Luni,
27.10.2025
Cer Senin
Acum
9°C

Cei care s-au vaccinat cu Johnson&Johnson pot face rapelul, de luni

Cei care s-au vaccinat cu Johnson&Johnson pot face rapelul, de luni

Începând de luni, 8 noiembrie, românii care s-au vaccinat cu Johnson&Johnson și care au mai mult de șase luni de la inoculare, pot merge să facă rapelul. Recomandarea este administrarea unui vaccin pe bază de ARN mesager, Pfizer sau Moderna, dar, alternativ, ei pot opta pentru același vaccin cu care s-au imunizat prima dată, a declarat, sâmbătă, coordonatorul CNCAV, medicul Valeriu Gheorghiță. 

Valeriu Gheorghiță a reamintit, sâmbătă, la Maratonul Informării, că de luni românii care s-au vaccinat cu Johnson&Johnson pot merge să facă rapelul.

„Începând de luni, 8 noiembrie, persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la compania Johnson&Johnson, care au mai mult de 6 luni, se pot vaccina și cu doza de rapel, de primă intenție cu vaccin pe bază de ARN mesager. Alternativ pot opta și pentru vaccinul de la Johnson&Johnson”, a spus Valeriu Gheorghiță, citat de digi24.ro

Coordonatorul CNCAV a declarat, la finalul lunii octombrie, că în baza recomadărilor şi studiilor ştiinţifice s-a decis că toate persoanele care au fost vaccinate cu Johnson&Johnson vor avea recomandare de rapel după minimum 6 luni, de primă intenţie, cu vaccinuri pe baza de ARN mesager, fie de la Pfizer, fie de la Moderna, iar în cazul în care se optează pentru Moderna, doza va fi întreagă. De asemenea, persoanele care au fost vaccinate cu vaccin de la compania Johnson&Johnson vor putea opta la rapel şi pentru a face acelaşi tip de vaccin, adică Johnson&Johnson, opțiunea fiind a fiecărei persoane.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus