Polițiștii sibieni au descoperit ieri, în cadrul controalelor în contextul pandemiei, trei persoane care nu au respectat măsura carantinei. Este vorba despre trei bărbați, în vârstă de 24, 29, respectiv 56 de ani.
Un tânăr de 24 de ani din Vecerd a fost sancționat cu o amendă în valoare de 3.000 de lei, iar bărbatul în vârstă de 56 de ani, din Coveș, a fost sancționat cu amendă în valoare de 5.000 de lei. Totodată, polițiștii locali au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei, unui tânăr în vârstă de 29 de ani, din Coveș. Pentru cei trei bărbați a fost impusă carantina pentru că se întorseseră din străinătate, anunță Prefectura Sibiu.
109 forțe ale poliției județene și poliției locale au desfășurat, în ultimele 24 de ore, acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Au fost verificate 1.402 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 77 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 201 mijloace de transport, din care 13 mijloace de transport în comun.
În urma controalelor, polițiștii sibieni au aplicat 60 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.500 de lei. Dintre acestea, 56 de sancțiuni contravenționale au fost pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și două sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.
Polițiștii locali au verificat 361 de persoane și au aplicat 11 sancțiuni cu avertisment pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.
Jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș. În urma desfășurării activităților de verificare au fost aplicate două avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor dispuse.
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au efectuat zece controale la unități de procesare și vânzare cu amănuntul al produselor alimentare din județul Sibiu. Au fost aplicate trei avertismente.
Puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 949
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Popescu Ion
Acum 1 oră
Sodolescu Raluca
Acum 2 ore
Cibi
Acum 2 ore
Mora
Acum 2 ore
Sibianul comentator