Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Coliziune frontală între două autoturisme, pe DN14. Trei persoane au fost rănite

Cristina Bălău
0
accident-dn14-kigy

O șoferiță a provocat un accident pe DN14, după ce a pierdut controlul direcției de deplasare într-o curbă periculoasă și a intrat pe contrasens. Trei persoane au fost transportate la spital.

Publicitate
Publicitate

Potrivit polițiștilor sibieni, accidentul s-a petrecut între Copșa Mică și Târnava. Într-o curbă periculoasă la dreapta, spre Sibiu, șoferița a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism condus regulamentar dinspre Sibiu. În zonă se circula alternativ, transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Publicitate

Trei persoane au fost rănite în urma accidentului, respectiv șoferița care a provocat accidentul, pasagerul din același autoturism și șoferul care conducea regulamentar. La fața locului au intervenit un echipaj SMURD și un echipaj de descarcerare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și un echipaj al Ambulanței Sibiu. A fost nevoie de descarcerarea unui bărbat de aproximativ 29 de ani, conștient cu traumatism cranio-celebral și cranio-facial, transmite slt. Alina Voina, din partea ISU Sibiu.

1accident dn14accident dn 14 1

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate