Părinții elevilor de la Regina Maria care vor fi mutați la alte școli până se încheie lucrările de mansardare au protestat astăzi în fața școlii. Aceștia sunt nemulțumiți de soluția găsită de conducerea școlii și cer ca situația să fie revizuită.
Mai bine de două ore, peste 25 de părinți nemulțumiți au fost împărțiți pe două fronturi – o parte au așteptat în fața Școlii Generale Regina Maria, iar o parte au purtat discuții cu directoarea instituției. Nemulțumirea a venit după ce aceștia au fost anuntați că elevii de gimnaziu vor avea cursuri după-amiaza la Școala nr. 1, iar elevii din clasele primare vor avea cursuri dimineața la Liceul Independența. De asemenea, potrivit conducerii, after school-ul va fi de fapt un „before school”, întrucât orele acestea se vor desfășura dimineața la Alma Mater.
Discuțiile cu direcțiunea nu au dus nicăieri, se pare, întrucât tot ce au primit părinții a fost promisiunea că situația va fi reevaluată, fără să fie aduse soluții clare. Aceștia din urmă au spus că vor trimite câte o adresă către Primăria Municipiului Sibiu și către Inspectoratul Școlar al Județului Sibiu.
„Vom trimite câte o adresă către primărie și inspectorat. Este o situație destul de atipică pentru că aceste măsuri se puteau lua din timp, nu să dăm vina pe vreme că nu se pot continua lucrările. Din ce văd, lucrările merg foarte greu, muncitorii sunt foarte puțini, nu știu când se va termina lucrarea. Copilul meu e in clasa a VII-a A și face cursuri la Școala nr. 1 din Ștrand acum. Programul este foarte greu pentru că are ore de la 15:00 la 20:00, deși legea spune că până la ora 18:00 este voie. Copiii deja sunt foarte solicitați, vă dați seama, copilul ajunge la ora 21:00 acasă și dimineața o ia de la capăt”, spune un tătic.
„Copiii de clasa a VIII-a sunt cei mai solicitați. Este inuman să ajungă copilul așa târziu acasă, e prea obosit, nu mai face lecții, nimic, pentru că este epuizat psihic. Luni când am discutat cu doamna directoare, a încercat să ne convingă că se rezolvă, dar nu cred că se va rezolva prea curând. Inspectoratul nu a fost de partea copiilor deloc. Ne-au anunțat și foarte târziu. Vineri, înainte să înceapă școala, ne-au dat mesaj să ne anunțe. E foarte greu și cu meditațiile”, spune o mamă îngrijorată.
„Nu au timp să-și facă temele, nu pot să se odihnească, ieri fetița mea a dormit pe mașină, atât era de obosită. Nu cred că este normal. Ar trebui să nu uităm că pe primul loc sunt copiii. Încă nu s-a găsit o soluție dar noi astăzi vom face o hârtie pentru inspectoratul școlar și una pentru primărie să găsească o locație unde copiii să poată face orele de dimineața sau măcar să scape de la școală la ora 18:00”, spune un alt părinte.
Potrivit părinților, copiii care vor urma cursuri de după-amiaza vor avea ore de 45 de minute și pauze de 5 minute între ele.
Reprezentanții Primăriei Sibiu spun că lucrările au început doar după încheierea anului școlar tot la solicitarea unor părinți și apelează la înțelegerea acestora.
„Lucrările erau planificate să înceapă în luna ianuarie a acestui an, primăria emițând inclusiv ordinul de începere a lucrărilor, însă la solicitarea părinților, a direcțiunii și a constructorului, Primăria Sibiu a fost de acord să amâne lucrările până în data de 15 iunie, tocmai pentru confortul elevilor”, spune Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.
Solicitată să ofere un punct de vedere în legătură cu acest subiect și cu discuțiile purtate cu părinții, Camelia Radu, directorul Școlii Regina Maria, a refuzat să facă declarații.
Șase noi săli de clasă sunt în proces de amenajare la școala Regina Maria, acolo unde muncitorii lucrează încă de la jumătatea lunii iunie. Lucrările au ca termen de finalizare 31 decembrie 2018.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
16 răspunsuri
-
„însă la solicitarea părinților, a direcțiunii și a constructorului, Primăria Sibiu a fost de acord să amâne lucrările până în data de 15 iunie, tocmai pentru confortul elevilor”, spune Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.
Dna Gligore omite sa spuna ca situatia la acel moment era mult mai rea decat acum, din punctul de vedere al locului mutarii (nu exista nicio alternativa convenabila) si al momentului (cu putin timp inainte de evaluarile nationale), iar constructorul s-a angajat ferm ca in septembrie va fi posibila reluarea cursurilor in scoala. Se vede clar incompetenta acestuia din urma (muncitori putini, lucrarea care treneaza nepermis de mult, in conditiile in care altii ridica cladiri intregi intr-un timp la fel de scurt), asa ca Primaria sa faca bine sa isi asume responsabilitatea. -
„Lucrările erau planificate să înceapă în luna ianuarie a acestui an, primăria emițând inclusiv ordinul de începere a lucrărilor, însă la solicitarea părinților, a direcțiunii și a constructorului, Primăria Sibiu a fost de acord să amâne lucrările până în data de 15 iunie, tocmai pentru confortul elevilor”, spune Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei
In luna IANUARIE ???? lucrari de asemenea amploare la o scoala??? A trebuit solicitarea parintilor ca sa intelegeti absurdul situatiei???
Si acum, dupa 3 luni in care se putea si termina o astfel de constructie, o luati de la capat??
Scurtati orele cu 5 min??? Ore pana la 20.00?? Mutati copii aiurea incalcand legi? Cu ce drept?
Copii astia sunt pioane pe care le mutati cum vreti voi ca sa taiati o „pamblica” la anul?Pai MĂI DĂNCILILOR adunati acolo (Primar, viceprimari si sa nu uitam pe madam Simona Pop – directoarea serviciului responsabil din Primarie + directoarele Scolii) voi vedeti enormitatile deciziilor luate de voi?
Va asumati in 2018, in Sibiu – oras ce doar se vrea european – consecintele acestor decizii administrative ??? Adica pe scurt, dati-vă DEMISIA !!
-
Este rezultatul inaltei competemte a serviciului scoli din cadrul primariei . Doamna Simona Pop este de o „competenta ” inegalabila ,are toate veleitatile de manager pentru asemenea departament. Am impresia ca este pe viata numita . DNA nu exista in cazul acesta …mai uitati va si vedeti lucrarile de investitii cum sunt puse pe SEAP , faceti o analiza si vedeti ca directorii sint simpli semnatari ai proceselor vebale de receptie a lucrarilor . Doamna Pop este sotia bunului prieten ,profesor pop , coleg cu her presidentes adica ..12 ani cat acesta din urma a fost primar, nimeni nu a indraznit sa ii zica ceva lui madamme.
Acolo la acel departament scoli ..merg directorii sa se puna bine sa primeasca bani de reparatii…ca investitiile …sunt facute cu onor sprijin al firmelor agreeate de serviciul pop ca nu e serviciul scoli.
pe de alta parte …la cum sunt facute caietele de sarcini …la ce cer si cat platesc ..precum si daca mai pui in balanta criza de forta de munca …nu ai cum sa ai rezultate . A inceput scoala , iar ei inca mai vor sa gaca reparatii….deci e noaptea mintii. Madam primar cred ca e subordonata doamnei pop…iar de razvan sau celalalt viceprimar….nu cred ca e cazul sa ii bage in seamna doamna pop.
ganditi va ce bani sunt la scoli si gradinite alocati si faceti o analiza a contractelor atribuite in ultimii ani. REPET ..DNA ESTE INEXISTENT PENTRU ACEL SERVICIU SCOLI DIN CADRUL PRIMARIEI. inspectoratul scolar nu are nici o treaba cu admijistrarea scolilor..
-
-
Asta se intampla in aproape toate scoliile sibiene. E un haos total cu programul. Se mergre si in trei schimburi la scoala…. D-na Primar sta (” ca fraiera cu banii in buzunar” – e vorba lui Klauss din campania electorala), si nu stie pe ce sa cheltuie banii. ( O casnica de succes!!!). Nu e in stare decat sa „strice” doar 30% din bugetul Sibiului, mai bine ii ia Bucurestiul. Si copii nostrii, in loc sa mearga ca in lumea civilizata la scoala, doar de dimineta, au ajuns in trei schimburi. Sa nu mai vorbim de viziuni de dezvoltare, sosele, parcari, etc . Apropo: Anul trecut s-au inmatriculat peste 13.000 de autoturisme in Sibiu. Isi imagineaza tanti Primar peste 5 ani ce se intampla in ritmul asta!!!! Cat de curand ne blocam cu totul in burgul nostru dupa ” viziunile ” doamnei .
-
Nu constructorul este vinovat de acest fapt, acei părinți care au blocat începerea lucrărilor la data stabilită inițial. Programul elevilor este călcat în picioare de către managerul instituției de învățământ. Ora de încheiere a cursurilor in învățământul preuniversitar este maxim 18. Timpul începerii cursurilor la ora 15 este dezastruos. Reducere orelor de curs la 40 minute cu 5 minute pauză ar fi o soluție cu începerea cursurilor la ora 14,20.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Eu una sunt curioasa cati din cei care au comentat mai sus au copii. Pe bune??? Se trezesc cate unii care habar nu au de situatie sa dea sfaturi si sa bombane aiurea… Aici e vorba doar de proasta organizare a scolii, si da, poate, de controversata politica din spatele persoanelor aflate la conducere. Mai vedeti-va oameni buni de treburi daca nu stiti ce sacrificii inseamna si pentru un parinte sa isi duca copilul la program de la 15 la 20.
-
Vai ce tragedie ca desi au calcat pe cadavre si s-au macelarit – au pus toate pilele in miscare si s-au luptat eroic – sa-si inscrie progeniturile la chipurile cea mai buna scoala din Sibiu – indiferent unde locuiesc – acum s-au trezit ca plozii lor trebuie sa mearga la alta scoala …. ha ha ha ha ….asa e cand pilosii cred ca scoala 5 le face copiii mai destepti decat sunt ….
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
De ce nu poarta ecuson cu numele si functia toti functionarii publici.Au pretentie ca tu client sa te legitimezi cu…
…. inainte de circul acesta … de ce se fumeaza? Si mai au si tupeul sa conteste masura ….
E remarcabil că mai există încă exemplare de justițiari de tastatură în libertate, ba își mai înmatriculează și mașini în…
Si noi, populimea propunem ca doctorii sa nu mai promoveze pe spagi frumoase diferite medicamente mult mai scumpe decat cele…
Doar de 3 ori au fost prinsi ca se fuam inauntru si nu s-au luat masuri, probabil ca trebuie de…


















Lasă un răspuns