Din 3 aprilie, Mocănița revine pe Valea Hârtibaciului, în fiecare weekend, cu câte două curse pe zi! Acesta este anunțul făcut de reprezentanții Asociației Prietenii Mocăniței, pe pagina lor de socializare. Plecarea se va face din Hosman către Cornățel. Prețul unui bilet este de 25 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii.
Mihai Blotor, președintele Asociației Prietenii Mocăniței spune că pentru început se va folosi locomotiva disel, urmând ca pe viitor, să fie și trasee cu mocănia având locomotiva cu aburi. Este prima oară în acest an când asociația organizează un traseu pentru doritori, iar toți cei implicați sunt entuziasmați și îi așteaptă pe călători cu suprize.
Moconița va pleca de pe peronul din Hosman spre Cornățel în jurul orei 9.30 pentru prima cursă. Călătorii se pot urca în oricare dintre cele două stații. Din Cornățel se va pleca de la 10.30. Cea de-a doua cursă va pleca după amiaza.
Prețul unui bilet este de 25 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii.
Este nevoie de piatră cubică pentru amenajarea unui peron
Reprezentanții Asociației Prietenii Mocăniței se implică pentru a oferi condiții optime pentru toți cei care își doresc să experimenteze traseele mocăniței. În acest sens fac un apel pentru strângere de piatră cubică din recuperări în vederea realizării unui peron în Hosman.
„Vrem să creăm o experiență cât mai plăcută turiștilor la Mocăniță, iar în acest scop am identificat nevoia amenajării unui peron la nivelul podelei vagonului, la Hosman. Pentru a scăpa de noroi și ținând cont de caracterul istoric al trenului, al liniei și al gărilor, am vrea să-l pavăm cu piatră cubică, așa că facem un apel public, dacă are cineva piatră cubică din recuperări, am avea mare nevoie de aproximativ 20mp”, scriu prietenii mocăniței pe pagina de socializare.
Cine poate ajuta în acest sens poate lua legătura cu reprezentanții asociației trimițând un mesaj pe pagina lor de facebook.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: revine mocanita , prietenii mocaitei , călători , cornatel , Valea Hartibaciului , mocanita , Hosman
Vizualizari: 11041
 
					
 
											
 
																													 
																													 
																													 
																													 
																													 
																													 
																													 
																													 
																											 
																											 
																											 
																											 
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Gelu
Acum 2 ore
Lucian
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Poze, poze, poze -vedetisme si sefii
Acum 3 ore
Emil