La fel cum nici întregul nou complex comercial nu are autorizație de funcționare, nici restaurantele, fast-food-urile și cafenelele deschise aici de săptămâna trecută nu au astfel de documente. Proprietarii localurilor se bazează pe faptul că – cel puțin – au depus cererile pentru aceste acorduri, pe când reprezentanții Primăriei arată că din dosarele depuse până acum niciunul nu este complet.
Deschis cu mare fast în cursul săptămânii trecute, cel mai nou centru comercial din această parte a țării adăpostește unități de alimentație publică care nu au, deocamdată, un acord de funcționare emis de către Primăria municipiului Sibiu. Cu toate că sunt deschise și funcționale, majoritatea restaurantelor nu au acordul de funcționare la vedere: City Burger, Spartan, Chopstix, Shanghai, Salad Box, Burger House, Starbucks, Noodle Pack sau Mesopotamia sunt doar câteva dintre exemple.
Cu număr de ordine
Turnul Sfatului a solicitat un punct de vedere reprezentanților restaurantelor în discuție. O parte dintre cei care au răspuns arată că au depus actele la primărie, dar așteaptă autorizațiile, iar în acest moment funcționează pe baza numărului de ordine primit la depunerea actelor. Alții spun că așteaptă vizitele de Direcția de Sănătate Publică (DSP) și de la Direcția Sanitar-Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor din Sibiu (DSVSA). Aceste inspecții au fost amânate, mai arată proprietarii de restaurante, pentru că miercuri noaptea (adică în preziua inaugurării) încă se lucra la Promenada Mall. „Cei de la DSP și DSVSA nu vor să vadă un șantier, totul trebuia să fie gata, până la cel mai mic detaliu. De exemplu, noi am avut voie să intrăm să amenajăm doar cu 15 zile înainte de deschidere, am muncit mult să pregătim totul, am muncit zi și noapte. Am depus actele, iar cei de la Primăria Municipiului Sibiu ne-au spus că actele sunt complete. Acum așteptăm, termenul maxim este de 30 de zile”, explică Alexandru Limbean, reprezentant al restaurantului City Burger.
Angajații Meat Inc. au detaliat o poveste similară: bucătăriile au nevoie de verificare, dar miercuri se lucra încă la mall și din acest motiv a fost imposibilă o vizită oficială. „Sunt toate actele depuse, dar până nu vine DSP-ul și DSV-ul să verifice nu ai cum să ai autorizație. Trebuie să urmăm niște pași”, spune un reprezentat al restaurantului Meat Inc.
Reprezentații restaurantul Shanghai, venit din Cluj-Napoca, spun că au depus actele la Primărie și așteaptă autorizația. „Primăria ne-a spus că o să primim actele în termen de 30 de zile și că între timp putem funcționa cu numărul de ordine pe care l-am primit la depunerea actelor”, declară Marius Oltean, unul dintre asociații restaurantului.
Reprezentații Mesopotamia au oferit același răspuns. „Autorizația de la primărie se obține pe baza autorizației de la DSV și DSP, iar DSV și DSP dau autorizațiile după deschiderea restaurantului, deci nu aveam cum să obținem autorizația mai repede. Suntem în curs de autorizare, actele sunt depuse la DSV și DSP, iar momentan așteptăm”, transmit reprezentații departamentului de marketing al restaurantului.
Dosare incomplete
Reprezentații Primăriei Sibiu confirmă faptul că mai multe restaurante au depus dosarele la Serviciul Autorizare și Control, dar acestea ar fi incomplete și din acest motiv locațiile nu pot primi un acord de funcționare.
„Serviciul Autorizare și Control a primit până în prezent nouă dosare depuse de către proprietarii de restaurante, cafenele și baruri din mall. Aceste dosare nu sunt complete, lipsind diverse documente. Serviciul menționat din cadrul Primăriei Sibiu i-a notificat sau urmează să îi notifice pe acești agenți economici cu privire la completările care trebuie aduse în vederea obținerii avizului de funcționare”, a declarat Mirela Gligor, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Sibiu.
Potrivit legislației în vigoare (Ordonanța 99/2000, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă), agenții economici care nu au acord de funcționare sunt amendați și li se suspendă activitatea până la data autorizării.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
15 răspunsuri
-
Sa inteleg ca se vor inchide magazinele cu probleme, institutiile statului nu inchid ochii. Au fost situatii cand au inchis firme pentru 5 lei in plus in casa. Aici vorbim de lucruri mai grave. Chiar exista statul paralel !!!! Astazi sau maine se pune lacatul pe usa acolo cu probleme. Hai miscativa de pe scaune.
-
Doamne fereste de un incendiu în subsol la vreo masina sau ceva ca ard toate ca si cartofii în cuptor.Plus cu sute sau mii de oameni deasupra.Cum să nu ai autorizație de la pompieri pentru asa colos! Dupa o luna de la comemorarea de la Colectiv se deschide asa ceva fara autorizatie de la pompieri! De neimaginat si totusi se întâmplă real in Sibiu.
-
Haideti sa va povestesc o speta…De cum am auzit ca nu exista autorizatie ISU mi-am propus si promis sa nu intru in aceasta cladire. Toate bune si frumoase pana cand primesc mesaj sa ma prezint dupa coletul comandat de la Emag. Si surpriza…sediul punctului de lucru nu mai este vis-a-vis de mall-ul din Selimbar ci pe strada Lector in incinta noului mall. Ce sa fac in acest caz? Ca ma tot gandesc de vreo 3 zile si-mi da cu rest…
-
Daca ar fi decurs totul normal nu vorbeam de Romania! Daca este romanesc, pai romanesc autentic si veritabil sa fie! Este normal ca in tara asta sa se procedeze asa. Cartiere intregi se dau in folosinta, fara sa fie de fapt terminate, fara strazi asfaltate, fara trotuare, unele chiar fara utilitati; strazi/ autostrazi inaugurate fara sa fie terminate – de ce sa iasa Mall-ul din tipar si sa fie totul in regula? Ultimul sa stinga lumina – sau … daca nu are chef, s-o lase aprinsa! Las´ ca merge si asa!!!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Haideti sa ne gandim cum am putea sa il punem pe domnul Orban Viktor presedinte in locul acestuia. Se poate…
nu stiu nici un sibian localnic din urbea noastra care sa fi lasat un leu acolo. despre ce vorbim? ah,…
stiu oameni care sunt dati afara de acolo, pentru ca restructurari. interesanta abordare la eludarea legilor bunului simt, a omeniei…
Constantinescu a fost singurul presedinte roman ce nu si-a mai dorit toate mandatele datorita afacerii ,,tigareta” care a aruncat PNTCD…
Fiecare echipă are poartă mică o repriză….Unde i furtul major?













Lasă un răspuns