Consiliul Județean Sibiu nu a reușit să găsească un constructor pentru realizarea punctului de belvedere și observare avifaunistică din Rășinari. Lucrarea face parte din al treilea lot al proiectului „Protejarea și valorificarea în scop turistic a patrimoniului natural și creșterea siguranței turiștilor în zona munților Cindrel, Lotru și Făgăraș, județul Sibiu”. Pentru primele două loturi procedura a fost la fel anulată și reluată luna trecută.
Potrivit anunțului de atribuire postat pe platforma de licitații publice, procedura simplificată lansată de CJ Sibiu pentru execuția lucrărilor aferente lotului 3 – „Construire punct de belvedere/observare avifaunistică în localitatea Rășinari” a fost anulată automat în data de 29 mai 2026.
Motivul anulării este lipsa ofertanților. Conform documentului publicat în SEAP, până la termenul-limită de depunere a ofertelor nu a fost înregistrată nicio ofertă, astfel că procedura a fost închisă fără atribuirea contractului.
Valoarea estimată a lucrărilor era de 375.117,26 lei fără TVA.
Amintim că investiția face parte dintr-un proiect mai amplu derulat de CJ cu fonduri europene pentru protejarea patrimoniului natural și dezvoltarea infrastructurii turistice din Munții Cindrel, Lotru și Făgăraș.
Amintim că la sfârșitul lunii aprilie licitația pentru lucrările de reabilitare a bazei Salvamont de la Bâlea Lac, contract estimat la peste 4,3 milioane de lei fără TVA, a fost anulată. Motivul menționat pe platforma de licitații publice este legat de riscul încălcării principiilor de nediscriminare sau asigurării tratamentului egal. În același timp, în cadrul aceleiași proceduri, lotul pentru refugiul de pe Vârful Prejba, în valoare de 767.454 lei, a fost anulat pentru că nu au existat oferte.
Întregul proiect are trei componente – modernizarea Bazei Salvamont de la Bâlea Lac (Munții Făgăraș), construirea unui refugiu pe Vârful Prejba (Munții Lotru) și construirea unui punct de belvedere pe vârful Bătrâna (Munții Cindrel). Acesta face parte dintr-o investiție mai amplă, în valoare totală de 10,3 milioane de lei, finanțată din fonduri europene nerambursabile prin Programul Regiunea Centru 2021–2027.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
0 răspunsuri
-
O mega imbecilitate marca cimpean! NSA probabil duce lipsă de lucrări. Nu e nevoie de punct de belvedere acolo – exista deja unul făcut de D-zeu – niște stânci, ce nu au nevoie de a fi înconjurate de beton și pvc! Un refugiu simplu sau două, da, ar merge dar pe traseul de creasta (expus ) spre Vf. Cindrel.
-
subscriu total comentariului D.m.!
pai e normal ca nu se inscrie nimeni, orice firma care ar construi porcaria aia de beton pe batrana ar da faliment intr-un an fiindca acest proiect tampit a fost blestemat de o buna parte din iubitorii naturii sibieni! da, cei care intr-adevar iubesc muntele! asa ca va rog, luati-va proiectul si … betonati-vi-l in curtea proprie cu entuziasm!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
O problemă nu se rezolvă creând alte probleme.
Rușine maximă!
Kitsch total. Cum sa va luati dupa Hollywood?! Ala e model? Mai ales ca ala e un oras nou ,…
O prostie mai mare nu exista. Auzi ca masini sunt in fiecare zi…pai masinile alea nu au ramas parcate pentru…
Eu am băut intenționat vreo 3 kile de rachiu ca sa ma fac muci, sa chem salvarea si sa ma…












Lasă un răspuns