Cea de-a treia ediție a Târgului Imobiliar Sibiu, care va avea loc la finele acestei săptămâni, reunește atât ofertelor agențiilor imobiliare din zonă, cât și ofertele dezvoltatorilor de noi ansambluri rezidențiale. În paralel, tot la Redal Expo se va desfășura o nouă ediție a Salonului de mobilă.
Cele mai noi proiecte imobiliare din zona Sibiului vor fi prezentate la ediția de primăvară a Târgului Imobiliar Sibiu (TIS) 2018, anunță Sibiu Expo & Events, organizator al evenimentului. Acesta are loc de vineri până duminică (16 – 18 martie), la Redal Expo, de pe strada J.S. Bach.“La Redal Expo are loc un eveniment deja cu tradiţie pentru publicul sibian, Târgul Imobiliar Sibiu, locul unde cererea se întâlneşte cu oferta domeniului imobiliar. Dezvoltatori imobiliari, firme de construcţii, agenţii imobiliare și specialişti în amenajări interioare îşi prezintă oferta în acest weekend la a III a ediţie a Târgului Imobiliar, Construcţii şi Amenajări Sibiu – ediţia de primăvară“, se arată într-un comunicat remis redacției Turnul Sfatului.
Sursa citată mai arată că, alături de agenți și dezvoltatori imobiliari, vor mai fi prezenți și reprezentanți ai unor instituţii financiar-bancare de renume din România. Aceștia vor prezenta ofertele actuale de credite imobiliare și nu numai.
Program TIS 2018, ediția de primăvară
Vineri 10:00 – 19:00
Sâmbătă 10:00 – 19:00
Duminică 10:00 – 18:00
Salonul de mobilă: expozanții vin și din afara țării
În paralel cu TIS 2018, tot la Redal Expo este programată cea de-a treia ediție a Salonului de mobilă Sibiu. Evenimentul este organizat de Sibiu Expo & Events împreună cu Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România și înregistrează o premieră: printre expozanți vor fi prezente și companii din afara țării.
“Expoziţia care va avea loc în acest weekend va reuni firme de profil din Romania, producători de mobilier precum şi importatori şi distribuitori renumiţi din domeniu. Este locul în care publicul vizitator va găsi o mare diversitate de mobilier atât clasic cât şi modern, canapele, dormitoare complete, saltele, bucătării, care vor putea fi achiziţionate direct din cadrul târgului la preţuri promoţionale“, informează organizatorii.
Program Salonul de mobilă Sibiu
Vineri 12:00 – 19:00
Sâmbătă 10:00 – 19:00
Duminică 10:00 – 18:00
Atât la Târgul Imobiliar, cât și la Salonul de mobilă, accesul este gratuit.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
-
Feriți-va de țeparii de la Artmobel Mosnita Noua,care sunt prezenți la acest târg , am cumpărat de la ei un colțar de pe Facebook , mi-au luat banii înainte și mi-au trimis cu totul alt colțar și pe culori total diferite!!!!
Acum ma rog de ei sa îmi dea banii înapoi , oricum o sa fac reclamație la Protecția Consumatorului , am înțeles ca sunt
câteva sute de victime in toată țara , și ca de fapt toate produsele sunt second și gen Outlet , produse returnate din Germania cu defecte.
Feriți-va de acești țepari, îți vorbesc frumos pana îți iau banii și promit cele mai mici prețuri din țara , dar ce promovează in poze pe Facebook nu are nicio legătura cu marfa pe care o vând , cei care ați mai pățit -o cu ei nu va mai lăsați prostiti și faceți plângeri la OPC , dacă vreți marfa din poze o găsiți la Casa Rusu , ei aduc Infinity originale…
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Nenea, nu ne spui despre cum au ajuns comunele sa fie mici si depopulate. Iti spun eu: datorita unora ca…
Norocul oltenilor ca de investitie s-a ocupat Olguta nu Aurora,Raluca sau Daniela.
Vad ca se insista cu sifonarea banilor prin OMD.In 10 ani actuala administratie locala si judeteana nu a facut nimic…
Cum sa se sature? :)) sunt cateva orase in Europa cu fitze din astea, restul sunt moarte dupa turism.
Multumim lor ca o sa salveze Ucraina!!!














Lasă un răspuns