Sibienii a căror companie construiește un centru comercial pentru Kaufland vizavi de cartierul Arhitecților donează o parte din teren autorităților, pentru amenajarea unui sens giratoriu. La care adaugă și o sumă de 1,6 milioane de lei, care să ajute la construire.
Este vorba de o suprafață de 1.016 mp, aflată la marginea DJ106C, drum care în dreptul cartierului Arhitecților (din Sibiu, până la pârâul Seviș) urmează a intra în lucrări pentru a fi lărgit la patru benzi. Terenul care urmează a fi donat făcea, oricum, parte din culoarul de expropriere pentru lărgirea carosabilului în discuție.
”Construirea sensului giratoriu va afecta și terenul în suprafață de 1016 mp, categoria de folosință – arabil, aflat în proprietatea societății Oasis Green Energy 2 SRL. Sensul giratoriu realizat pe drumul județean va facilita accesul la un centru comercial, ce se va dezvolta pe terenul aflat în proprietatea acestei societăți. De asemenea a fost definit de proiectanți culoarul de expropriere aferent investiției de modernizare a DJ 106C Sibiu – Cisnădie, intre km 1+176 si km 4+350, care include și imobilul ce urmează a fi donat în vederea realizării sensului giratoriu”, se arată într-un raport care însoțește proiectul de hotărâre pentru acceptare a donației de către Consiliul Județean Sibiu.
”Imobilul teren a fost dobândit la prețul de 96.150 de lei (respectiv 20 de euro/mp) în baza contractelor de vânzare autentificate la data de 11 septembrie 2019. De asemenea, arătăm că, în vederea realizării sensului giratoriu și a utilităților (înlocuirea/relocarea acestora) din zona respectivă, oferim o sponsorizare în sumă de 1.600.000 de lei. Contractul de sponsorizare va fi semnat în ziua semnării contractului de donație”, se arată în adresa semnată de sibianul Klaus Reisenauer, administratorul Oasis Green Energy 2, și transmisă Consiliului Județean.
Raportul care însoțește proiectul de hotărâre pentru acceptarea donațiilor nu precizează care este valoarea estimată a sensului giratoriu care trebuie construit. Dar suma oferită drept sponsorizare reprezintă aproximativ 10% din valoarea totală (fără TVA) a întregului contract de proiectare și modernizare a celor trei km din DJ 106C, inclusiv construirea unui nou pod cu patru benzi peste Seviș (15,2 milioane de lei, fără TVA, este valoarea totală a contractului semnat cu cei de la Strabag).
Pe traseul de trei km care urmează a fi modernizat este prevăzută amplasarea unui număr total de două sensuri giratorii.
Giratoriul prevăzut pe DJ106C în documentația urbanistică elaborată pentru viitorul magazin Kaufland
Termene
Reabilitarea și modernizarea DJ 106C este un proiect al cărui termen de finalizare a fost prelungită, recent, pentru a doua oară. Și asta deoarece autoritățile județene nu au reușit deocamdată să exproprieze culoarul necesar modernizării. Noul termen aproximativ pentru finalizarea lucrărilor este septembrie 2021.
În ce privește magazinul Kaufland, care va fi ridicat pe terenul aflat administrativ în municipiul Sibiu, acesta este în faza de documentații, recent fiind supus consultării publice planul de urbanism zonal propus de investitori.
Referitor la planul propus, arhitecții sibieni au avut câteva obiecțiuni.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: kaufland , giratoriu , donatie
Vizualizari: 9195
Ultimele comentarii
Acum 23 minute
Newman
Acum 30 minute
Tony B
Acum 51 minute
Pol-Pot
Acum 1 oră
Clau
Acum 1 oră
Cata nerusinare