Mircea Alifanti - arhitect, profesor, mentor

Mircea Alifanti s-a născut în 1914, la Călimănești. Diplomat al Facultății de Arhitectură din București, începe de tânăr să profeseze în atelierul arhitectului Duiliu Marcu, însă cariera îi este întreruptă atunci când este trimis, în 1941, pe front la Odessa, în Batalionul 61 Pionieri. Alifanti a fost un profesor intens aclamat și admirat de studenții de la arhitectură și un mare simpatizant al partidului comunist.

Fascinat de teatru și măști, aceste două elemente apar adeseori în textele și schițele sale. Alifanti era descris de Ana Maria Zahariade și Radu Ponta, în „Professor Alifanti’s Notebooks”, drept o personalitate unică, de a cărui proprie duplicitate era dureros de conștient. Un simpatizant al regimului comunist, Mircea Alifanti a aderat la idealurile regimului, anunțând asta în mod oficial în 1944, odată cu reîntoarcerea de pe frontul anti-sovietic. Nu a durat mult însă, pentru că în 1950, în ciuda faptului că era extrem de dedicat, a fost înlăturat din partid. Această excluziune l-a afectat emoțional, lăsând o amprentă grea și adâncă în întreaga sa existență, însă nu a atras cu sine și înlăturarea sa din activitatea didactică pe care o ducea la Școala de Arhitectură din București, așa cum era obiceiul.

Studenții săi îl venerau pe profesorul Alifanti, stăteau uneori și nopți întregi pentru a studia materia și a-și revizui proiectele. A fost aclamat și dorit ca mentor de tinerii aspiranți la meseria aceasta.

În scrierile sale de la începutul lui 1974, tema pregnantă este cea a eșecului, nu neapărat de eșecul propriu, ci la cel al arhitecturii într-o perioadă greu încercată a istoriei.

După întoarcerea de pe front, Alifanti semnează primele proiecte ca arhitect în Ministerul Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor (1943) - Hală de Montaj, Uzina de avioane Mioveni, Școala elementară București, Palatul Ministerului Apărării Naționale București - și participă într-un grup de arhitecți din generația sa la numeroase concursuri de arhitectură (Opera de stat-București, Gara de călători – Sofia, Palatul Casei de Economii și Consemnațiuni – București, Aerogara Băneasa, etc). De asemenea, în colaborare cu arhitecții T. Iconomu, Ascanio Damian, Nicolae Bădescu, C. Alifanti, Pompiliu Macovei și A. Șerbescu, semnează planurile Aerogării Băneasa, lucrare obținută prin concurs în 1947.

În 1948 conduce colectivul de proiectare (Harry Stern, I. Șerban, Ascanio Damian) a ansamblului  fabricii de Confecții București și împreună cu arh. M. Maicum, Nicolae Bădescu, Marcel Locar, conduce colectivul de proiectare al tipografiei și editurii ‘’Casa Scânteii’’ (1950).

Între anii 1954 și 1962 studiază arhitectura caselor și bisericilor de lemn din Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, întocmind relevee și contribuind  prin  conferințe la cunoașterea de către arhitecți a acestor importante construcții.

Între anii 1959 și 1971 participă la concursuri internaționale de arhitectură  - sistematizarea centrului orașului Berlin-Est în 1959; sistematizarea și construcția unui raion (sector) în sud vestul Moscovei – 1960; sediul organizațiilor O.N.U.D.I. Viena – 1969; centrul cultural George Pompidou Beaubourgh – 1971; precum și la concursuri interne: locuințe în Iași și Pitești, Mausoleul Eroilor Neamului etc.

Între anii 1959 și 1971 proiectează clădirile sediilor politico-administrative din Baia Mare și Bistrița Năsăud și un hotel la Bistrița Năsăud, în colaborare cu arhitecții Adrian Panaitescu, Alexandra (Sandra) Florian, Tiberiu Benedek.

Mircea Alifanti activează și în învățământul superior de arhitectură. Din anul 1944  predă „Finisajul în construcții” până în 1954, apoi conduce un atelier de arhitectură generală, semnând articole în reviste de specialitate și având o activitate de cercetare legată de diferite programe de arhitectură și de construcție de locuințe.

A fost secretar al Uniunii Arhitecților din RSR între anii 1953-1957.

Printre modalitățile preferate de petrecere a timpului liber s-au numărat, de-a lungul vieții, artele plastice și fotografia grafică - a expus adesea la saloane anuale din București.

Alifanti a fost distins în 1970 cu premiul UA pentru Primăria Baia-Mare, din partea Uniunii Arhitecților, fiind numit apoi profesor emerit, de Facultatea de Arhitectură, trei ani mai târziu.

Mai multe informații despre Mircea Alifanti și despre proiectul cultural IDentitate: arhitecți pentru Cartierul Arhitecților găsiți pe www.identitate-archi.ro . Dacă locuiți sau lucrați în Cartierul Arhitecților, vă invităm să completați chestionarul URBOTECA întreabă disponibil aici: https://forms.gle/UuwpqiAWRYWYh97u6 . Dacă ați făcut-o deja, vă multumim!

Text de Cristina Bălău

Documentat de arh. Maria-Cristina Găvozdea

Surse biografice:

• Simina Stan (2015), Mircea Alifanti 1914-1999, revista Arhitectura 1906, consultat 01.08.2021 - https://arhitectura-1906.ro/2015/03/mircea-alifanti-1914-1999/
• Mariana Croitoru (2017), Mircea Alifanti, Centrul Cultural META - “Un secol de arhitectură românească - enciclopedie on-line”, proiect organizat și implementat cu sprijinul financiar al AFCN, OAR și ARCUB, consultat 01.08.2021 - http://www.e-architecture.ro/fisa.php?id=794
• BÂRSAN, Andrei, NICULAE, Raluca, TEODORESCU, Sidonia, ȚELEA, Vasile, Dicționar al arhitecturii românești moderne (sec. XIX, XX, XXI) (literele A-C), București, 2012, https://issuu.com/dictionaruar/docs/dictionar_arhitecti_si_cladiri_ac_u 
• Ana Maria Zahariade, Radu Ponta, Professor Alifanti’s Notebooks, SITA, volum 2/2014, Indigenous Aliens, Mediators of Architectural Modernity - https://sita.uauim.ro/f/sita/art/08_Zahariade_Ponta.pdf

Aeroportul International Baneasa, sursa_ revista Arhitectura

Primăria Baia Mare,  sursa_ revista Arhitectura

Tipografia Casa Scânteii, sursa_ revista Arhitectura

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi