Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Om de afaceri acuzat că subînchiriază apartamente în Sibiu pentru prostituție

Ștefan Dobre
9
valentin-teleman-iq4h

Un om de afaceri din zona Iașiului este acuzat că închiriază apartamente în Sibiu, păcălind proprietarii asupra scopului, apoi dând locuințele în folosință pentru prostituție.

Publicitate
Publicitate

Sibianul M. P. (care preferă să nu-i fie publicat numele complet de teama unor posibile repercusiuni) are un apartament la periferia Sibiului. În vară a fost contactat de un domn care s-a prezentat drept om de afaceri, pe nume Valentin Teleman, interesat să închirieze apartamentul.

„A venit îmbrăcat bine, cu o mașină frumoasă, am presupus că este un om serios și că are ceva afaceri în Sibiu, deși el este din zona Iașiului. Am făcut contract, l-am înregistrat cum este legal, iar după vreo două săptămâni au început să mă sune vecinii: Că vin tot felul de femei dubioase în apartamentul meu, că se aude gălăgie noaptea și deranjează, că ar fi folosit pentru prostituție… Când m-am dus să văd am găsit pagube, arsură cu țigara, clar nu se întâmpla acolo ce vorbisem eu cu chiriașul. Când l-am contactat să-l întreb a devenit recalcitrant, am avut numai probleme cu el. Pe urmă am auzit prin oraș că nu aș fi singurul pățit și ce-am găsit pe internet despre el m-am îngrozit. Se pare că este un țepar celebru în Moldova care numai cu asta se ocupă”, spune sibianul pățit.

Bărbatul nu a lăsat lucrurile să treacă neobservate și a depus la Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu două plângeri pe numele lui Teleman.

La solicitarea reporterului Turnul Sfatului, reprezentanții IPJ Sibiu au confirmat deschiderea a două dosare penale pe numele lui Teleman Valentin.

„Sesizările la care faceți referire fac obiectul a două dosare penale instrumentate de către polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu” – arată conducerea IPJ Sibiu.

Reporterul Turnul Sfatului a luat legătura cu Valentin Teleman căruia i-a prezentat acuzațiile menționate mai sus, cerându-i un punct de vedere.

Publicitate

„Acuzațiile sunt penibile, probabil că omul are vreo frustrare și nu știe ce să facă, dacă are asemenea acuzații este liber să meargă la poliție așa cum e normal să o facă și civilizat și oricând sunt dispus să dau explicații organelor competente. Mulțumesc pentru interes, însă e ușor să arunci cu noroi. Dacă există vreo problemă cu mine aștept să mă contacteze persoana respectivă pentru a rezolva problema care îl macină de recurge la asemenea gesturi urâte”, a explicat Valentin Teleman.

La o simplă căutare pe internet, numele lui Valentin Teleman apare în mai multe articole din presa din Iași, precum:

„Țeparul din centrul Iașului a fost prins! După ce a păcălit zeci de proprietari de apartamente, a fost agățat de bănci. Sumele sunt importante” – bzi.ro

”ALPHA BANK a cerut insolvența SMART REZ INVESTMENT. Patronul țepar Valentin Teleman mai are la dispoziție cel puțin 3 firme” – supervizor.ro

În unele articole, problemele semnalate sunt foarte asemănătoare cu ceea ce s-a întâmplat la Sibiu. Spre exemplu, în august 2019, proprietara unui apartament din Iași l-a dat în judecată pe Teleman în încercarea de a recupera suma de 17.000 lei, însemnând chiriile și facturile la utilități.

„Adevărata față a pârâtului, precum și îndeletnicirile acestuia, eu le-am aflat începând cu luna septembrie 2018, când a început să nu-mi mai plătească chiria și să mă amâne, respectiv în ianuarie 2019, când am aflat că, de fapt, apartamentul era subînchiriat în regim hotelier. Am luat pentru prima dată contact cu pârâtul în august 2018, când cea care se ocupase până atunci de apartament a plecat în concediu. Încă de la început, pârâtul nu mi-a comunicat că vrea să subînchirieze apartamentul, lucru cu care nu aș fi fost de acord. Nici la momentul actual nu știu cu exactitate pentru ce anume a fost subînchiriat apartamentul subsemnatei, existând, din punctul meu de vedere, o serie de suspiciuni cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, vizând traficul și exploatarea persoanelor în scop sexual, aspecte pe care le voi detalia cu ocazia depunerii unei plângeri penale”, susține femeia în dosarul cu numărul 22.441/245/2019, înregistrat la Judecătoria Iași și citat de bzi.ro.

Pe portalul instanțelor de judecată, Teleman Valentin figurează cu o lungă listă de procese.

Întrebat de reporterul Turnul Sfatului despre acuzațiile similare din presa ieșeană, Teleman a declarat că majoritatea sunt nemulțumiri personale, fără bază legală.

„Sunt doar câteva nemulțumiri făcute, la fel, de niște persoane care pe cale legală nu aveau dreptate. E simplu, repet, să faci rău cuiva!”, a completat Valentin Teleman.

Sursa foto

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

9 răspunsuri

  1. Avatar Ion Delasat
    Ion Delasat

    Sunt și sibieni care au apartamente închiriate in acest scop. E plin pe la Avantgarden de așa ceva.

    19
    6
  2. Avatar M M
    M M

    Buna ziua, am avut si eu experienta neplacuta de a colabora cu domnul Teleman. Sunt una dintre persoanele pagubite de catre dansul. Platile erau efectuate cu intarziere, banii in contul meu intrau prin transfer de la terte persoane, astfel ca, se poate deduce ca incasarile dansului nu trec prin firma, neplatind taxele catre stat. Am reziliat contractul, insa, domnul nu mai plateste datoria. Am facut si sesizare la Politie si sper ca organele abilitate sa isi faca treaba. Feriti-va de dansul!

    8
    0
  3. Avatar Dănuț Ion
    Dănuț Ion

    Din cate am inteles eu, omul subinchiria apartamentele diversilor cetățeni. Exact ca la hotel. E ca si cum ai acuza hotelul ca se ocupa de proxenetism pt ca prostituatele vin la hotel…ai venit, ai platit camera, e responsabilitatea ta ce faci in ea
    Legat de daunele din apartament, nu ma pot pronunta

    5
    6
  4. Avatar Icsulescu Igrec
    Icsulescu Igrec

    Stii sa mi recomanzi pe vreuna?

    1
    1
  5. Avatar Paganel Roboțel
    Paganel Roboțel
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    3
    6
  6. Avatar Ţepuit
    Ţepuit

    Se tine de escrocherii și în Brașov. Mare grija!

    2
    0
  7. Avatar Alt Tepuit
    Alt Tepuit

    Confirm comentariu de mai sus – a păgubit multe persoane și in Brașov, eu fiind una dintre acestea .. a se evita orice “afacere” cu acest “om de afaceri”

    3
    0
  8. Avatar Claudiu
    Claudiu

    tepar ordinar scapati cat mai repede de orice afacere cu el 7500 lei paguba

    4
    0
  9. Avatar Claus
    Claus

    Politia nu intervine,are cota parte la astfel de afaceri,altfel nu vad cum la rond la Vestem,pe o parte stau ei nestingheriti in parcare,iar dincolo stau muraturile alea smochinite in asteptare de ceva clienti,ba baieti,cum rujul din prejur va duceti ba la alea?Bine din ce am inteles de pe un forum unde posteaza aceste toalete publice,majoritatea clientilor sunt pufosi jos,miros pestilential si odata invitati la dus,cand se sterg,lasa urme de burn out pe prosop…acum mi am raspuns singur,de ce se duc la alea,o femeie normala nu ar „ravni” la asa fecior…oarba dupa voi de magraoni.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate