Fostul președinte al României Traian Băsescu critică decizia liderilor europeni de a nu înainta niciun candidat pentru o funcție de conducere în cadrul Uniunii Europene pentru viitorul mandat. „Ce frumos suna Declaraţia de la Sibiu! Macron şi Merkel, folosindu-l ca paravan pe Donald Tusk, au reuşit să scoată Estul Uniunii Europene în afara Uniunii Europene”, a reacționat acesta după ce de la Bruxelles au fost făcute publice nominalizările pentru șefia Consiliului UE, Comisiei Europene etc.
„După ce în penultima legislatură funcţia de Preşedinte al Parlamentului European a fost deţinută timp de doi ani şi jumătate de polonezul Buzek, iar Donald Tusk, alt polonez, deţine funcţia de Preşedinte al Consiliului European, azi, când se discută noua listă de funcţii cheie în UE pentru următorii 5 ani, niciun Est European nu se mai află în cărţi.
După ce Vechea Europă s-a izolat de estici în Zona Euro, stabilindu-şi buget separat de estici, azi, Franţa şi Germania izolează estul Uniunii Europene şi prin respingerea oricărei nominalizări de est european pentru funcţiile de conducere a Uniunii Europene”, scrie Băsescu pe pagina sa de Facebook.
Amintim că marți, 2 iulie, la Bruxelles, actualul președinte al Consiliului UE, Donald Tusk, a anunțat că Ursula von der Leyen a fost propusă oficial pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, iar Charles Michel – pentru funcţia de preşedinte al Consiliului European. De asemenea, Christine Lagarde, actuala șefă a FMI, a fost nominalizată pentru conducerea Băncii Centrale Europene, iar Josep Borrell Fontelles, actual ministru spaniol de Externe, a fost nominalizat pentru funcția de Înalt Însărcinat pentru Afaceri Europene și Politica de Securitate, funcție deținută până acum de Federica Mogherini.
În postarea sa, Traian Băsescu critică unele dintre candidaturi: „Printre nou nominalizaţi se află mediocrităţi politice precum premierul belgian Charles Michel sau tăcutul ministru al apărării german Ursula von der Leyen, greu de imaginat că ar putea fi aleşi într-o ţară estică măcar şi ca primari într-o comună micuţă”.
Fostul președinte român crede că UE avea nevoie mai mult ca oricând de solidaritate şi politicieni care să accelereze procesele de integrare și că „Merkel şi Macron trag o linie groasă între Vechea Europă şi Estul Uniunii Europene”.
„Dincolo de ce se vede, vom avea şi o soluţie ascunsă, extrem de toxică în interiorul Comisiei Europene. Este vorba despre Frans Timmermans, un adversar neîmpăcat al ţărilor din Estul UE, susţinut de Macron şi de Mark Rutte – premierul Olandez – pentru funcţia de Preşedinte al Comisiei Europene. Doar opoziţia fermă a grupului PPE a făcut imposibilă această nominalizare. Va fi numită insipida Ursula von der Leyen ca preşedintă iar Timmermans va fi prim vice preşedinte al Comisiei Europene care prin atribuţiunile delegate va fi de fapt adevăratul Preşedinte al Comisiei Europene .
Oare se mai poate face ceva pentru relansarea construcţiei europene lărgite şi egale?
Să sperăm că da, cu condiţia reacţiei solidare a Estului Uniunii Europene. Nu noi ne-am separat, ci ei cei vechi ne-au izolat.
Şi când mă gândesc ce frumos suna Declaraţia de la Sibiu!”, mai scrie Băsescu.
În Declarația de la Sibiu se menționa, printre altele: „Ne reafirmăm convingerea că, uniți, suntem mai puternici în această lume tot mai neliniștită și care prezintă tot mai multe provocări. Recunoaștem că avem responsabilitatea, ca lideri, de a face Uniunea noastră mai puternică și de a ne crea un viitor mai bun, recunoscând totodată perspectiva europeană a altor state europene”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
7 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Ce merite inexistente bai sud ?…Daca nu era Iohannis sa dea un exemplu in Romania asta de kk, toata saracita si ruinata de psd….daca nu era aici sa dea un exemplu ca se poate, refacand un oras, scotantu-l din mizerie, atunci nici Romania nu mai era pana azi.
Refacerea si ridicarea Sibiului a fost o inspiratie pentru toata tara, ca de-aia a ajuns presedinte.-
Cat a fost Johanis primar Sibiul era nestemata tarii! Problemele au inceput dupa ce a plecat la Bucuresti,ca au ramas lichelele pnliste si au facut praf orasul in 4 ani. Culmea culmilor e ca acum tot dezastrul il pun in carca fdgr,ii impacheteaza si ii trimit acasa ca sa apuce ei conducerea Sibiului intru totul!
-
-
-
S-a dus si asta la Bruxelles… ultimul terminat sa cheltuie bani degeaba pe-acolo…mii de euro pe luna, pentru a nu face nimic !!! Din cauza lui s-a inrosti harta iar acum am ajuns iar in 1997.
Ar trebui continuate si dosarele lui…ale aco flota, cu etc. Sa fie scos si arestat direct de la Bruxelles, ca nu e mare diferenta intre asta si Dragnea, oricum.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Inutil. Atât timp cât la zona blocurilor vin diverși din te miri ce părți ale județului cu mașinile personale sau…
Dacă zici că nu este in regula, de ce își face reclama??? Să vină să l caute? Eu cred că…
Adina Bota numele din certificatul de naștere al soțului Andreei Esca este Alexandre Eram.
Dragomir…
Probabil traficul va fi menținut pe toată durata lucrărilor doar pentru posesorii mașinilor noi de la tesla , altfel cum…













Lasă un răspuns