuda rugăminților transmise de către un reprezentant al Jandarmeriei, enoriașii au refuzat să părăsească trotuarul, motiv pentru care jandarmii s-au retras, asigurându-se doar ca strada să fie liberă circulației rutiere.
Coordonați din interior, enoriașii responsabili de protejarea lui Pomohaci s-au organizat în fața ieșirii din Arhiepiscopia Sibiului, astfel încât când fostul preot a ieșit pentru a se urca în mașină, jurnaliștii au fost loviți și îmbrânciți pentru a face drum liber. O jurnalistă a fost lovită cu pumnul, în cap, după care i-a fost aplicat un cot în zona toracică pentru a se da la o parte. Laolaltă cu jurnaliștii, dintre care o parte au fost trântiți la pământ, în valul de oameni bruscați pentru a face cale lui Pomohaci au fost prinși și credincioși veniți cu flori pentru fostul preot.
Unul dintre agresori s-a ascuns în biserică
Zgomotul îmbulzelii a fost acoperit de aplauzele celorlalți credincioși, dintre care mulți afișau fețe cuprinse de exaltare la vederea mașinii în care s-a urcat Pomohaci. La câteva secunde de la ieșirea fostului preot din curtea Arhiepiscopiei, mașina în care a urcat acesta a dispărut din peisaj.
Unul dintre bărbații care a lovit cu pumnii și coatele pentru a-i face loc lui Cristian Pomohaci a fost identificat ulterior în mulțimea care a început, încet, să se împrăștie. Bărbatul a luat-o la fugă și s-a ascuns în Catedrală. Până când au fost chemați jandarmii să intre pentru a-l legitima, eventual, bărbatul a ieșit din biserică și a fugit (vezi foto de mai jos).
Unul dintre agresori s-a ascuns în biserică. Până să fie chemați jandarmii, a fugit din catedrală și s-a făcut nevăzut
Reprezentanții Jandarmeriei au considerat, inițial, că situația a fost creată de jurnaliștii care voiau să îi ceară o declarație fostului preot. Ulterior, au anunțat că vor deschide o anchetă. „Îmi pare rău pentru situația creată, vom deschide o anchetă și vom analiza imaginile”, a declarat, mai apoi, Costel Dogaru, șeful Inspectoratului județean de jandarmi Sibiu.
Judecata se prelungește. Pomohaci mai vine la Sibiu și în octombrie
La scurt timp de la plecarea lui Pomohaci, Mitropolia Ardealului a emis un comunicat de presă, în care anunță că judecata bisericească se prelungește. „Fostul preot s-a prezentat în fața membrilor Consistoriului Mitropolitan, solicitând, în scris, acordarea unui nou termen de judecată în vederea studierii dosarului de apel. Luând act de solicitarea apelantului și respectând dreptul la apărare al acestuia, Consistoriul Mitropolitan a acordat un nou termen de judecată, pentru ziua de 5 octombrie 2017”, se arată în comunicatul Mitropoliei.
Foto Silvana Armat
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
46 de răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Vezi tu ba Tica, de aia e bine sa nu se casatoreasca frate cu sora pt ca dau nastere unor exemplare ca tine. Sheahta de indobitociti, asta sunteti voi ba, toti astia ce urlati in gura mare ca „HOMOHACI” e un sfant. Poate ar trebui sa il lasati sa va umble pe la rozeta ca poate va schimbati opinia!
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
bai nea Tica, mai iesi si tu in lume si cauta si alte surse de informatie. iar povestile cu Soros, sunt deja prea fumate. ori esti matale prea fumat de la tamaie? sti tu ca nu e adevarat? slugile lui sa fi stat acasa nu sa fi pangarit biserica. cei care se dau mai credinciosi au cele mai negre pacate. nu-i plateste nimeni sa-l defaimeasca, ei isi fac meseria. singur si-a facut-o, daca ii plac minorii. necuratul l-a manat. si mai poarta haina preoteasca, n-are nici pic de rusine
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Foarte bun, articolul. E imaginea perfecta, din pacate, a societatii romanesti in ansamblu. Sustinatorii prea-dosnicului: o parte prosti gramada, o parte cu interesul. Inca nu inteleg de ce „unsul lui D-zeu pe pamant” are nevoie de averi de milioane de euro.
Dintr-o naivitate pe care nici eu nu mi-o mai explic, sau din instinct / inertie, inca imi mai iubesc tara in care m-am nascut si am crescut. Din pacate, tara, sau mai bine zis locuitorii ei, ma fac sa-mi doresc din ce in ce mai mult sa pun cati mai multi kilometri intre mine si EA. Trist…
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
-
Acest gen de manifestatii sau imbulzeala prosteasca la pomeni si pupat de moaste este efectul educatiei „religioase” facuta de popi ca Pomohaci, care profita de naivitatea si ignoranta
„oilor Domnului” pentru binele si prosperitatea personala. In ultima vreme s-au popit o multime de smecheri care s-au prins ca se poate trai usor vanzand iluzii si iertand pacate. -
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Vai vai vai dar avea cineva vre-o indoiala ca nu castiga NSA contestatia? :))))))))))))))))))))))))))))
Cata nesimtire pe el.Echipa a retrogradat dar el se simpte bine.Isi face treaba bine unde nu mai are nici o…
Sibienii adevarati, cu doctorat in constructii la Yale, nu isi doresc atribuirea contractelor din Sibiu firmelor locale, mai ales daca…
Nu sunt turist,dar m-am născut aici…locuiesc și plătesc că riveran abonament intr-o parcare din zona centrala.Pretul nu e mare,recunosc,dar nici…
Daca se tot insista pe acest proiect cu o indarjire fara seaman propun schimbare temei in : acces cu instalatie…



















Lasă un răspuns