Miercuri,
28.10.2020
Ceata
Acum
6°C

Trei sibieni reținuți, după ce ar fi furat genți Prada în valoare de peste 160.000 de euro

18 Aprilie 2018 11:19

Trei sibieni reținuți, după ce ar fi furat genți Prada în valoare de peste 160.000 de euro

Un bărbat de 32 de ani, din municipiul Sibiu și doi bărbați, de 25 și 26 de ani, ambii din localitatea Roșia, au fost reținuți de poliție, fiind bănuiți că făceau parte dintr-un grup infracțional specializat în furt calificat. Aceștia ar fi sustras poșete Prada, în valoare de peste 160.000 de euro, din remorca unui TIR, din curtea unei firme cu sediul în localitatea Aleșd, județul Bihor. Ulterior, sibienii au încercat să vândă poșetele de lux cunoscuților și pe internet.

Polițiștii din Bihor, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, au efectuat 16 percheziții domiciliare, la persoane bănuite că ar fi sustras poșete de lux în valoare de peste 160.000 de euro, se arată într-un comunicat al IGPR.

Cinci persoane au fost reținute, ulterior patru dintre acestea fiind arestate preventiv, o persoană fiind cercetată sub control judiciar.

La data de 16 aprilie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, au efectuat 16 percheziții domiciliare în județele Bihor, Sibiu, Arad, Brașov și Cluj, la persoane bănuite de furt calificat, respectiv tăinuire.

Activitățile au fost efectuate în colaborare cu polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Arad, Sibiu, Cluj și Brașov.

În fapt, patru persoane sunt bănuite că, în noaptea de 23 spre 24 ianuarie, ar fi pătruns prin forțarea porții de acces în curtea unei firme cu sediul în localitatea Aleșd, județul Bihor și ar fi sustras din semiremorca unui autotren 376 de poșete, toate aparținând unei mărci consacrate.

De asemenea, alte patru persoane sunt bănuite că ar fi ajutat la valorificarea a o parte dintre poșetele sustrase.

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 162.000 de euro.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat o parte dintre poșetele sustrase, aparatură electronică, sute de produse cosmetice ambalate în baxuri și alte bunuri care ar proveni din comiterea unor infracțiuni de furt.

Au fost puse în aplicare 6 mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, pentru audieri.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au reținut un bărbat, de 35 de ani, din localitatea Sântandrei, un bărbat de 32 de ani, din municipiul Sibiu și doi bărbați, de 25 și 26 de ani, ambii din localitatea Roșia, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. De asemenea, un bărbat, de 44 de ani, din municipiul Arad, a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

Ieri, 17 aprilie, cei 5 au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd și ulterior Judecătoriei Aleșd, care a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a celor 4 bărbați bănuiți de furt și măsura controlului judiciar, pentru de 60 de zile, față de cel de-al cincilea bărbat.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale și pentru recuperarea integrală a prejudiciului.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Comentarii

2 comentarii

Gore Suedezu

Acum 2 ani

Ereau olteni garantat, nu putea fi sibieni ca sibienii sunt cu Mozart si fructe de mare! E la alt nivel decat aia ce i-a prins.
Raspunde

Vecina

Acum 2 ani

Dar poșete Prada ce sint vezi ca nu ai habar dl Gore Suedezu aceasta firma e mai scumpă ca fructele tale de mare.Doar Sibieni știu ce e lucru fin
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus