Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Forări de mare adâncime în Piața Huet. Muncitorii au salvat un tei de 14 ani

Cristina Bălău
1
lucrari-biserica-evanghelica-copac-foraje-3-gezz

Un tei care s-a aflat în curtea Bisericii Evanghelice timp de aproape 14 ani a fost relocat astăzi. Măsura a fost necesară întrucât lucrările care se efectuează la clădire ar fi distrus copacul, spune Kilian Dorr, prim preot al Parohiei Evanghelice C.A. Sibiu.

Publicitate
Publicitate

Lucrările care au loc zilele acestea la Biserica Evanghelică au rolul de a adânci fundația în jurul turnulețului cu scări. Dacă muncitorii nu ar fi îndepărtat teiul, cel mai probabil nu ar mai fi putut fi salvat. Tocmai de aceea, preotul a decis ca pomul să fie relocat, în loc să fie tăiat.

Publicitate

„Proiectul nostru prevede ca în jurul turnulețului cu scări să se facă niște pițoni pe care se sprijină fundația, deoarece a fost insuficientă în forma inițială. Acești piloți se execută acum și din păcate au ajuns foarte aproape și muncitorii ar fi stricat acel tei aproape de tot. Așadar, l-am scos cu rădăcină cu tot, am săpat mult ieri seară, și îi găsim un loc într-un spațiu în care deja am plantat o zonă verde și anume în curtea fostului Liceu de Fete. Sperăm că se va prinde acolo, avem noroc că este o vreme umedă și nu prea rece”, spune Kilian Dorr, prim preot al Parohiei Evanghelice C.A. Sibiu.

46846566_1791591370951506_7182427393389232128_n 46800993_369553520461887_1229842311588872192_n

Pomul are o însemnătate aparte pentru cei din biserică. Asta pentru că acum mai bine de 13 ani a fost plantat exact pe locul pe care fusese înainte un copac bătrân, și el apropiat inimilor lor.

În 2005 tot muncitori au doborât un alt tei care stătea în locul lui și care era foarte vechi. Am plâns mult după el și atunci a fost plantat acest tei ca mic copac”, spune Kilian Dorr, prim preot al Parohiei Evanghelice C.A. Sibiu.

lucrari biserica evanghelica copac foraje (2) lucrari biserica evanghelica copac foraje (1)

 

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar Vasile Von Vasile
    Vasile Von Vasile
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    1
    9

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate