Miercuri,
19.03.2025
Cer Senin
Acum
4°C

22 de milioane de euro din fonduri europene: autobuze electrice și hibrid pentru Sibiu

22 de milioane de euro din fonduri europene: autobuze electrice și hibrid pentru Sibiu

Studiile comandate de Primărie vor costa cel mult 100.000 de lei, plus TVA, și urmează a fi realizate de firma sau asocierea de fire ce va câștiga procedura de atribuire organizată în acest sens. “Obiectul contractului ce face obiectul prezentei proceduri de achiziție este de elaborare a două studii de oportunitate pentru fundamentarea soluțiilor de eficientizare și modernizare a transportului public din municipiul Sibiu, prin achiziția de mijloace de transport ecologice și sisteme conexe“, descriu reprezentanții Primăriei Sibiu.

Aceștia arată că, din fondurile europene alocate municipiului în actualul exercițiu bugetar european (peste 33 de milioane de euro), 20 de milioane de euro urmează a fi folosite pentru modernizarea sistemului de transport existent, având la bază analiza liniilor de transport actuale. Alte două milioane de euro urmează a fi folosite pentru introducerea transportului public ecologic în zona centrală a orașului, pe linii noi, conectate la cele existente.

Frecvențe crescute cu 30%

În urma implementării recomandărilor din cele două studii de oportunitate comandate, Primăria Sibiu speră să convingă sibienii să renunțe la deplasarea prin oraș cu autoturismul propriu, fapt care va duce la decongestionarea traficului urban. La acest rezultat nu se va ajunge doar prin mărirea flotei, diversificarea acesteia și a traseelor și mărirea frecvențelor. “Soluția trebuie să fie una integrabilă la nivel de management de flotă, taxare și informare călători cu sisteme de mobilitate alternative, stipulate în Planul de mobilitate urbană. Studiile întocmite vor defini soluții optime integrate de transport public și vor avea drept scop obținerea unor rezultate superioare în ceea ce privește mobilitatea, eficiența, reducerea emisiilor nocive de gaze cu efect de seră și – de asemenea – obiective în domeniul siguranței rutiere și a creșterii fluenței în trafic“, se mai arată în documentația elaborată de administrația locală.

În urma investițiilor asumate prin studiile comandate, administrația locală își propune ca obiective creșterea numărului de pasageri cu 10% în termen de trei ani, în special prin accesarea unor bazine de călători din zone în care transportul public nu este, în prezent, opțiunea principală de călătorie. Întârzierile pe parcurs ar urma să scadă cu cel puțin 40%, iar frecvențele autobuzelor ar trebui să crească cu cel puțin 30%, în urma creșterii numărului de autobuze din flota Tursib.

Studiile elaborate vor trebui să aibă în vedere și posibilitatea conectării sistemului public de transport al municipiului Sibiu la unul metropolitan.

Ce așteptări au sibienii

Studiile de oportunitate comandate vor trebui să ofere și soluțiile pentru a îndeplini dorințele sibienilor, colectate odată cu elaborarea Planului de mobilitate urbană durabilă a municipiului. Potrivit reprezentanților Primăriei, cele mai numeroase solicitări astfel colectate vizează înnoirea flotei Tursib, reorganizarea fluxului de trafic și a orarelor de călătorie, extinderea sistemului de transport în zona centrală, dar și obținerea de către călători, în timp real, a informațiilor despre graficul de circulație. Celelalte așteptări pentru care sunt solicitate soluții sunt modernizarea sistemului de taxare, unul care să permită stabilirea și actualizarea sistemelor de transport pe trasee și intervale orare. Soluțiile de plată așteptate sunt și cele prin aplicații mobile.

Celelalte așteptări care ar trebui rezolvate prin modernizarea și mărirea flotei sunt legate de confort, respectarea graficului de circulație și a siguranței călătorilor.

Termenul de realizare a studiilor este de trei luni de la semnarea contractului. Acesta va fi atribuit nu firmei care oferă cel mai mic preț, ci celei care are cea mai bună ofertă tehnico-financiară (în care prețul contează în proporție de 60%).

Prezentul: câte un minut întârziere la fiecare kilometru parcurs

În prezent, cele 107 autobuze ale Tursib funcționează pe 21 de trasee. Cele principale sunt 1,2 și 5, a căror frecvență dorită este de zece minute la orele de vârf. Frecvența planificată în prezent pentru traseele secundare (zece la număr: 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19) este de 20 de minute la orele de vârf, în timp ce pentru traseele profesionale (111, 112, 113, 114, 115, 116, 117, 118) frecvența este stabilită pentru a deservi agenții economici din zonele industriale. Traseul turistic poară numărul 22 și leagă Sibiul de Păltiniș.

Pe lângă faptul că frecvența este destul de redusă, autobuzele din actualul parc auto înregistrează și mari întârzieri.

“Conform datelor rezultate din analiza Planului de mobilitate urbană durabilă a Sibiului, viteza medie de deplasare pentru transportul public urban este de 17,9 km/h, cu o întârziere medie pe traseu de 57 de secunde/km parcurs, întârzierile fiind acumulate pe porțiunile de traseu în care traficul general este caracterizat de volume care depășesc 50% din capacitatea zilnică, în intersecții unde transportul public nu este prioritizat, precum și datorită defecțiunilor frecvente ale autobuzelor pe traseu“, este descrisă situația actuală în caietul de sarcini al procedurii pentru contractarea celor două studii de oportunitate.

Anul investițiilor în transportul public: 10 + 50 + alte câteva zeci de autobuze

La finele săptămânii trecute a expirat termenul de depunere a ofertelor în cadrul licitației organizată pentru achiziția a zece noi autobuze Euro 6 care urmează a fi transmise în concesiune societății Tursib SA. Valoarea estimată a acestei achiziții este de 11,55 de milioane de lei, fără TVA (aprox. 2,5 milioane de euro), iar termenul de predare a noilor autobuze este de patru luni de la semnarea contractului.

Potrivit caietului de sarcini, autobuzele vor avea o capacitate totală de transport de minim 92 de persoane, din care minim 20 vor putea avea loc pe scaune (în afară de șofer) și trebuie să respecte normele în domeniu aplicate la nivelul Uniunii Europene (mai multe date despre cerințele referitoare la noile autobuze puteți citi aici).

Pe lângă aceste autobuze achiziționate de Primărie, Tursib urmează să cumpere alte 50 de mijloace de transport Euro6, din cele 67,5 milioane de lei (aprox. 14,2 mil. de euro) împrumutate la finele lui 2017 de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare. Împrumutul ar urma returnat de Tursib din banii încasați din vânzarea terenului fostei autobaze de pe Calea Dumbrăvii. Cel mai probabil, cele 50 de autobuze care urmează a fi achiziționate din acest împrumut vor întruni aceleași condiții precum și cele zece achiziționate de Primărie.

Planurile Tursib prevăd terenul de peste 60.000 de mp să fie vândut în cursul acestei an, iar contractul de împrumut semnat cu BERD nu prevede comisioane pentru rambursarea anticipată.

În fine, deocamdată nu este clar numărul de mijloace de transport ce urmează a fi cumpărate din cele 22 de milioane de euro fonduri europene nerambursabile pe care Primăria Sibiu le alocă achiziției de autobuze electrice și/sau hibrid. Aceste sisteme de transport sunt mai scumpe decât cele care folosesc combustibili fosili, astfel încât cele 22 de milioane de euro ar urma să ajungă pentru achiziția a aproximativ 30 de autobuze electrice/hibrid.

În acest moment, parcul auto al Tursib numără 107 mijloace de transport, din care cele mai noi (35 la număr) datează din 2006.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

16 comentarii

Cosmin b.

Acum 7 ani

Foarte bine...se apropie sfârșitul vânzării motorinei la negru..iar încet încet.. vremea dieselului apune.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Hun

Acum 7 ani

Demisia mortaciune
Raspunde

Hila

Acum 7 ani

Cineva suferă de alzheimer deoarece acestea au mai fost scrise, povestim si iar povestim
Raspunde

x

Acum 7 ani

Ce bune erau troleibuzele acum...si infastructura aferenta...era cea mai mare retea de troleibuz/locuitor din tara! In proportie de 50% era innoita...s-a distrus in 2010!
Raspunde

dancp2

Acum 7 ani

cine leo distrus in 2010? nu fdgristul director al tursib cu nume romanesc?
Raspunde

dorin

Acum 7 ani

Cred ca si tramvaiele ar fi fost bune si cred ca modernizarea infrastructurii ar fi fost mai ieftina decit ipooteticele achiziţii cu care ne laudam deja.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Asociatia Oltenilor din Sibiu

Acum 7 ani

Sibiul are nevoie ca de aer de noi hoteluri in care sa se cazeze milioanele de turisti care aleg orasul nostru ca destinatie de top, noi locuinte pentru oltenii care vin sa aduca plus valoare orasului nostru, locuri de cultura si piste de biciclete!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Desdemona Bilibok

Acum 7 ani

Avem nevoie de investitii in spatii culturale, mall-uri, unde sa mergem cu iubitii si familiile noastre. In Sibiu e plictiseala mare, vrem festivaluri culturale si abonamente gratuite la meciurile de fotbal!
Raspunde

Nely

Acum 7 ani

Orarele de calatorie, traseele au fost recent stabilite printr-un "studiu" al firmei de casa, Sobis, rezultand o maculatura denumita pompos "Noul Tursib". Acum, alte studii, din care sa rezulte ca trebuie ca autobuzele sa transporte baterii, nu oameni??!
Raspunde

Hampu Oprea

Acum 7 ani

Vrem cupoane pentru achizitionarea ciorbei de burta la preturi preferentiale pentru sibieni!
Raspunde

Vasile

Acum 7 ani

Superb, iar noi resturile, ne cacam si ne pisam in parcul Subarini in tufe si dupa pomi. Ca la stana in vf. muntelui. Superb oras, Superba administratie.
Raspunde

matei

Acum 7 ani

Spre a fi folosit intens transportul in comun: 1. Reduceti valoarea biletelor: Sibiul are distante mici, nu se justifica pretul biletului 2 lei (0.5 Euro) in comparatie cu traseele lungi din Bucuresti, Brasov. Poate ca ar fi bun si un studiu care ar calcula cit s-ar decongestiona traficul sibian daca ar exista gratuitate pentru elevi pe transportul in comun (aducerea elevilor la scoala blocheaza orasul la ora 8) si sa zicem 1 leu pentru adulti (1 leu e un prag psihologic, de aceea se si plateste parcarea de catre toata lumea, fiindca e 1 leu). Eliminarea facilitatii de a plati cu card un pret ceva mai mic la bilet a fost o solutie proasta. 2. Poate ca nu e chiar necesara acum investitia intr-un afisaj electronic in timp real, in statii, care sa monitorizeze autobuzul prin GPS care sa iti spuna cite minute mai sint pina la sosirea autobuzului (desi ar fi ideala solutia la un moment dat), dar soferii trebuie fortati sa respecte graficul astfel ca sa NU mai ajunga in statii cu 2...3 minute INAINTE de programul afisat. Cel mai frustrant lucru la Tursib nu este ca stai doua sau 10 minute peste timpul afisat ci ca, DE REGULA autobuzul vine mai repede in statie decit este programat si il pierzi. Constant se intra in statii in avans cu 2...3 minute.
Raspunde

x

Acum 7 ani

1. Reducerea biletelor este imposibila daca vedem costul litului de motorina! Totodata este un serviciu pus la dispozitie de primarie care trebuie platit! Nu comentam la acest punct calitatea lui! Eventual trebuiesc introduse zone radiale de distanta! legat de transportul pt copii...toti vor sa si duca copilul cu masina personala...nu e cultura! ce nu am avut oferim copiilor! Ideea e buna dar greu de pus in practica...asemanator cu sorarea de gunoi 2.Un astfel de afisaj a existat in statia de la primaria veche de pe Victoriei...din pacate e foarte greu sa fie functional 100%! Fara GPS pe toate autobuzele si fara benzi dedicate pt transportul in comun nu poti pune in aplicare ceva functional! De acord cu faptul ca soferul trebuie sa stea in statie pana la minutul de pe orar, in cazul in care ajunge prea repede!
Raspunde

Uniunea Oltenilor sibieni

Acum 7 ani

Contribuim cu 65% din bugetul local dar suntem total nemultumiti de jegul din Sibiu! 0 proiecte, 0 investitii, 0 lucrari de infrastructura. Mult jeg si fudulie tipice sibienilor frustrati si ratati.
Raspunde

Alzara1918

Acum 7 ani

Unde v - a fost capul / mintea?/ când ați permis proiectarea (?!?) zonelor rezidențiale cu cai de comunicație precare și lipsite de Grădinițe , scoli , etc. ? De când cer vestea zonei metropolitane pt o proiectare urbanistica unitara ? Au prevalat interesele baronilor primăriilor din jurul Sibiului . Din zona Cisnadiei la Școala 6 și apoi la Cintinental doar Autobuzul Zburător al lui Oprescu rezolva naveta sau un alt studiu de fezabilitate . Între timp proiectam un spital județean excentrici , pe Drumul Politicienilor - desigur cu acces dificil . Moare Caracalul de ciudă ( sa vedeți ce teatru au romașcanii ... ).
Raspunde

Calator

Acum 7 ani

Nu se mai poate astepta 3 luni pentru elaborarea studiilor. Orasul este aproape paralizat in orele de varf si naveta cu TURSIB-ul este un cosmar. Acele studii trebuie mai intai supuse dezbaterii sibienilor in faza de proiect. Altfel ne vom trezi iar cu trasee si frecvente facute parca in dusmanie. Cei care au conceput actualele trasee si grafice de circulatie ar trebui intr-un fel sau altul pedepsiti. Ani de zile sibienii au fost chinuiti din cauza tampeniei lor. Trebuie sa se poata face naveta dintr-o extremitate in alta a orasului in mai putin de 45- 50 minute. Sibiul nu este o mare metropola.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus