Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu are un nou manager interimar după ce Ioan Sebastian Stroia, fostul manager, a fost admis pe funcția de director al Unității de Asistență Medico-Socială Sibiu (căminul de vârstnici de pe strada Azilului). Este vorba despre medicul Ciprian Băcilă, cel care din anul 2014 a ocupat funcția de director medical. Acesta spune că numirea sa este o nouă provocare în carieră și este decis să pornească cel puțin trei dintre cele mai importante proiecte la unității spitalicești.
Ioan Sebastian Stroia, fostul manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu a fost admis pentru postul de director al Unității de Asistență Medico-Socială Sibiu (căminul de vârstnici de pe strada Azilului). Vă reamintim că acesta a fost singurul candidat care a depus un dosar pentru acest post, iar în 29 ianuarie a fost admis cu un punctaj maxim de 85,33 de puncte, după un examen scris la care a obținut 76 de puncte și un interviu la care a obținut 94,66 de puncte. Astfel, din data de 15 februarie, Sebastian Stroia ocupă funcția de manager al Căminului de bătrâni de pe strada Azilului.
În acest context, noul manager interimar al Spitalului de Psihiatrie din Sibiu este fostul director medical al unității spitalicești, medicul Ciprian Băcilă. Acesta a fost propus în funcție de președinta Consiliului Județean Daniela Cîmpean și va ocupa postul timp de șase luni până la organizarea unui concurs. Spune că numirea sa a fost o onoare și este determinat să pornească cel puțin trei dintre cele mai importante proiecte ale instituției: reabilitarea Pavilionului IV, realizarea unui Ambulatoriu de specialitate și deschiderea unui Centru de Neuro-științe la nivelul spitalului.
„A fost o propunere a doamnei președinte a Consiliului Județean care m-a onorat și am considerat-o ca o nouă provocare profesională pentru mine, în sensul că sunt câteva proiecte în spital pe care îmi doresc să le continui. Este vorba despre reabilitarea Pavilionului IV, realizarea Ambulatoriului de Specialitate, ambele fiind proiecte pe fonduri europene, plus deschiderea la nivelul spitalului a unui Centru de Neuro-științe. Îmi doresc mult să încep aceste proiecte foarte importante pentru instituție. Vreau să vă spun că din luna decembrie spitalul de psihiatrie este spital clinic, deci m-am ținut de cuvânt în acest sens. Încă o dată vă spun că sunt onorat de a conduce o instituție care din decembrie are titlul de spital clinic”, a declarat pentru Turnul Sfatului medicul Ciprian Băcilă.
Postul de director medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie din Sibiu este ocupat, în momentul de față de dr. Bogdan Păcală, care a mai deținut, în trecut, această funcție.
Medicul Ciprian Băcilă a ocupat din anul 2014 funcția de director medical al Spitalului de Psihiatrie. Este medic primar psihiatrie și este cadru didactic asociat la Facultatea de Știinte Socio-Umane Sibiu din cadrul Universității „Lucian Blaga”. De asemenea, este șef lucrări la Facultatea de Medicină din cadrul aceleiași universități.
Sursa Foto: Arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: caminul de batrani , strada Azilului , spitalul de psihiatrie , manager , Ciprian Băcilă , Sebastian Stroia ,
Vizualizari: 12285
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Periscop
Acum 3 ore
Excelent +1
Acum 3 ore
Bastiu
Acum 3 ore
Aci Duțu
Acum 4 ore
Emil