Sâmbătă,
16.08.2025
Cer Senin
Acum
31°C

Un șofer a fost prins azi noapte cu alcoolemie de  0,99, pe Semaforului

Un șofer a fost prins azi noapte cu alcoolemie de  0,99, pe Semaforului

Trei șoferi au fost prinși de polițiști în timp ce conduceau după ce au consumat băuturi alcoolice, pe numele fiecăruia fiind deschis câte un dosar penal, pentru conducere sub influența alcoolului.

Azi noapte, 7 noiembrie, în jurul orei 02,30, pe strada Semaforului, polițiștii au identificat un alt conducător auto aflat sub influența alcoolului. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 39 de ani, domiciliat în localitatea Râu Sadului, al cărui rezultat la testarea alcoolscopică a fost de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.

Ieri, 6 noiembrie, în jurul orei 16,30, în municipiul Sibiu, pe Aleea Buia, a fost depistat un alt conducător auto, în vârstă de 51 de ani, al cărui rezultat pe etilotest a fost de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Și tot ieri, în jurul orei  18,30, pe DJ 106G, în localitatea Apoldu de Sus, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 63 de ani. La testarea alcoolscopică, rezultatul a fost de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus