Duminică,
09.08.2020
Cer Senin
Acum
20°C

„Șoferii duc oameni, nu cartofi”. ITM, chemat să verifice respectarea drepturilor angajaților Tursib

06 Noiembrie 2018 14:10

„Șoferii duc oameni, nu cartofi”. ITM, chemat să verifice respectarea drepturilor angajaților Tursib

Conflictul dintre Sindicatul Dumbrava a angajaților Tursib și conducerea societății de transport public a Sibiului continuă. După transmiterea unui comunicat de presă în care directorul Tursib dezminte declarațiile sindicaliștilor, potrivit cărora societatea are un management defectuos, iar șoferii de autobuze primesc salarii mici, Alin Poabar a anunțat că va sesiza Inspecția Muncii cu privire la încălcarea drepturilor angajaților.

Mai întâi, pe 31 octombrie, Consiliul Local Sibiu a adoptat hotărârea prin care a fost prelungit mandatul celor trei membri ai Consiliului de Administrație al Tursib și prin care s-a decis alegerea altor doi membri noi.

Ulterior, pe 1 noiembrie, șeful Sindicatului Dumbrava, ce numără aproximativ 150 de membri din 287 de angajați ai Tursib, s-a arătat nedumerit de decizia autorităților locale, criticând activitatea președintelui CA al Tursib, Ovidiu Mircea. Poabar spunea că munca șoferi lor de autobuze din  Sibiu nu este respectată, aceștia fiind plătiți cu bani puțini, pe de o parte, și a invocat lipsa unui dialog între angajați și conducerea societății, pe de altă parte. Ovidiu Mircea i-a replicat lui Poabar, negând lipsa dialogului și spunând că, de fapt, la Tursib încep să vină tot mai mulți șoferi.

Mai multe: Conflict la Tursib înainte de marea lansare. „Nu urcă nimeni la volanul unui autobuz de 200.000 de euro cu un salariu de 2.400 de lei”

Astăzi, directorul Tursib, Dan Căprariu, a transmis un comunicat de presă în care spune același lucru: șoferii de autobuze din Sibiu primesc bonusuri și au facilități, iar compania înregistrează un trend ascendent în ceea ce privește angajările. Acesta recunoaște însă că numărul de șoferi rămâne în continuare insuficient față de „necesarul normal” de 170. Căprariu i-a mai replicat lui Alin Poabar că dezinformează sibienii atunci când spune că activitatea sindicatului este limitată, amintindu-i că „Tursib acorda 5 zile/luna plătite de societate liderilor de sindicat dedicate activității sindicale”.

Mai multe: Replica Tursib pentru sindicaliști

Replică la replică

Comentariile șefului Tursib l-a făcut pe Alin Poabar să revină cu o nouă replică. Acesta a anunțat de data aceasta că intenționează să depună o plângere la Inspecția Muncii pentru a verifica respectarea drepturilor angajaților Tursib.

„Dacă conducerea societății crede ca prin acest comunicat de presă se va salva de adevăratele probleme ce încă persistă eu zic că nu este bine... În continuare țin va informez ca nu voi fi de acord cu nereguli privind salarizarea și alte drepturi ce decurg din codul muncii și CCM aplicabil... Sindicatul nu aduce atingere imagini societății, dar nu sunt părtași la dezinformări...

Muncim fără reparos săptămânal, muncim cu pauză între 2 schimburi de 4 ore la sfârșit de săptămână, iar acei bani la care se referă 3.500-4.000 îi iei dacă lucrezi mai mult de 2 sâmbete și duminici, la programe de 9, 10, 11, 12, 13 ore de volan... Asta trebuie să știe angajatul care vine... Noi ne dorim normalitate, avem nevoie de timp liber care să-l dedicăm familiilor noastre nu Tursibului, dl. Mircea Ovidiu trebuie să știe un lucru - în acest moment se încalcă în continuare CCM și codul muncii, acești șoferi duc oameni nu cartofi...

Lipsa diplomației dumnealui ascunzându-se după comunicate de presă nu face decât să irite starea de fapt a angajaților,.. Sindicatul Dumbrava va depune la ITM o plângere cu încălcarea acestor drepturi...”, a comentat Alin Poabar după apariția replicilor semnate de șeful Tursib.

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor
Telefon:
0757201737

Comentarii

6 comentarii

wow

Acum 1 an

„Șoferii duc oameni, nu cartofi” ...cineva sa le spuna asta si soferilor, ei nu cred ca stiu asta la cum conduc.
Raspunde

florin

Acum 1 an

conduc execrabil soferii astia de cursib. este ca in rollercoster cu ei la volan mereu se grabesc sa poata sta la capat de linie cateva minute. plus ca atunci cand pleaca din statii iti taie calea mai ceva ca berbecii
Raspunde

Noiceidejos

Acum 1 an

Oare la ce duce atitudinea asta neconcilianta??...Nu generează conflicte?..prea multe păreri și schimburi de replici.Nu cred ca pe mine ca si călător ma intereseaza treburile interne...decît punctualitatea si confort.Cei care scriu nu se gîndesc că aduc o imagine " urîtă" societății?...Oare au citit Codul De Conduită Etica si Profesională?...Oare stiu ce sunt alea principii,respectarea secretului profesional,confidențialitate,integritate morala,loialitate,sarcini de servici...cred ca nu.Codul...definește idealurile,valorile,principiile morale ale angajaților...tuturor angajatilor.Ce ar fi ca fiecare angajat sa apara cu ceva...sigur au...si sa astepte un răspuns de la ȘEFU.. Ma intreb...Oare "grupul " a susținut material vre un membru in pregatirea Profesională????....Drumuri bune
Raspunde

Nicu

Acum 1 an

Nu va mai băgați cu nasul în fund, Florin și cel ce scrie,, Noiceidejos. " voi nu știți problemele șoferilor mergeți și circulați în București sa vedeți cum va duc aia, dacă nu te ți de bară no sa mai apuci sa pui mâna pe ea.... NOICEIDEJOS, lasă codurile de etică, Davinci și ce-ți mai trece prin bostan... Pune mana și fa treabă în firmă ca ne-am saturat sa plătim nulități ca tine...
Raspunde

Noiceidejos

Acum 1 an

Arunca cu pietrii in altii...atunci cînd esti incasabil. Vinde-te ieftin si vei fi tratat ca un nimic..nu e stilul meu...pune pret pe tine si chiar daca vei fi o nulitate,lumea te va privi cu respect.Trebuie să fi un prea mare imbecil sa nu te invidieze chiar nimeni.Acum mia trecut prin bostan....Cioran considera femeia o data "nulitate simpatica"....probabil a ajuns pe culmea disperării sexuale...sa ma apuc de treaba
Raspunde

Nicu

Acum 1 an

Noiceidejos, transportul în comun nu se face cu poezii copiate sau fără sens, iar cei ce se cred Cioran, eu îi sfătuiesc sa de-a fuga la spitalul de nebuni... Cum am mai spus, pune mâna și Fă-ți treaba ne-am saturat sa plătim imbecili, foști comuniști... Transportul în comun nu este ca mersul pe trotinetă... Comunistule...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus