Luni,
18.08.2025
Ploi Scurte
Acum
16°C

„Rebeli cu o cauză” – Tu ce-ai fi făcut în acel moment?

„Rebeli cu o cauză” – Tu ce-ai fi făcut în acel moment?

Documentarul „Rebeli cu o cauză” are la bază evenimentele Revoluției din 1989 dintr-un sat de lângă Timișoara, Sânpetru Mare. Fotograful Dobrivoie Kerpenisan, născut în acest sat, pornește la un set de fotografii de la manifestația sătenilor împotriva lui Ceaușescu. Dobrivoie pleacă cu un album foto prin sat și le arată revoluționarilor pozele cu ei, acest moment trezește amintirea curajului și emoția puternică a momentului.

Evenimentele din Sânpetru Mare au pornit pe data de 18 decembrie 1989 când „Adriana” – de fapt Ioana Lazăr se întoarce din Timișoara, unde manifestațiile împotriva dictatorului au pornit. Aceasta se întoarce în sat după ce a participat în Timișoara cu scandări, după gălăgia infernală de pe străzi ajunge în satul liniștit. Frustrarea a determinat-o să agite oamenii, în Timișoara se murea, iar aici nimeni nu mișca un băț. De aici firul cronologic se reface din amintirile oamenilor.

Un bărbat povestește evenimentele zilei. Avea 12 ani și mama lui îl trimisese la coadă să aștepte rația de zahăr. În timp ce aștepta, Adriana Lazăr și-a făcut apariția și le-a explicat oamenilor ce se întâmplă în Timișoara, au pornit toți în marș. Au scris pe pânze „Jos Ceaușescu”, acestea erau în mâinile copiilor în fruntea mulțimi. Au pornit pe străzi, au invadat secția de poliție, școala, biblioteca și au distrus pozele dictatorului. „Îmi doresc ca românii să rămână aici”.

Un alt bărbat mărturisește că era în drum spre brutărie, a văzut că oamenii strigă și s-a alăturat, dar nu știa de ce. Acum stă pe o canapea și îi arată unui copil fotografiile, iar puștiul îl întrebă dacă îi era frică. „Nu, nu îmi era frică pentru că nu știam nimic”, răspunde bărbatul cuprins de fotografie.

rebeli

Mărturiile oamenilor sunt cutremurătoare pentru că majoritatea nu știu ce se întâmplă, iar cei care știu erau în față și ghidau mulțimea. Nu le era frică de nimic, nu mai aveau ce să piardă și își doreau să fie alături de timișoreni. I-au plâns pe cei care au murit și au riscat totul, majoritatea pentru nimic, fiind mai săraci acum decât înainte. „Ne-am dorit să vedem lumea”, spune una dintre revoluționare.

Au luptat pentru copii lor, pentru mai bine. „Nu aveam știri adevărate, mă gândeam la copii mei, să nu ajungă și ei să bată palmele pentru Ceaușescu. Nu mi-a fost frică, ce mai puteau să ne facă”, mărturisește unul dintre înaintași.

Documentarul merge pe o topică simplă, ușor de înțeles care se bazează pe emoția revoluționarilor anonimi. Emoție transmisă prin fiecare gest, emoția revederi cu sinele puternic. „Rebeli cu o cauză” este un documentar despre oameni care au rămas nevăzuți, dar au luptat cu tot sufletul, pentru noi, pentru dreptul la exprimare.

Filmul a avut premiera mondială în cadrul ASTRA Film Festival în 18 octombrie, de la ora 18:00 la Sala Thalia. Dar poate fi văzut sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 15:00 la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu în Sala Mică. La final va fi un Q&A cu Dobrivoie Kerpenisan.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

revolutionar fara certificat

Acum 5 ani

Si la Sibiu s-au facut multe! In dimineata zilei de 21 decembrie s-a iesit in strada! In 22 de cembrie la fel. Au murit oameni nevinovati, iar altii si-au cladit cariere si averi pe mormintele lor!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus