Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat joi că proiectul autostrăzii Sibiu-Pitești face progrese și că patru tronsoane ar putea fi semnate anul acesta.
a reiterat joi, în Alba, că până la sfârşitul anului vor fi daţi circulaţiei 100 de kilometri de autostradă din cei 160-170 aflaţi în construcţie.
„În momentul de faţă, în construcţie avem 160-170 de kilometri. Deci, în afară de Lugoj-Deva, Sebeş-Turda, Cheţani-Iernut, Cheţani-Câmpia Turzii, mai avem şi centura Bacăului în construcţie, Piteşti-Craiova în construcţie, Suplacu de Barcău-Borş, secţiunea Mihaiu-Borş, mai avem şi Predeal-Cristian-Braşov în construcţie, tot acel lot de autostradă. Eu spun că vor fi daţi în folosinţă minimum 100 de kilometri. (…) Vor fi puşi în circulaţie, nu va fi făcută recepţia finală. Dar de dat în circulaţie şi-au asumat (antreprenorii – n.r.) că vor da aceste tronsoane de autostradă”, a declarat ministrul Transporturilor.
Cuc a adăugat că se va pronunţa mai bine pe o estimare corectă, pe numărul total, la jumătatea acestui an.
În ceea ce priveşte autostrada Sibiu-Piteşti, ministrul a precizat că lotul Piteşti-Curtea de Argeş este în contestaţie.
„În licitaţie este şi lotul 4, aşteptăm să se depună ofertele şi loturile 2 şi 3, unde trebuie să facem nişte foraje suplimentare (…). S-au scos forajele suplimentare la licitaţie. Aşteptăm să se depună oferte, ca să lansăm şi secţiunile 2 şi 3 la execuţie şi proiectare”, a spus Răzvan Cuc.
Ministrul speră ca pentru loturile 1 şi 4 să se semneze anul acesta şi să fie lansate loturile 2 şi 3, unde, dacă se prezintă firme care doresc să lucreze la acest proiect, e posibil să fie şi aici semnate contractele anul acesta.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Inutil. Atât timp cât la zona blocurilor vin diverși din te miri ce părți ale județului cu mașinile personale sau…
Dacă zici că nu este in regula, de ce își face reclama??? Să vină să l caute? Eu cred că…
Adina Bota numele din certificatul de naștere al soțului Andreei Esca este Alexandre Eram.
Dragomir…
Probabil traficul va fi menținut pe toată durata lucrărilor doar pentru posesorii mașinilor noi de la tesla , altfel cum…













Lasă un răspuns