Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a aplicat în 2018 două amenzi maxime pentru munca la negru, în valoare de 200.000 de lei fiecare, pentru două firme care au transferat aproape 250 de angajați fără a încheia contracte individuale de muncă conform legilor în vigoare.
Inspectorul-șef al ITM Sibiu, Remus Furtună, a explicat pentru Turnul Sfatului că este vorba despre o companie românească. Managementul a decis să transfere cei 248 de angajați de pe o firmă pe alta, apoi pe a treia firmă, de fiecare dată fără a respecta legislația în domeniul muncii. Inspectorii ITM au amendat astfel, cu câte 200.000 de lei, ultimele două firme din acest lanț. Cazul reprezintă mai mult decât jumătate din numărul total de muncitori depistați muncind la negru în județul Sibiu, pe parcursul anului 2018.
”O creștere semnificativă a numărului de persoane depistate că prestează muncă nedeclarată s-a înregistrat în anul 2018, așa cum se observă în graficul prezentat, în urma identificării unor angajatori care au ”transferat” un număr de 248 salariați de pe o entitate pe alta, fără încheierea în baza consimțământului părților, a contractelor individuale de muncă”, a declarat Remus Furtună.
În anul 2018 au fost efectuate 1.935 de controale, reprezentând 97.00 % din numărul total al controalelor efectuate de către inspectorii de muncă din cadrul compartimentelor control relaţii de muncă și muncă nedeclarată.
Cu acest prilej, au fost depistate 540 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, pentru 138 de angajatori, după cum urmează:
– 417 persoane nu au avut întocmit contract individual de muncă, la 73 de angajatori;
– 53 de persoane nu au avut transmise contractele individuale de muncă în registrul general de evidență a salariaților, la 24 de angajatori;
– 1 persoană a fost găsită la muncă în condițiile în care avea contractul de muncă suspendat;
– 69 de persoane au fost depistate la serviciu în afara programului stabilit în contractele de muncă cu timp parțial, la 39 de angajatori.
Angajatorii care au practicat munca nedeclarată în anul 2018 au fost sancţionaţi contravenţional cu 83 de amenzi, în valoare totală de 3.740.000 lei şi 55 avertismente.
Reamintim că începând cu data de 17 iunie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 18/07.03.2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, respectiv noul format al registrului de zilieri. De asemenea s-au modificat domeniile de activitate în care se poate desfășura muncă ocazională, activităţile de manipulare mărfuri şi activităţile de curăţenie şi întreţinere putându-se presta numai în domeniile de activitate prevăzute de lege. Inițial, legea avea printre domeniile de activitate și cele două domenii, astfel încât se putea face manipulare marfă sau curățenie și la o firmă care are comerț, dacă avea în statut și domeniile de manipulare sau curățenie. Din acest motiv, fără să cunoască modificările legislative, în anul 2014 au fost depistați 365 de manipulanți ”zilieri” care nu se mai încadrau în domeniile prevăzute de lege.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
-
Munca la negru inseamna, fara contract de munca. Ori daca au fost transferati de pe o firma pe alta, inseamna ca aveau contracte de munca, altfel nu aveai ce transfera. Din articol nu am inteles absolut nimic privitor la greseala firmelor respective. Nu de alta, dar poate le facem si noi fara sa stim…
-
Cine sunt acei nemernici care își permit să încalce legea si sa se joace cu destinele oamenilor ?
Daca ITM Sibiu nu declară numele acelor firme și numele administratorilor poate fi acuzată de „acoperirea” infractorului .
Ce măsuri a luat ITM Sibiu ca oameni să nu se angajeze la astfel de firme ? -
Nu se mai poate altfel ! Forta de munca nu mai exista in Romania s-au aprobat de guvern 20.000 muncitori anul acesta care pot fi adusi de afara, Romania la ora asta are nevoie de cel putin 2 milioane de muncitori in locul „desteptilor” romani care lucreaza in vest. Astia dau amenzi dar uita ca ei traiesc din banii contribuabililor, numai cei care au o firma isi dau seama de asta, curand vor ramane doar ei si guvernul, atunci sa vedeti cand vor pleca toate companiile astea mari. Neam prost…..sa vad cum va mai bucurati, veti sta la mila lui Dragnea si a ciumei rosii.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Hahahaha sibienii merita tot ce e mai bun. Samsar de mașini oltean, cu siguranță cu Hermannstadt la coltul gurii.
Da,se vor gasi in curand wc-uri,oase roase de suina si vesela sparta.Care e rostul?Cautati ce?Nici in biserica catolica nu ati…
Trebuie niste cercetatori seriosi pentru stufiul gunoiului si mizeriei!!! Ma intreb cine plateste studiul si ce vor sa demonstreze cu…
Tot sudul se realizează și iși umple buzunarele după Carpați în nord! Populație migratoare după cum chiorlăie stomacului!
Esti optimist, eu ma gandeam la Vaslui…













Lasă un răspuns