Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a declarat, marţi, că a existat o tentativă de asasinat la adresa sa, patru cetăţeni străini venind în România cu acesta scop, la iniţiativa unui om celebru în lume. „Am avut anul trecut o tentativă, în aprilie. Nu vreau să povestesc, pentru că nu este cazul. Au venit patru străini în România, cazaţi la Athenee Palace, mă rog am scăpat. Dar asta nu înseamnă că o să îmi iau pază. Da (au ajuns la mine- n.r.)”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3, citat de Mediafax. Preşedintele PSD spune că ştie cine e în spatele acţiunii, dar nu a făcut public numele. „Suntem într-un stat mafiot. Statul paralel este o mafie. Ştiu că s-a cercetat, mai departe nu ştiu. Da, dar nu pot să spun asta (cine i-a plătit – n.r.). Da, un om foarte celebru în lume. Nu, nu mă gândesc la el (Soros – n.r). El se gândeşte la mine”, a mai spus Dragnea.
Lovitură de stat eșuată
Liderul social-democrat a catalogat evenimentele din 10 august, din Piaţa Victoriei, ca fiind o tentativă de lovitură de stat eşuată, catalogând drept iresponsabilă atitudinea preşedintelui Iohannis legat de acele evenimente. „Eu am văzut o tentative de lovitură de stat eşuată. Asta se vorbea pe reţelele de socializare. Domnule, nu o să mai fie legile justiţiei, dăm noi jos guvernul şi luăm puterea. Ceea ce a făcut Iohannis cu acea postare pe Facebook iresponsabilă din partea unui şef de stat, să descurajezi jandarmii, care au acţionat conform legii, şi tu să inciţi în continuare la violenţă, exact în minutele în care acea fată mai avea puţin şi era linşată de acele brute. Aceia erau oameni, aceia erau paşnici. Tot ce a început Orban, Gorghiu, şi alţi pe la TV, nu au zis nimic că au dat foc, dădeau cu bucăţi din caldarâm. Erau organizaţi, să nu mai stea în primul rând. Să stea în spate cu 4, 5 rânduri, să îi incite şi pe cei din faţă. Deci era organizare paramilitară foarte bine pusă la punct. Eu asta am văzut. O încercare de lovitură de stat”, a spus Liviu Dragnea, la Antena 3.
Preşedintele PSD a daclarat că în noaptea protestelor violente a vorbit cu Viorica Dăncilă şi Călin Popescu Tăriceanu.
Fierbere în partid împotriva lui Iohannis
Dragnea a anunţat că sunt lideri ai partidului care cer declaşarea de proteste la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, precizând că „este o fierbere în partid” şi că acest lucru va fi decis în Comitetul Executiv Naţional al formaţiunii. „Dacă ar fi fost împotriva lui Iohannis aceste proteste? S-ar putea să fie. Nu e un avertisment, eu vă spun că este o fierbere foarte mare în partid, că de ce nu începem şi noi proteste la poarta lui Iohannis. O să avem CEX la sfârşitul lunii şi o să decidem. Nu cu pietre, nu cu foc. Nu, nu am vorbit deloc cu colegii asta”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.
Liderul PSD a criticat şi mesajul transmis de şeful statului, imediat după miting. „Dacă era un protest împotriva lui Iohannis la Cotroceni şi bine organizat şi voiau să spargă cordonul de jandarmi. Ce ar fi făcut Iohannis? Tot aşa ieşea să certe jandarmi? Nu, lăsaţi-i să intre peste mine”, a mai spus Dragnea.
Totodată, șeful PSD a declarat că din punctul său de vedere Viorica Dăncilă poate fi premier până în 2020.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
18 răspunsuri
-
Avem peste 100 miliarde de zăcăminte offshore similare cu cele din Norvegia unde redevențele sunt de 80% statul Norvegian restul cine exploatează mi se pare corect la noi de la 2% am ajuns puțin peste 10% pana la maxim 50% în anumite condiții nu cumva la trecerea legii Rusii și Americanii controlați de doua cartele de evrei ne vror zăcămintele gratis pe 2%, nu cumva mascarada din tara seamănă cu „primăvara” Ucrainiana unde este război cu zeci de mii de morti!!!Culmea după ce s-a schimbat legea au venit săracii oameni care au concediu o data pe an sa îl sacrifice în tara sa se bata și sa moara.
-
No comment.
Că tot veni vorba de asasinate, păcat că n-a fost el în locul lui John F. Kennedy.
Lumea ar fi fost mai bună azi.
Statul mafiot e chiar el cu Tăriceanu și restul tribului lor primitiv. Încă nu înțeleg cum îi mai poate crede cineva pe jegoșii ăștia … dacă și la următoarele alegeri tot ăștia ajung să ne conducă sau să aibă un procent majoritar, eu îmi bag p… în ea de țară. Înseamnă că nu mai avem scăpare și chiar ne merităm soarta.
Nu zic că există alternative extraordinare în acest moment, dar nivelul de penibil la care au ajuns ăștia nu cred să mai fi fost egalat de cineva cel puțin din 1989 încoace.
PS: Încep să-l regret pe Vadim…
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Probabil acesta este motivul pentru care timpii de asteptare sunt asa lungi la Sibiu : mita ! Nu vrei sa…
Ar fi cazul să se termine cu aceste șmecherii mai ales la serviciul înmatriculări unde la toate ghișeele vin tot…
Adică acum nu este circulație fluentă între M. Viteazu și Milea ? Vor să blocheze o bandă doar pt autobuze…
Păi așa se fac banii . Că dacă voiau să îi facă altfel, aveau cărți de muncă și lucrau la…
Bomba UR-ista, parca te si vad defiland cu secera si ciocanul pe bulevarde fluturand steagul rosu si cantand cu tovarasii…













Lasă un răspuns