Campania „Un million pentru Unire” a fost prezentată la sfârșitul acestei săptămâni, în cadrul unei conferințe de presă susținută de primarul comunei Spring, Rusu Daniel Gheorghe și de președintele Acțiunii 2012, George Simion.
Acțiunea urmărește strângerea a peste 1 million de semnături pentru modificarea Constituției. Schimbarea constă în adăugarea unui preambul care să vorbească despre reîntregirea poporului român pe cale pașnică.
George Simion amintește că semnăturile se vor strânge în toate județele țării, în Republica Moldova și în Diaspora până la 1 Decembrie. În Sibiu unul dintre punctele de colectare ale semnăturilor se găsește în fața magazinului Dumbrava, iar în mediul rural se află voluntari care le strâng. Tot acesta invită românii de pretutindeni să se strângă în data de 1 Decembrie la ora 8:00 și să participe la “Marșul Unirii”.
„La 100 de ani de la Marea Unire ne aflăm la o răscruce: fie ne mobilizăm pentru a salva ce se mai poate din acest An Centenar, abandonat de stat, fie pierdem definitiv șansa de a pune pe masa istoriei, din nou, chestiunea reîntregirii naționale prin unirea cu Basarabia. La Alba Iulia vom merge zeci de mii de oameni, din toate colțurile țării, din Chișinău și până la Carei, așa că îi așteptăm și pe sibieni să își reprezinte județul”, declară președintele Acţiunii 2012, George Simion.
În cadrul conferinței este amintită lipsa locurilor de cazare în Alba Iulia, dar acest lucru nu ar trebui să reprezinte un impediment, spune edilul comunei Spring, deoarece primarii din județ propun cazarea celor care vin din Republica Moldova sau din alte țări la localnici.
„Vreau să transmit clar un mesaj de unitate, dragoste frățească, și să spun tuturor sibienilor să vină în număr cât de mare la această sărbătoare. Este o acțiune civică, nu suntem înrolati ai unui partid politic. Dacă alții își doresc să ne dezbine pe diferite planuri, noi dorim din tot sufletul să facem unitate. La noi totul este benevol, totul a început din dragoste de neam si țară. Dorim să ne readucem “copilul” înapoi, Basarabia“, afirmă Rusu Daniel Gheorghe, primarul comunei Spring.
Oricine dorește să semneze poate să facă acest lucru online pe site-ul semnez.eu sau să meargă la cel mai apropiat punct de strângere a semnăturilor.
Material realizat de:
Adina Torop
Magdalena Ceaușescu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
14 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
@operatiunea overlord
Mai învață istorie. Asta cu privilegiații era până în secolul 17. După ce am intrat în imperiul habsburgic austriecii ne-au dat multe drepturi, ca sa fim aliații lor împotriva ungurilor. De aia au introdus și greco catolicismul, pentru ca catolicii (adica cei ca austriecii, nu ca majoritatea ungurilor și sașilor)sa fie cat mai multi în Ardeal. Din 1867 până acum 100 de ani, după înființarea austro-ungariei, la fel nu se mai punea problema asa, cu tolerați si privilegiații. Ungurii voiau să asimileze pe toți din Ardeal, indiferent că erau români, sasi, șvabi…iar secuilor le-au luat autonomia pe care o aveau în imperiul habsburgic.Ardeal.
-
-
-
„Mai învață istorie.”
Svabii veneau in Ardeal doar in concediu, ex. la Ocna, la baie.
Pe ei, soarta i-a dus in Banat.
La 1867, ungurii nu le-or luat autonomia doar secuilor, ci si sasilor ( „mai invata istorie”: Sächsische Nationsuniversität, Universitatea Națiunii Săsești, în latină: „Universitas Saxonum”, in ungureste „Szász Nemzeti Egyetem”). -
Dragul meu.. nu ai inteles ideea. Mai usor cu sec XVII si cu drepturile acordate romanilor.Nu am spus de privilegiați in sensul celor scrise in Fraterna Unio ( Unio Trium Nationum) sau Tripartitul lui Werboczi. Sistemul națiunilor privilegiate a fost cosmetizat prin Diploma Leopoldina (1791) s-a pastrat cu mici modificari pana la Dieta de la Sibiu (1863) deci jumatatea sec. XIX. Situatia romanilor nu se rezolvase deplin nici la momentul Memorandumului ( 1892).
Ideea era despre superiori si inapoiati cum spunea Sibianul Sfant.
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Adică cum să nu anunți sibienii ce intenții ai ? Dar nu ar fi corect să ceri sibieni lor propuneri…
Useri ca marș la Kiev. În iunie la prima licitație prețul era de 180 mil euro. Au așteptat până au…
Hai sa o facem…o sa stau la coada sa semnez…dar cine poate initia referendumul local?
Vezi că bați câmpii, șantierul era vândut de câțiva ani.
Uniforma nu reduce bullyingul. O spune cineva care a trecut prin experiența aceasta în anii de tristă amintire. Așa că…














Lasă un răspuns