FOTO / Adopția la Sibiu dincolo de dosare. Un cuplu a ales un copil cu o malformație gravă la inimă, iar altul a așteptat patru ani pentru a deveni familie pentru doi frați

Peste 20 de familii și aproximativ 35 de copii s-au întâlnit pentru a sărbători Ziua Națională a Adopției. Evenimentul a fost organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu și Alianța România Fără Orfani. Dincolo de ateliere, jocuri și activități pentru cei mici, întâlnirea a fost despre oameni care au ales să devină familie și despre copii care și-au găsit locul pe care îl numesc astăzi „acasă”. Unele povești au început cu ani de așteptare, altele cu probleme medicale grave sau cu teama de necunoscut, dar toate au ajuns în același punct: o familie, locul în care crești și ești iubit.

Sala festivă a Bibliotecii Astra din Sibiu a fost plină marți, 2 iunie, de râsete, baloane colorate și copii care alergau dintr-un atelier în altul. Pentru câteva ore, adopția nu a mai fost un proces birocratic, ci o realitate vizibilă în zecile de familii reunite la același eveniment.

Organizată de DGASPC Sibiu, în parteneriat cu Alianța România Fără Orfani, întâlnirea a adus împreună familii adoptatoare, specialiști și voluntari. Copiii au avut parte de picturi pe față, ateliere creative, desen, modelaj, figurine pictate și activități prin care au fost invitați să spună, în felul lor, ce înseamnă cuvântul „acasă”.

Unul dintre cele mai apreciate momente a fost proiectul „Adoptă un pluș”, prin care cei mici au experimentat simbolic responsabilitatea de a avea grijă de cineva. Pentru mulți dintre ei, gestul a avut o semnificație aparte. Știu deja, din propria experiență, ce înseamnă să fii primit într-o familie.

„Este al patrulea an în care organizăm Ziua Adopției și ne dorim ca tot mai mulți copii din România să aibă parte de o familie permanentă”, le-a transmis participanților Petra Văruțoiu, voluntar al Alianței România Fără Orfani.

Dar adevărații vorbitori ai zilei au fost părinții și copiii care au ales să-și împărtășească poveștile.

Copilul despre care medicii au spus că nu va trăi

Printre cei prezenți s-a aflat și familia din Șura Mare care l-a adoptat pe Darius în urmă cu cinci ani.

Astăzi are aproape opt ani, este în clasa întâi și vorbește despre mama lui cu simplitatea cu care copiii spun lucrurile importante. „Ea este mami”, a spus Darius și și-a îndreptat ochii către Adina, femeia care i-a salvat viața. „Și am multă dragoste pentru mami”, a  mai spus băiatul, apo a luat-o în brațe.

În spatele acestei afirmații simple se ascunde însă o poveste impresionantă.

Când l-au cunoscut, copilul avea o malformație cardiacă congenitală complexă. Medicii nu îi ofereau multe șanse. Mama adoptivă lucra atunci ca asistent medical la Hospice Carl Wolff și acolo l-a cunoscut.

„Știam că nu exista o echipă care să îl poată opera în România. Am vorbit cu soțul meu și am stabilit să facem noi asta pentru el”, povestește femeia.

Au urmat două intervenții chirurgicale majore în Italia, una la trei ani și alta la cinci ani. Astăzi, Darius duce o viață normală, deși merge periodic la investigații și urmează tratament.

Mama lui îl descrie drept „un copil minune” și „un luptător” și transmite un mesaj celor care se gândesc la adopție.

„În viață nu poți fi sigur de nimic. Nu poți să bagi mâna în foc pentru nimic. Chiar și când pleci într-o drumeție sau într-o excursie, nu știi cum va fi vremea, ce obstacole apar, ce se întâmplă pe drum.

Dar mergi cu bucurie, cu curaj și cu încrederea că vei ajunge într-un loc bun. Exact așa este și adopția. Nu poți controla totul, nu poți avea garanții, dar poți să mergi înainte cu gândul că la final poate fi ceva foarte frumos.

Și, indiferent de provocări, noi am ales să privim lucrurile astfel. Nu ca pe probleme, ci ca pe provocări care îți cer să găsești soluții. Iar când te uiți în urmă, îți dai seama că toate au avut un sens”, spune Adina.

Patru copii, o singură familie

O altă familie prezentă la eveniment a povestit cum dorința de a avea o familie numeroasă i-a condus spre adopție.

Aveau deja doi copii biologici când au început demersurile. Își doreau încă doi copii și sperau să fie frați.

Au primit atestatul înainte de pandemie, iar apoi au urmat patru ani de așteptare.

„Din fericire, copiii s-au născut după ce am primit atestatul. Glumim uneori și spunem că s-au născut pentru noi”, spune mama.

Când i-au cunoscut, Ema avea un an și jumătate, iar Noah trei ani.

Astăzi sunt o familie cu patru copii: doi adolescenți și doi școlari. Mama spune cu o seninătate debordantă că nu a avut niciodată așteptări legate de aspectul copiilor sau de felul în care ar trebui să fie.

„Nu am cumpărat un copil cu ochi albaștri sau cu o anumită imagine în minte. Nu am avut așteptări legate de cum ar trebui să fie copilul, cum să arate sau cum să se potrivească într-un tipar. Am luat lucrurile așa cum au venit, fără să proiectăm o imagine ideală.

Așa am încercat să privim tot procesul: fără așteptări rigide, fără condiții puse dinainte. Pentru noi, important a fost să fim deschiși și să primim copilul care avea nevoie de familie, exact așa cum este el.”

Familia a trecut inclusiv prin situații legate de discriminare, după ce unul dintre copii a fost jignit la grădiniță din cauza etniei. Părinții au ales însă să transforme experiența într-o lecție despre diversitate și acceptare.

Astăzi, în casa lor se vorbește română, maghiară și germană, iar ceea ce îi definește este ideea de echipă.

„Suntem familia turmă”, spune mama râzând. Dacă unul e bolnav, mergem toți la doctor. Dacă trebuie cumpărată pâine, mergem toți.”

Maria și drumul de la tăcere la încredere

La doar zece ani, Maria vorbește cu emoție despre familia ei. Am întrebat-o ce înseamnă pentru ea să fie alături de părinții adoptivi. „Fericirea pe care mi-am dorit-o”, a răspuns ea. Atât de simplu.

Familia a adoptat-o în urmă cu aproape doi ani.

Părinții își doreau copii încă de la începutul căsniciei, însă momentul adopției a venit abia în jurul vârstei de 45 de ani.

Au ales categoria copiilor greu adoptabili și au cunoscut-o pe Maria. Au știut repede că este copilul lor. Procesul oficial a fost rapid, însă acomodarea a avut nevoie de timp. Una dintre cele mai mari provocări a fost școala, spune mama.

Când a ajuns în familie, Maria vorbea exclusiv maghiara, venind de la Sfântu gheorghe și nu știa deloc limba română.

„Două luni și jumătate i-au trebuit să învețe să vorbească românește. Acum citește, scrie și chiar își dorește să se mute la secția română”, povestește mama.

Pentru familie, cei aproape doi ani care au urmat adopției au fost despre construire reciprocă a încrederii. „Acum este fericită și noi suntem fericiți.”

Teodor, băiețelul care și-a găsit locul

Ana Maria și soțul ei au încercat ani la rând să aibă un copil. Au făcut investigații, au căutat răspunsuri și au așteptat. După opt ani de căsnicie au decis să încerce adopția. Cel mai mult îi speria contactul cu instituțiile statului. Totul s-a schimbat după ce au cunoscut o familie care adoptase deja. În martie 2024 au depus dosarul. În iunie au obținut atestatul. La sfârșitul anului au fost sunați pentru o potrivire cu un băiețel de un an și nouă luni.

„Am simțit din prima clipă că este copilul pe care îl așteptăm”, spune Ana Maria.

Primele întâlniri nu au fost spectaculoase. Copilul interacționa aproape exclusiv cu tatăl. Legătura cu mama s-a construit însă într-un mod neașteptat. O problemă medicală l-a adus pe Teodor în spital, iar Ana Maria a rămas internată alături de el timp de zece zile. „Atunci s-a consolidat relația dintre noi”, povestește ea cu emoție.

A urmat încă o internare, apoi sentința de adopție și, în cele din urmă, venirea acasă.

Astăzi, Teodor este „un copil extrem de energic și foarte curios” pe care mama lui îl privește cu toată dragostea din lume.

„Nu pare să obosească niciodată”, spune ea zâmbind.

Familiilor care se gândesc la adopție, Ana Maria le spune că nu au nimic de pierdut dacă încearcă.

„Să aibă încredere și să facă acest pas fără să se lase opriți de teamă sau de necunoscut. De multe ori, lucrurile par complicate din exterior, dar odată ce intri în proces și mergi mai departe, descoperi că există sprijin și oameni care te ghidează.

Pentru noi, totul s-a așezat pas cu pas. Nu ne-am grăbit și nu am forțat lucrurile, iar la final am înțeles că s-au întâmplat exact când trebuia. Fiecare etapă a avut timpul ei și fiecare întâlnire a venit la momentul potrivit.”

Specialist: „Cel mai important este să fie deciși”

Pentru specialiștii care lucrează în adopții, evenimentul a fost și un prilej de a vedea rezultatul muncii desfășurate ani la rând. Jeni Vasilica Potrivitu, consilier în cadrul Compartimentului Adopții al DGASPC Sibiu, spune că întâlnirea cu familiile după finalizarea procedurilor este una dintre cele mai mari satisfacții profesionale.

„Este o mare bucurie să vedem că acești copii au crescut atât de frumos și că și-au găsit locul în familiile mult așteptate.”

Ea îi încurajează pe cei care iau în calcul adopția să ceară informații direct de la specialiști și să nu se lase descurajați de necunoscut.

„Nu trebuie să își creeze așteptări foarte mari sau scenarii ideale despre cum ar trebui să decurgă tot procesul. Fiecare caz este diferit, iar lucrurile trebuie lăsate să vină firesc, pas cu pas, în ritmul lor. Cel mai important este ca persoanele care se gândesc la adopție să fie decise sută la sută că își doresc acest lucru, pentru că este un angajament pe termen lung, care implică răbdare, implicare și deschidere. În momentul în care există această hotărâre fermă, restul etapelor pot fi parcurse mult mai ușor, cu sprijinul specialiștilor.”

Potrivit acesteia, fiecare familie are propriile provocări, iar procesul este diferit de la caz la caz. Tocmai de aceea, discuțiile directe cu asistenții sociali și psihologii din cadrul compartimentului de adopții sunt esențiale.

Realitatea în cifre

Dincolo de poveștile familiilor care și-au găsit copiii și ale copiilor care au ajuns acasă, există și o realitate oficială.

În anul 2024, Compartimentul Adopții și Postadopții a înregistrat 23 de copii pentru care s-a decis deschiderea procedurii adopției.

Pentru 213 copii s-a derulat procedura de potrivire între copil și familie adoptatoare, iar 17 copii au fost încredințați în vederea adopției.

În același an, 26 de copii au fost adoptați prin hotărâri ale instanțelor judecătorești, iar 30 de copii au fost monitorizați postadopție trimestrial.

Tot în 2024 au fost eliberate 27 de atestate pentru familii adoptatoare, iar la finalul anului erau valabile 38 de astfel de atestate.

În 2025, activitatea a continuat într-un ritm similar.

Au fost înregistrate 14 cazuri cu propunere de deschidere a procedurii de adopție, dintre care 11 au primit soluții favorabile.

Pentru 224 de copii s-a derulat procedura de potrivire, 12 au fost încredințați spre adopție, iar 24 au fost adoptați prin hotărâri judecătorești. Totodată, 30 de copii au fost monitorizați postadopție, iar 13 familii au obținut atestatul de adoptator.

La începutul anului 2026, la nivelul județului Sibiu erau 186 de copii cu vârste între 2 și 17 ani declarați adoptabili. În același timp, 26 de familii sau persoane cu atestat valabil se aflau în așteptarea unui copil.

În prezent, 5 copii se află în proces de potrivire cu familii adoptatoare, iar 36 de copii sunt monitorizați în perioada postadopție.

În județul Sibiu, la 27 mai 2026, dintre copiii adoptabili, 102 au vârste între 0 și 13 ani, 84 au între 14 și 18 ani, iar 31 fac parte din grupe de frați.

În același timp, patru familii se aflau în proces de evaluare pentru obținerea atestatului de adoptator.