Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu au deschis în primele patru luni ale acestui an trei dosare penale pentru ultraj contra bunelor moravuri. Asta în condițiile în care pe tot parcursul anului 2020 au fost deschise doar două astfel de dosare.
Cele trei dosare noi deschise de polițiștii sibieni vin în contextul în care în ultimele luni s-au înmulțit în oraș cazuri de expunere indecentă în locuri publice sau în apropierea locurilor de joacă pentru copii.
Reamintim că un bărbat a fost surprins la începutul acestei luni când se masturba lângă un loc de joacă, la marginea Sibiului. Deși cazul a fost filmat, iar proprietarul mașinii în care se afla a fost identificat de polițiști, autorul este în continuare căutat de anchetatori.
Doar o zi mai târziu, în data de 6 aprilie, Poliția Locală Sibiu a prins un bărbat acuzat că se autosatisfăcea în diverse locuri publice din parcul Sub Arini. În vârstă de 36 de ani, din Rășinari, acesta a fost adus la sediul Poliției Municipiului Sibiu.
O săptămână mai târziu, Poliția Locală Sibiu a prins încă doi bărbați acuzați de obscenități în preajma locurilor de joacă din Sibiu. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 34 de ani și unul în vârstă de 49 de ani. Primul a fost prins aproape de Grădina Zoologică, într-un moment în care aceasta era plină de copii, în vreme ce al doilea a fost depistat chiar lângă un loc de joacă de pe Calea Poplăcii. Ambii au fost predați Inspectoratului Județean de Poliție pentru cercetare, deschizându-se dosare penale.
Conform legii, aceștia riscă închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: indecent , expunere , masturbare , obscen
Vizualizari: 1609
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Q
Acum 8 ore
Newman
Acum 9 ore
Ron
Acum 10 ore
Eu
Acum 10 ore
Emil