Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Administrație la mișto

În perioada în care bugetul județului era declarat adoptat de majoritatea absolută pe care liberalii o controlează în Consiliul Județean, cu toate că regulile legale nu au mai fost respectate, Daniela Cîmpean anunța demararea lucrărilor de refacere a 200 de metri de drum județean. 100 de metri pe la Tilișca și 100 de metri pe la Șeica Mică. 

Asta după ce cele două porțiuni de câte 100 de metri de drum județean afectat de calamități au mai făcut subiect de știri și la semnarea contractelor de proiectare și execuție și la atragerea de fonduri guvernamentale. E adevărat, e vorba de consolidări mai complexe – cu totul se investesc 2,6 milioane de lei, cu tot cu TVA. Dar, totuși, e vorba de 200 de metri de drumuri (detalii aici).

Câteva zile mai apoi, aceeași președintă de Consiliu Județean Sibiu livrează știrea ”unui nou pas pentru Mocăniță”. Practic, este vorba de îndepărtarea câtorva metri de asfalt care astupau la trecerea la nivel înspre Cornățel linia de cale ferată îngustă părăsită dintre Sibiu și Agnita. Lucrare realizată de Drumuri și Poduri, societatea Consiliului Județean Sibiu, care – cu această ocazie – a așternut un strat nou de asfalt pe câțiva metri din zona respectivei treceri la nivel.

Cei 200 de metri și bucățile de asfalt îndepărtate la Cornățel sunt, totuși, acțiuni ale administrației populată de sute de funcționari și aleși. Cum pot fi, în cele din urmă, definite și anunțurile celeilalte mari administrații din județ, cea a municipiului Sibiu. Orașul cu un excedent bugetar generos de foarte mulți ani a luat decizia – la inițiativa consilierilor locali – de a amenaja parcuri pentru câini. Precum într-o perioadă de precampanie electorală, sub presiunea consilierilor locali de la USR PLUS (care au anunțat și ei un proiect de hotărâre în acest sens), aleșii de la PNL și FDGR au promovat ei un astfel de proiect. Doar că nu e atât de simplu, le-au arătat funcționarii Primăriei, în care se discută de trei ani despre amenajarea de astfel de parcuri. Îngrădirea unor spații verzi și amplasarea unor porți duble astfel încât patrupedele să nu scape neînsoțite este descrisă sub forma unui demers juridico-administrativ cel puțin de amploarea ridicării unei salbe de noi școli (detalii aici). 

Și tot o acțiune administrativă poate fi considerată și hotărârea de săptămâna trecută, când inclusiv cei doi viceprimari care conduc Sibiul au semnat un proiect de amplasare a unei țevi peste Cibin, care să oprească mizeriile care plutesc pe apă. Hotărâre la care, iarăși, funcționarii Primăriei condusă de Astrid Fodor și cei doi viceprimari arată că lucrurile nu sunt simple. Că e nevoie de consultări cu cei de la Ape, că e poveste de purtat și cu cei de la Mediu, că legi și alte socoteli. Că investiția de vreo 80.000 de euro (cu atât a fost amplasat un astfel de sistem peste Someșul Mic) va mai dura, cu alte cuvinte (detalii aici).

Sunt doar câteva exemple recente despre ceea ce livrează aleșii celor mai mari administrații din acest județ. Povești frumos împachetate pentru un ”Sibiu european”. Atât de european, încât nu doar că se împiedică în amenajarea unor parcuri de câini care la Alba-Iulia ori Cluj-Napoca – pentru a alege doar două exemple din imediata apropiere – există de patru ani, dar face eveniment mediatic și administrativ inclusiv din demararea inițiativei de amplasare într-un oarecare viitor a unei țevi peste Cibin ori din înlocuirea câtorva metri pătrați de asfalt. Aflați parcă într-o continuă campanie electorală, în care impresia este cel mai importată lucru, aleșii sibienilor nu sesisează lipsa de conținut a demersurilor cu care țin să fie permanent în față.

Marile proiecte ale județului și ale celui mai mare municipiu rămân tot doar cele de așternere de asfalt pentru mașini. Marile inițiative care fac diferența în ceea ce privește calitatea vieții în comunitatea sibienilor petrec ani în șir în faza de documentații, se rătăcesc prin licitații ori se îneacă dacă, la licitația de execuție, nu participă un constructor serios.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Ion

Acum 2 ani

Ar trebui să scrieți mai des despre neputința acestor personaje care conduc destinele orașului și județului și stau cu curul și toată incompetenta lor pe banii sibieni lor. Exemple sunt cu sutele și se găsesc zilnic la tot pasul.
Raspunde

BON

Acum 2 ani

Aştept cu nerăbdare să citesc un nou articol despre minunatul Spital Judeţean de Urgenţă (cu laudele aleşilor). Chiar ieri am trecut prin zonă şi după ce ani la rându s-au bătut pentru un teren "adecvat", cu un proiect de cca. 1300 de paturi, au ajuns să se laude cu terenul stabilit pentru un spita de doar cca. 600 de paturi (judeţean!?) şi am constatat că încă n-au fost în stare nici măcar să bată 4 ţăruşi care să delimiteze cele 4 colţuri ale amprentei la sol a viitorului spital. Au pus doar o pancartă mare cu poza proiectului, şi atât... Apoi tot ieri am fost la Topârcea şi acel drum pentru care duamna Daniela Câmpean promitea anul trecu înainte de alegerile locale că va fi terminat până la sfârşitul lui octombrie 2020, în prezent drumul este gata doar în proporţie de 70% (cu îngăduinţă). RUŞINE!!!
Raspunde

John doe

Acum 2 ani

penelache+forumache=ciuma galbena

Raspunde

Che

Acum 2 ani

Traiene ești pe val ! Chiar și primăvara

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus