Animal Life lansează încă un apel la compasiune, după ce o cățelușă a murit de hipotermie. Deși a fost salvată de voluntari și a primit toate îngrijirile necesare, din păcate era deja prea târziu.
Iubitorii de animale de la asociația sibiană Animal Life au postat, în această seară, o imagine cu un mesaj trist – un câine a murit la scurt timp după ce a fost salvat, din cauza celui care a decis să o abandoneze pe marginea drumului.
„Vrem să vă arătăm ce se întâmplă atunci când un om nu are discernământ sau caracter sau omenie sau ce o fi lucrul ăla care ne face oameni decenți și funcționali”, spun voluntarii asociației, în postare. „Cățelușa aceasta a murit, după ce a fost dusă de voluntarele noastre de urgență în cabinet, după ce medici și asistente au încercat tot posibilul și au mângâiat-o și iubit-o în ultimele ei ore. A fost abandonată exact așa cum vedeți, lângă un drum, cu pătura ei, zgarda la gat, în pătuțul ei. Tot ce știm este ca era hipotermică, probabil a plouat pe ea.”
Mesajul continuă cu un apel la compasiune față de animalele noastre și rugămintea ca fiecare om să se ridice la nivelul de iubire și loialitate al unui câine care „nu și-ar fi abandonat niciodată omul bolnav”.
„Ne-a atins inimile și ne-a făcut – a câta oara – să realizăm că niciodată un câine nu ar face asta unui om. Probabil ea nu și-ar fi abandonat niciodată omul bolnav. Faptele noastre ne fac oameni sau ne-oameni. Haideți să încercăm să ne ridicam la nivelul câinilor noștri. Măcar acum, când auzim obsesiv cât de buni trebuie să fim”, își încheie voluntarii Animal Life mesajul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Dar ce nu intelegi? Trebuie scosi toti care mai locuiesc in centru ca sa joace useristii „flori fete si baieti”…
Mai terminati mai o data cu zonele pietonale ca nu ne intoarcem in evul mediu!!! Sibiul a evoluat din oras…
Si locatarii din Orasul de Jos si din zona Pietelor Mica si Huet cum sa se mai deplaseze cu masinile?…
Dacă ar fi după uni nu s-ar mai face nimic nicăieri. Copiii din mediile defavorizate sunt tot copiii României, depinde…
Șofer de BMW angajat într-o depășire este pleonasm













Lasă un răspuns