Un bărbat din Copșa Mică a fost sancționat ieri cu 5.000 de lei, după ce autoritățile l-au depistat în afara domiciliului, deși se afla în carantină. Nu este singurul. Alte patru persoane au fost de asemenea sancționate, dar cu amenzi mai mici, pentru aceeași abatere.
86 de polițiști au desfășurat ieri acțiuni de verificare cu efective mărite în filtre rutiere, zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Astfel, au fost verificate 975 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 71 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 210 mijloace de transport, din care 8 mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.500 de lei. Dintre acestea, cinci au fost aplicate unor persoane care nu au respectat carantina, după cum urmează: o tânără în vârstă de 19 ani, domiciliată în Hosman și un tânăr de 25 de ani, din Ghijasa de Jos au fost sancționați cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare, doi bărbați în vârstă de 24, respectiv 31 de ani, ambii domiciliați în localitatea Ruja, au fost sancționați cu amendă în valoare de 2.000 de lei fiecare, iar un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Copșa Mică, a fost sancționat cu amendă în valoare de 5.000 de lei;
Totodată, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.
Puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3801


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Mesterul dupe net
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Sibian
Acum 4 ore
Lucrul bine facut - NOT
Acum 4 ore
Asdfasdf