Duminică,
25.09.2022
Cer Senin
Acum
5°C

Călimănești - între istorie, mit și legendă (CP)

Călimănești - între istorie, mit și legendă (CP)

Vineri, 23 noiembrie 2018, în Foaierul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu a avut loc prezentarea volumului „Călimănești - între istorie, mit și legendă” de Mihaela Dobrescu. La acest eveniment au luat cuvântul alături de autoare, prof. univ. dr. Ilie Moise, prof. univ. dr. Tiberiu Costăchescu, primarul orașului Călimănești, dr. Florinel Constantinescu și directorul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, Silviu Borș.

Evenimentul a reunit un public larg, interesat de subiectul cărții, localitatea Călimănești, din județul Vâlcea. Pe lângă sibieni, au participat și locuitori din această zonă. Cu acest prilej, au vorbit Fenia Driva, scriitoare și Georgeta Tănăsoaica, director al Bibliotecii Orășenești „A.E. Baconsky” din Călimănești, care, la rândul lor, au evocat cu sinceritate trecutul și prezentul unei zone geografice de o frumusețe desăvârșită.

DSC_0004

Volumul Mihaelei Dobrescu reflectă identitatea și istoria locală, dar și istoria românilor. Vorbitorii au subliniat importanța cercetării spațiului cultural românesc. În acest sens, prof. univ. dr. Ilie Moise a precizat: „răsfoind volumul, am constatat cu uimire și bucurie că avem de-a face cu o carte generată de o mare iubire, de un profund atașament față de locurile natale. Mihaela Dobrescu a strâns în această carte tot ce s-a spus și s-a scris mai frumos despre zona Călimănești.”

DSC_0018

În calitate de bibliotecar, Mihaela Dobrescu a adus la lumină documente aflate în colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu și, în egală măsură, documente din arhiva personală. Cititorul interesat de istoria faimoasei Văi a Oltului are plăcuta ocazie de a vedea reproduse o serie de imagini unice de la începutul secolului al XX-lea și de a parcurge o serie de texte care surprind admirabil momente esențiale din istoria românilor. Cu talent oratoric și emoție, Mihaela Dobrescu a prezentat volumul, perspectiva ei asupra subiectului ales și câteva detalii care aduc la lumină legăturile dintre Oltenia și Transilvania:

„În paginile lucrării veți regăsi punctate legături ale Sibiului cu Oltenia, care durează dintotdeauna. Pentru că ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri, să nu uităm că și soldații vâlceni s-au jertfit pentru realizarea idealului de veacuri al poporului român. Un întreg regiment - 75 de soldați, Regimentul 2 Vâlcea - în frunte cu tânărul lor comandant, sublocotenentul Vasile Godeanu, a pierit pe Dealul Merezi, apărând localitatea Cacova Sibiului (astăzi Fântânele, com. Săliște), în septembrie 1916. Sper că această lucrare va stimula interesul și curiozitatea pentru Călimănești. Citind-o, vă veți simți mai bogați.”

La finalul evenimentului publicul și autoarea au schimbat impresii și au purtat un dialog deschis având ca temă volumul „Călimănești - între istorie, mit și legendă”.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus