Sibiul are anul acesta șase nominalizați la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială. În urmă cu două zile s-a dat startul pentru ca nominalizații acestei gale să poată fi votați on line, pe site-ul evenimentului. Votul se va încheia pe 24 februarie la ora 00:00. Anul acesta sunt peste 400 de nominalizați din toate județele țării, iar gala propriu-zisă va avea loc la jumătatea lunii martie.
Cinci asistenți sociali și un jurnalist apar pe lista de nominalizați a Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială. Aceștia sunt Monika Brandsch și Camelia Deac, nominalizate la premiul pentru Asistentul social din domeniul protecţiei copilului, Elena Ancuța Fântână, nominalizată pentru premiul Asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi, Mihaela Aurealia (Hageanu) Achim, nominalizată pentru premiul Asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare, Gabriela Răduleț, pentru Premiul Asistentul Social al anului și Daniel Dăbăcan, nominalizat pentru premiul pentru jurnalism. De asemenea, pentru Premiul instituția anului a fost nominalizat Centrul de Integrare pentru Terapie Ocupațională Mediaș. Toți nominalizații pot fi votați on-line pe site-ul dedicat Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială (gala.cnasr.ro, secțiunea „Vot 2020”) până pe data de 24 februarie, ora 00:00.
Anul acesta Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială a ajuns la cea de-a VII-a ediție și se va desfășura în 17 martie, la Ateneul Român. Evenimentul este organizat de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Asistenţei Sociale. Premiile celor 18 secțiuni ale galei vor fi prezentate de Andreea Marin, Ambasadorul Excelenţei în Asistenţă Socială. De asemenea, Loredana & Agurida Band vor fi prezenți pentru un show inedit după cum anunță organizatorii. Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială este singurul eveniment național ce recompensează performanța celor care lucrează în acest domeniu, ca parte a unei campanii prin care se urmărește punerea în valoare a profesiei de asistent social. Evenimentul reunește cu acest scop asistenți sociali, reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, politicieni precum si jurnaliști implicați în campanii sociale la nivel central și local. Anul acesta sunt 453 de nominalizați.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Zilei Mondiale , Asistenţă Socială , Colegiul Național Pedagogic , Andreea Marin , Galatasaray Istanbul , Galei Naționale , Ateneul Român , Terapie Ocupațională Mediaș , Asistenţilor Sociali , Asistenței Sociale , Daniel Dăbăcan , Gala Naţională , Agurida Band , Ambasadorul Excelenței , Camelia Deac , Elena Ancuța Fântână , Mihaela Aurealia , Monika Brandsch , nominalizati , Gabriela Răduleț , Premiul Asistentul Social
Vizualizari: 1942
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Armata cu ciocolata la dos
Acum 11 ore
Contra
Acum 11 ore
Gigi
Acum 11 ore
Prestanta
Acum 12 ore
Ron