Vineri,
09.12.2022
Parțial Noros
Acum
11°C

Micile afaceri: Cursuri de croitorie pentru toate vârstele. „E o terapie”

Micile afaceri: Cursuri de croitorie pentru toate vârstele. „E o terapie”

De la fosta intrare în Inspectoratul Școlar, prima ușă la stânga duce la subsol. După ce treci de un coridor întunecat și destul de răcoros, o privire blândă și vioaie te întâmpină la ușă și te poftește într-o încăpere cu o lumină plăcută, multe ațe, ace colorate, materiale și mașini de cusut. Peste tot pe unde îți arunci privirea e plin de culoare. Liliana Iamandi oferă aici cursuri de croitorie și nu puține sunt cele care vin săptămână de săptămână, determinate să învețe. Ba chiar cu ceva timp în urmă, doamna Liliana a avut și patru tineri învățăcei.  

Doamna Lili a învățat de mică să coasă și a prins o pasiune pentru această deprindere, pe care vrea cu tot dinadinsul să o transmită mai departe. A încercat le insufle pasiunea ei elevilor, dar din păcate nu a reușit să stea prea mult timp în sistemul de învățământ. Așa că predă croitorie pe cont propriu.

„Aș putea spune că m-am născut pe mașina de cusut. Bunica era croitoreasă, am crescut cu materiale și cu ață în casă de când mă știu. Am urmat mai apoi Liceul Textil, Facultatea de Textile, aproape 20 de ani numai asta am făcut. Eu mi-am dorit întotdeauna să lucrez în învățământ și pe la 37 de ani am reușit, cu greu, dar din păcate nu a fost ceva de durată. O prietenă a fost cea care m-a determinat să pornesc pe acest drum. Mi-a zis <<Lili, învață-mă și pe mine. Vin la tine acasă și mă înveți, că uite tu știi așa de bine>>. Apoi a venit și o prietenă de-a ei și uite-așa. Am început într-un garaj, așa cum încep mulți, pe o măsuță și ne-am apucat de treabă. Deja într-o lună de zile aveam și PFA-ul făcut și spațiu închiriat. Pentru că nu prea aveam bani și trebuia să am mai multe din toate, am făcut tot felul de improvizații ca să fie câte zece din fiecare și să am seturi pentru toată lumea”, povestește Liliana.
liliana cursuri croitorie-6

Croitoria poate fi învățată de oricine, iar cursul se pretează inclusiv pentru bărbați. Chiar acum un an, își amintește Liliana, a avut și patru bărbați pe care i-a învățat să coasă.

„Am avut patru băieți acum un an care au urmat cursul. În rest, fetele care vin au vârste cuprinse între 19 și 62 de ani, deci oricine poate să vină și să învețe, indiferent de vârstă. Cei care vin spun că vin în primul rând de plăcere, de terapie. Croitoria e o terapie ocupațională autentică, e un loc în care chiar nu ne dăm duse, seara trebuie să le dau eu afară. Îți ocupi timpul cu ceva frumos și util atunci când ajungi să te saturi de ceea ce faci în mod normal. Evident că avem și categoria celor care vor să învețe în perspectiva unui atelier sau care doresc să prindă fonduri europene și care au nevoie de acel certificat”, spune Liliana.
Cursul nu este unul prea ușor, dar provoacă dependență. Iar pentru cei mai determinați să urmeze chiar o carieră în croitorie, Liliana oferă și certificate de calificare la finalul cursului.
„Dau certificat de calificare, autentic, e un curs greu și cam 10-15% renunță pe parcurs, așa că regândesc un pic cursul. Aș vrea să îl impart pe două categorii – cursul de inițiere, de hobby, care va fi urmat de toată lumea, în care înveți tot ce poate să îți ofere mașina de cusut, înveți să faci lucruri mărunte, de la tot ce îți trebuie prin casă până la mici articole de îmbrăcăminte, curs care durează două luni, după care urmează cursul amplu, de calificare, pentru cei care vor să meargă mai departe. Cursul este structurat pe subansamble, ca literele din alfabet, iar după ce le învățăm pe toate putem începe să facem și cuvinte, propoziții, texte. După curs rămâi și cu un portofoliu, pe care îl poți consulta mai apoi ori de câte ori ai nevoie”, spune croitoreasa.
liliana cursuri croitorie-4

Încă de când a pornit cursurile, Liliana s-a gândit și la cei care nu au posibilități materiale, dar care chiar își doresc să învețe și arată pasiune în acest domeniu.

„Mă gândesc și la acele persoane care chiar nu își pot permite acest curs, dar poate și-ar dori să îl facă. Pentru acelea, întotdeauna a zecea persoană vine fără bani. Mă și ajută un pic, devine un fel de ucenic al meu și cer seriozitate. Aleg ucenicul fie la începutul cursului, fie în timpul orelor. Pe lângă asta, avem și oferte și reduceri, așa că oricine își dorește cu adevărat poate veni. Plata e în rate lunare egale. E vorba de 300 de lei pe lună, în care sunt incluse toate materialele și vii de zece ori pe lună, câte patru ore”, explică doamna Lili.
Pentru mai multe informații, Liliana Iamandi poate fi contactată la numărul de telefon 0758 644 708.

liliana cursuri croitorie-8 liliana cursuri croitorie-7 liliana cursuri croitorie-3 liliana cursuri croitorie-2

 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Sanda Peter

Acum 4 ani

Felicitări!!!! Un Om minunat, ce ne umple ochii de zâmbet si mintea de întrebări. .....apoi de raspunsuri. Multumim pentru oaza de voie bună si creativitate!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus