Un sibian a fost amenințat cu un pistol în trafic, după ce a claxonat un șofer care nu și-a păstrat banda de mers. Întâmplarea a avut loc în această după amiază, după cum povestește șoferul agresat.

„Urcam pe strada Alba Iulia. Un conducător auto nu și- a păstrat banda de mers, l-am claxonat, a venit după mine în trombă, a pus frână, a blocat strada și a scos pistolul la mine. Am sunat la poliție, poliția a spus că nu are ce să îi facă pentru că trebuie să merg să depun plângere în scris. M-am dus după el, le-am spus să trimită un echipaj și mi-au zis că nu se poate. Le-am spus că este imposibil așa ceva, că sunt în centrul Sibiului, bărbatul a oprit pe Strada Faurului, la numărul 1”.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu confirmă apelul bărbatului la 112 și refuzul acestuia de a se prezenta la sediu pentru a depune plângere.
„În cursul acestei zile, în jurul orei 14,30, prin apel 112, un conducător auto a sesizat faptul că, pe fondul unui conflict în trafic, în timp ce se afla pe strada Morilor din municipiul Sibiu, ar fi fost amenințat de un alt șofer cu un obiect ce părea a fi un pistol.
Apelantul a fost îndrumat de polițiști să nu răspundă provocărilor celuilalt conducător auto, să nu se angajeze în urmărirea acestuia și să evite orice contact cu persoana în cauză în vederea evitării escaladării conflictului care ar fi putut degenera astfel în acte de violență cu risc asupra vieții și bunurilor, atât ale celor doi șoferi implicați direct în conflict, cât și ale celorlalți participanți la trafic.
De asemenea, apelantul a fost îndrumat să se prezinte la sediul Poliției Municipiului Sibiu pentru a depune o plângere prin care să ofere toate detaliile referitoare la cele sesizate și să pună la dispoziția polițiștilor materialele probatorii pe care a afirmat că le deține”, transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Polițiștii sibieni au declanșat verificări în vederea identificării persoanelor implicate, stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor legale în consecință.
„În ciuda refuzului exprimat de apelant vizavi de recomandarea de a se prezenta la sediul subunității, polițiștii sibieni au declanșat verificări în vederea identificării persoanelor implicate, stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor legale în consecință”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
21 de răspunsuri
-
-
Ce sa intelegi, frate? Militia este ocupata sa dea amenzi pentru nepurtarea mastii. Trebuie sa mearga sa intre in casele oamenilor care fac chef si sa le dea amenda. Asta este ocupatia militiei. Vine Garcea, scrie amenda si gata, isi ia sporul pentru salvarea omenirii de la pandemie.
Greseala este a celui care a sunat. Nu trebuia sa spuna ca este amenintat cu pistolul. Trebuia sa spuna ca l-a vazut pe unul fara masca. Imediat veneau sa il amendeze pe vinovat. Oamenii astia, ar trebui sa invete tactica de comunicare cu organele…
-
-
te umfla rasul cand auzi cat de ingramaditi la minte sunt tablagii aia …ba netotilor …voi nu ati inteles ca e unul care se plimba cu pistolul la el prin oras !? ca nu se stie daca e tot la cap , daca arma e de jucarie , daca are de gand sa intre intr-un magazin si sa traga la intamplare !? ei vor …plangere scrisa…ce sa si faci ? doar la traficantii de patrunjel se intervine…
-
-
-
Poi normal ca l-au chemat la sediu pe reclamant. Asa scapa smecherul si politia o sa faca efortul minim posibil. Dupa inregistrarea plangerii o sa o solutioneze rapid prin neidentificarea autorului. Mai conta ca avea un postol, era de jucarie domne… ce, doar nu suntem in America sa avem pistoale si bombe adevarate
-
Daca a scos pistolul și i-a tăiat calea blocând deplasarea celuilalt participant la trafic, ptr un simplu claxon, respectivul nu e ok „la mansarda”.
Și deținerea permisului de conducere de către persoana in cauza, e o amenințare serioasă pentru participanții la a trafic . Va scoate pistolul și la alt claxon…. acum a prins curaj când vede că autoritățile nu îi fac nimic…..
Individul ar trebui identificat și trimis la un test psihologic. -
politia Sibiu e un organism corupt care este mana in mana cu acesti traficant de pufuleti care ameninta cu pistolul in trafic. Cum sa trimita un echipaj cand personajul in cauza este cunoscut ca informator al lor adica il stie toata zona 9 mai si Lazaretul. E mana dreapta a celor de la rutiera si samsar de masini. Omul in cauza sterge serii la masini si se vand in targ la Obor! si rectifica telefoane furate de la turisti din Piata Mare
-
Ca cetatean ce platesc taxe in acest oras si in aceasta tara am si eu dreptul sa fiu protejat si in siguranta nu numai interlopi si escroci .Trebuia sa se panicheze soferul si sa il calce cu masina pe pistolar si venea poate de la aerul conditionat platit de cetateni sa constate accidentul .Trezitiva din somn si in alte zile nu numai in ziua de salariu cind luati din bani contribuabilui.
-
Numele politistului se poate afla foarte usor , ca si eu am avut un accident triplu si am patit exact la fel . Haideti las politie!-mi-au zis fara sa vina sa cerceteze accidentul la locul faptei.
Mi-am pierdut acolo mai bine de o ora , sa-i astept, cand putorile care au raspuns la telefon erau in sediu si tineau usa inchisa..
Niste nesimtiti platiti din bani publici.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Dumneata cu observațiile nu vezi pădurea de copaci, asa-i?
PENIBILE „NU UITA ” TRATAMENTUL ! VOI PSD ATI BAGAT TARA -N GARD ! CU PUTIN AJUTOR PNL ! Cu…
De la aritmetică la practică mai trebuie să adaugi câteva alte chestii. Succesiunea de giratorii și intersecții la distante scurte,…
Si brusc, peste noapte, nu o sa mai fie in regula. Trebuie daramate si facute altele de firmele de casa…
Eu zic că doar alegerile anticipate ar fi soluția să ieșim din blocajul ăsta. Nici dacă PSD, PNL, USR și…













Lasă un răspuns